MINUTA Proiectul pentru Pădurea Comorova va fi DEZBĂTUT în Consiliul Local Mangalia! Decizia este definitivă

Administrație locală
Decizie definitivă la Curtea de Apel Constanța în legătură cu Pădurea Comorova: proiectul de hotărâre privind trecerea din domeniul privat în domeniul public al UAT Mangalia va fi dezbătut în Consiliul Local Mangalia, au decis judecătorii.
Hotărârea instanței a fost luată de magistrații Secției de Contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel și vine să răstoarne prima sentință, pronunțată în cauză de Tribunalul Constanța.
Hotărârea de azi a Curții de Apel privind Pădurea Comorova nu mai poate fi atacată.
Astfel, consilierii locali USR obțin dezbaterea în Consiliul Local Mangalia a proiectului de hotărâre legat de Pădurea Comorova, iar Primarul Municipiului Mangalia, alături de secretarul general și de UAT Mangalia sunt obligați prin hotărârea de astăzi a instanței „să efectueze toate demersurile necesare pentru emiterea rapoartelor, avizelor şi a tuturor celorlalte documente necesare în vederea dezbaterii“.
Acum, primarul și municipalitatea au la dispoziție 30 de zile de la data pronunțării hotărârii de astăzi să înscrie proiectul de hotărâre pe ordinea de zi a CL Mangalia.
Iată minuta hotărârii de astăzi a Curții de Apel Constanța privind Pădurea Comorova:
„Admite recursul.
Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând,
Admite cererea.
Obligă pârâţii, în raport de competenţele ce le revin, să efectueze toate demersurile necesare pentru emiterea rapoartelor, avizelor şi a tuturor celorlalte documente necesare în vederea dezbaterii în cadrul consiliului local a proiectului de hotărâre privind trecerea din domeniul privat în domeniul public al U.A.T. Municipiul Mangalia a unui imobil teren – Pădurea Comorova – situat pe raza Municipiului Mangalia şi declararea acestuia ca fiind de uz şi interes public local.
Obligă pârâţii să înscrie proiectul de hotărâre privind trecerea din domeniul privat în domeniul public al U.A.T. Municipiul Mangalia a unui imobil teren – Pădurea Comorova – situat pe raza Municipiului Mangalia şi declararea acestuia ca fiind de uz şi interes public local împreună cu rapoarte şi avizele aferente pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local al Municipiului Mangalia, în termen de 30 de zile de la data pronunţării prezentei hotărâri.
Menţine dispoziţia din sentinţa recurată privind respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei prescripţiei.
Definitivă“
Reclamanții și pârâții în procesul pentru Pădurea Comorova
În cauză, pledoariile părților legate de Pădurea Comorova au fost ascultate în ședința din 13 februarie 2025, iar pronunțarea hotărârii a fost amânată pentru o săptămână.
Este vorba despre dosarul 4511/118/2023 aflat acum pe rolul Secției de Contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța după ce, în primă instanță, Tribunalul a respins acțiunea.
Procesul a fost deschis de reclamanții Abdurefi Semiran, Zainea Ionuț Adrian, Paris Dumitru, Saracin Alexandru, Marinescu Angela și Popescu Emanuel Ion, aceștia fiind și cei care au declarat recursul, după respingerea acțiunii.
La rândul lor, pârâți în cauză sunt Unitatea Administrativ Teritoriala Mangalia, Primarul Municipiului Mangalia, dar și Secretarul General Al Municipiului Mangalia.
Acum, Curtea de Apel Constanța a admis, printr-o decizie definitivă, acțiunea reclamanților și a obligat primarul și municipalitatea să înscrie propiectul de hotărâre pe ordinea de zi a CL Mangalia.

Acțiunea fusese respinsă de Tribunal
Așa cum se arăta în edițiile anterioare, prin Hotarârea 1062/2024, din 30 iulie 2024, Tribunalul a respins ca neîntemeiată crerea de chemare în judecată.
„Iată minuta horărârii primei instanțe, analizată acum de Curtea de Apel:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare“

Așa cum arătam și în edițiile anterioare, conform Hotărârii 1062/2024, în proces, reclamanții au solicitat „obligarea pârâților de a efectua demersurile prevăzute de lege pentru emiterea rapoartelor compartimentelor de resort ale aparatului de specialitate al Primarului şi a avizelor comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al municipiului Mangalia, conform competențelor acestora, precum şi a oricăror documente necesare în vederea dezbaterii Proiectului de hotărâre privind trecerea din domeniul privat în domeniul public al U.A.T. Municipiul Mangalia a unui imobil teren – Pădurea Comorova – situat pe raza Municipiul Mangalia şi declararea acestuia ca fiind de uz şi interes public local în cadrul consiliului local“.
Pădurea Comorova, „în categoria de spații verzi și păduri“, a spus Tribunalul
În motivarea hotărârii de respingere, judecătorii primei instanței au arătat că „în opinia tribunalului, contrar susţinerilor reclamanţilor, în mod legal pârâtul a refuzat să supună spre aprobarea consiliului local proiectului de hotărâre privind trecerea din domeniul privat în domeniul public a UAT Mangalia a terenului denumit generic Pădurea Comorova cât timp acest teren este deja inclus în domeniul public al municipiului Mangalia“.
„Sub acest aspect, constată tribunalul că, în pofida apărărilor reclamanţilor, probele depuse la dosarul cauzei dovedesc faptul că bunul imobil (nr., Pădurea Comorova) aparţine domeniului public al UAT Mangalia şi este încadrat în categoria de spaţii verzi şi păduri“, au spus judecătorii în hotărâre, după cum precizam și în edițiile anterioare.
Terenul face parte din domeniul public, „fără dubiu“, se arăta în hotărârea casată
Conform instanței, „aspectul că terenul în discuţie (nr., Pădurea Comorova) face parte din domeniul public şi nu privat al unităţii administrativ-teritoriale rezultă, fără dubiu, din cuprinsul extraselor de carte funciară depuse“.
În continuare, Tribunalul a arătat că „potrivit extrasului depus la fila 130 vol. I terenul în suprafaţă de 524.584 mp (măsurată) situat în localitatea Neptun, pd 308/2/2, pd 308/4, pd 308/13, având numărul cadastral 108868 aparţine domeniului public al municipiului Mangalia“.
„Conform extrasului aflat la fila 133 vol. I terenul în suprafaţă de 114.864 mp situat în localitatea Neptun, pd 299/1, având numărul cadastral 108869 aparţine domeniului public al municipiului Mangalia, iar potrivit extrasului aflat la f. 136 vol. I, terenul în suprafaţă de 639.037 mp situat în localitatea Neptun, având numărul cadastral 108870 aparţine domeniului public al municipiului Mangalia“, au spus judecătorii din dosarul vizând Pădurea Comorova.
„Totodată, conform extrasului depus la fila 140 vol. I terenul în suprafaţă de 734.808 mp (măsurată) situat în localitatea Neptun, Pădurea Comorova, având numărul cadastral 2723 aparţine domeniului public al municipiului Mangalia“, se mai arată în hotărârea atacată.
Terenul face parte deja din domeniul public al municipiului, spunea Tribunalul
În continuare, judecătorii au mai spus că „în egală măsură, potrivit fişei spaţiului verde nr. 1 – Parc municipal Comorova (f. 122 vol. I), fişei spaţiului verde nr. 2 – Parc municipal Comorova (f. 124 vol. I), fişei spaţiului verde nr. 3 – Parc municipal Comorova (f. 126 vol. I) şi fişei spaţiului verde nr. 4 – Parc municipal Comorova (f. 128 vol. I), imobilele analizate fac parte din domeniul public al municipiului Mangalia având categoria de folosinţă «pădure» sau «pădure/arabil»“.
În final, judecătorii au spus că „în aceste condiţii, apreciază tribunalul că nu există niciun dubiu asupra faptului că terenul ce face obiectul proiectului de hotărâre propus de către reclamanţi face parte deja din domeniul public al municipiului Mangalia, fiind înscris în cartea funciară cu această menţiune, astfel încât supunerea proiectului de hotărâre spre aprobarea consiliului local nu este justificată“.
Astăzi, Curtea de Apel Constanța a admis recursl în dosarul deschis pentru Pădurea Comorova, iar hotărârea instanței nu mai poate fi atacată, după cum menționam anterior.
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
Sursa foto: Google Maps
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Procesul pentru Pădurea Comorova, ajuns la DEZNODĂMÂNT. Când se dă verdictul definitiv







