Primăria Constanța, anunț important privind eliberarea cărților de identitate

Administrație locală
Primăria Constanța îi anunță pe locuitori că pot depune cererea pentru cărțile de identitate cu până la 180 de zile înainte de data expirării tocmai pentru a evita aglomerația.
Constănțenii trebuie să știe că actul de identitate actual rămâne valabil și utilizabil pe toată durata celor 180 de zile.
Noul document va fi eliberat conform termenului de procesare stabilit, transmite Primăria Constanța.
Termenele pentru eliberarea actului de identitate (conform OUG nr. 97/2005, cu modificările și completările ulterioare):
- Expirarea: Cererea se poate depune cu 180 de zile înainte de expirarea actului de identitate.
- Prima eliberare: În termen de 15 zile după împlinirea vârstei de 14 ani.
- Alte cazuri: În termen de 15 zile de la producerea uneia dintre următoarele situații: Schimbare domiciliu; Modificare nume, prenume, dată naștere; Schimbare denumire stradă, renumerotare imobile; Atribuire nou CNP; Deteriorare, pierdere, furt, distrugere; Schimbare fizionomie, schimbare sex; Anularea actului de identitate.
- Dobândirea/redobândirea cetățeniei române: Persoanele care optează pentru stabilirea domiciliului în România trebuie să depună cererea în termen de 1 an de la acordarea/redobândirea cetățeniei.
- Preschimbarea buletinului de identitate (B.I. în C.I.): Se poate face oricând.
Ce acte ai nevoie pentru schimbarea actului de identitate
Dacă trebuie să vă schimbați cartea de identitate (indiferent dacă este expirată, pierdută, furată sau deteriorată), veți avea nevoie de următoarele documente:
- Cerere pentru eliberarea actului de identitate (disponibilă la ghișeu sau online);
- Actul de identitate anterior (dacă există);
- Certificat de naștere (original);
- Certificat de căsătorie / Acte de divorț (dacă este cazul);
- Document de dovadă a domiciliului (dacă solicitantul nu este proprietar, va fi necesară prezența proprietarului cu actul de identitate),
- Taxa pentru emiterea cărții de identitate (se poate achita în online sau fizic la ghiseele muncipalitătíi)
Toate documentele trebuie prezentate în original, împreună cu dovada achitării taxei, la Serviciul Evidență Persoane.
Pentru evitarea aglomerației și a problemelor administrative, constănțenii sunt încurajați să solicitate reînnoirea actului de identitate din timp.







