Primăria Corbu este pe ultima sută de metri cu lucrările la parcul din localitate

Administrație locală
În prejma sărbătorilor Pascale, autoritățile locale din Corbu finalizează lucrările de amenajare a parcului central din localitate.
Efortul financiar al autorității locale a fost suplimentat și de Rompetrol care a sprijinit cu dotarea locului de joacă din incinta parcului Tineretului.
Locul de joacă, care are o suprafață de peste 300 mp, este echipat cu elemente de înaltă calitate – bănci, tobogane, leagăne, balansoare și alte ansambluri amplasate pe suprafețe pavate cu dale cauciucate elastice, garantând siguranță și confort utilizatorilor.
„Dezvoltarea durabilă, de care locuitorii comunei Corbu au nevoie, poate fi realizată doar prin eforturile administrației și prin implicarea activă a partenerilor, a mediului de afaceri. Apreciem sprijinul permanent al Rompetrol față de comunitatea noastră”, Lumînare Vasile, primarul comunei Corbu.

loc de joacă Parcul Tineretului din Corbu
“În regiunea Dobrogea, Rompetrol se implică în proiecte de responsabilitate socială în domeniile sănătate, educaţie, protecţia mediului, cultură, iar prin acest proiect comunitar ne dorim sa contribuim la dezvoltarea sustenabilă a comunei Corbu, prin îmbunătățirea gradului de confort pentru locuitorii săi”, a transmis Florian Pop, director general Rompetrol Rafinare.
În curând, locuitorii se vor putea bucura de frumusețea parcului. La acest moment, autoritățile locale sunt pe ultima sută de metri cu amenajarea peisagistă.
Citește și:






