Municipiul Constanța ar putea rămâne fără regulamentul de gospodărire, cel mai contestat regulament al administrației Chițac. Anunțul Tribunalului

Administrație locală
Municipiul Constanța ar putea rămâne fără regulamentul de gospodărire al orașului, după ce a fost atacată în instanță hotărârea Consiliului Local prin care a fost adoptat. Tribunalul Constanța a anunțat data la care va analiza cererea de anulare a HCL.
Dosarul în care s-a cerut anularea regulamentului de gospodărire, unul dintre cele mai contestate regulamente adoptate de administrația Vergil Chițac, va fi analizat pe data de 6 decembrie 2024, de la ora 9.00, a anunțat Tribunalul.
Cazul a fost repartizat aleatoriu unui complet de judecată din cadrul Secției de Contencios administrativ și fiscal a instanței, care a stabilit data primei înfățișări pentru luna decembrie.
Dosarul fusese înregistrat pe rolul instanței la finele lunii august 2024, sub indicativul 5753/118/2024, părțile fiind reclamanta Fulga Florina Popa Roman și pârâtul Consiliul Local al Municipiului Constanța.
Obiectul dosarului este reprezentat de o cerere de anulare a unui act administrativ, în speță fiind vorba despre HCL 77/2021.

Amintim, prin HCL 77/2021 a fost aprobat Regulamentul privind îmbunătățirea activității de gospodărire, protecția mediului, întreținerea și înfrumusețarea municipiului Constanța.

De la adoptarea regulamentului, pe rolul instanțelor din Constanța au fost înregistrate diferite acțiuni în care s-a solicitat anularea acestuia fie în parte, fie în totalitate, ceea ce îl face unul dintre cele mai contestate regulamente adoptate de administrația Vergil Chițac.
Totuși, fiecare acțiune pentru anularea regulamentului a fost în cele din urmă respinsă de judecători.
Acum, rămâne de văzut ce va decide Tribunalul Constanța cu privire la noul dosar pentru anulare.
Hotărârea Tribunalului va putea fi ulterior atacată la Curtea de Apel Constanța, în recurs.
Sursa foto 1 (cu rol ilustrativ): Primăria Constanța – Poliția Locală
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






