O firmă din Constanța, care a ținut cu dinții să câștige un contract de la primărie, se va ocupa de întreținerea spațiilor verzi din port. Opt firme au depus oferte
Administrație locală
Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța a atribuit recent contractul ce vizează achiziția serviciilor de întreținere spații verzi și a parcurilor în portul Constanţa (zona Nord, zona Sud ) și zonele Mangalia și Midia unei firme din Constanța, SC PEISAGISTICA SHRI GARDEN SRL. Pentru acest contract au depus oferte nu mai puțin de opt societăți.
Valoarea totală a achiziției este de 6.443.500,65 lei, fără TVA.
Durata contractului este de 36 de luni, iar contractul nr. 48962 a fost semnat în data de 27 noiembrie 2024.
Potrivit listăfirme.ro, site consultat în data de 3 decembrie 2024, SC PEISAGISTICA SHRI GARDEN SRL a fost înființată în 2018, ocupă „Locul 1 în Top Afaceri România Întreprinderi Mici, județul CONSTANȚA, domeniul 8130: Activități de întreținere peisagistică”, are sediul în Constanța, pe Bulevardul Elisabeta nr. 9, camera 2, iar asociat unic și administrator este Sergiu Ioniță. Numele acestuia îl mai regăsim și în SC Project Sistem Grup Construct SRL
În 2023, societatea care se ocupă de „Activități de întreținere peisagistică” a avut o cifră de afaceri de 14.022.303 lei, un profit de 1.700.059 lei și datorii de 8.737.955 lei.
Pentru această procedură au mai depus oferte următoarele firme:
- GARDEN SHOP SERVICES
- S.A.V.E.T.
- BTDCONSTRUCT & AMBIENT SRL
- D.M.V. PROSAL CONSULTING (Leader),ROGERA PREST COM
- S.C. TROIA PREMIUM CONSTRUCT S.R.L. (Leader), EUROSTING AAW INDUSTRY
- HIRIS GARDEN EXPERT (Leader), Totul Verde
- GARDEN CENTER GRUP S.R.L. (Leader), RO-VERDE LANDSCAPING S.R.L
Firma câștigătoare a participat în 2023 și la licitația ce făcea referire la contractul de tăiere, igienizare, toaletare și tăiere de corecția a arborilor din Constanța, inițiată de Primăria Constanța, la începutul anului 2023.
Oferta firmei nu a fost declarată câștigătoare, însă societatea nu a fost mulțumită și a contestat la CNSC decizia municipalității, respinsă în final.
Nemulțumită fiind nici de această decizie, SC PEISAGISTICA SHRI GARDEN SRL a deschis un proces în instanță însă nici de această dată nu au avut sorț de izbândă. Plângerea a fost respinsă ca nefondată.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și: