Un NOU Departament de Urgență, în curtea Spitalului Județean Constanța. Proiectul este aprobat de Ministerul Sănătății
Administrație locală
Un nou departament de Urgență va fi construit în curtea Spitalului Clinic Județean Constanța, anunțul fiind făcut astăzi, 19 noiembrie 2024, în cadrul conferinței de presă susținute de președintele Consiliului Județean Constanța Florin Mitroi.
La conferința de presă au participat noul manager al SCJU Raluca Vericeanu, fostul manager Ionuț Ionescu, directorul Direcției de Sănătate Publică din Constanța dr. Cristina Schipor, dar și dr. Dan Marcel Iliescu, rectorul Universității Ovidius Constanța.
„Este un proiect aprobat de Ministerul Sănătății, iar acum se caută finanțarea pentru această nouă Urgență, care va fi amplasată în curtea spitalului“, a precizat Raluca Vericeanu, noul manager al SCJU Constanța.
Se va analiza situația triajului din Urgență
„Ceea ce vom face cu Urgența Spitalului Județean Constanța este că vom reevalua circuitul bolnavului, de la intrare și până la ieșire, vom vedea exact ce se întâmplă la triaj, pentru că, în opinia mea, toată problema pornește de la triaj. Acolo probabil că va trebui să suplimentăm cu doctori care să evalueze foarte bine pacientul și să decidă pe ce secție trebuie trimis“
„Din punctul meu de vedere, după cum văd deocamdată lucrurile, la triaj trebuie văzut ce se întâmplă, dar vom discuta exact cu dr. medical, dr. Camer Salim situația respectivă“, a spus Raluca Vericeanu.
Aceasta a mai precizat, între timp, că se va da drumul la Radiologia din Urgență să funcționeze la capacitate maximă.
„Vom da drumul la Radiologia din Urgență la maximum de program, ne vom organiza să aducem doctorii și operatorii pentru a ține radiologia de urgență. Aceasta înseamnă, în principal, CT-ul. Vom decongestiona situația din Urgență“, a spus noul manager al SCJU.
În plus, noul director al spitalului a spus că se vor evalua exact toate aspectele, inclusiv cele ce țin de oamenii care operează sistemele și care se ocupă de preluarea, prelucrarea și introducerea datelor în sistem.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
VIDEO Florin Mitroi, președintele CJC, vrea să construiască Spitalul Regional cu credit de la BERD