Primăria Cuza Vodă oferă facilități investitorilor care vin în comună. Ce alte proiecte prind contur în această perioadă
Administrație locală
Autoritățile locale din Cuza Vodă continuă proiectele pentru comunitatea locală și încearcă să caute oportunități de a atrage investitori în comună pentru crearea locurilor de muncă, dar și pentru îmbunătățirea traiului zilnic al locuitorilor.
După ce înainte de Sărbătorile Pascale, administrația locală din Cuza Vodă, condusă de primarul Viorel Dulgheru, a semnat cerea de finanțare pentru construirea unei grădinițe cu program prelungit, ceea ce va duce la crearea a 12 locuri noi de muncă, zilele trecute, edilul a înaintat către Registrul Comerțului o cerere prin care și-au arătat deschiderea față de orice tip de investiție care s-ar dori implementată în comună. „Am depus documentație în vederea găsirii câtorva investitori pentru cele trei hectare din intravilan pe care le avem disponibile. Le oferim facilități posibililor investitori iar demersul îl facem pentru a avea și noi o bază de impozitare”. În localitate, la începutul acestui an, s-a demarat construcția la fabrica de ulei din comună, iar la finalul lucrării, în Cuza Vodă va exista o fabrică de îmbuteliere și ambalare.
Spațiul de joacă din centrul comunei pentru care autoritățile locale s-au străduit să găsească fonduri pentru a-l dota, va fi în curând gata. „Vom dota spațiul de joacă. Am reușit să obținem finanțare, din resurse proprii, ale primării, 30.000 de lei. În dotarea spațiului de joacă intră și achiziția a șase bănci, dar și a uneia speciale: o bancă ce are internet încorporat, cu panou de afișaj ativandalizare și cu afișaj electronic în lateral”, spune primarul Viorel Dulgheru. Asta presupune și o monitorizare mai bună a celor care ar putea vandaliza acest spațiu de relaxare, dar și o modalitate de a-i disciplina pe cei care ar putea recurge la astfel de atitudini.
Toate aleile cimitirului se asfaltează
De asemenea, proiectele de infrastructură merg pe făgașul bun anul acesta. În perioada următoare toate aleile din cimitir se vor asfalta, proiectul aflându-se acum în studiu la proiectant care va stabili ce bani trebuie să aloce autoritățile. Cimitirul din comună se întinde pe două hectare.
În plus, există premize că în curând se vor semna documentele privind începerea proiectului prin ADI Valea Dropiei privitor la asfaltarea unui total de 22,8 kilometri de drumuri, dintre care aproape 8,5 kilometri sunt pe raza localității Cuza Vodă. La sfârșitul lunii martie a fost depusă solicitarea pentru acordul de mediu. În cadrul proiectului „Modernizare străzi și drumuri comunale A.D.I. Valea Dropiei, Județul Constanța”, comuna Tortoman este lider, iar Cuza Vodă și Nicolae Bălcescu sunt ceilalți beneficiari.
Sunt vizate străzile Arțarului, Migdalului, Teiului, Lalelelor, Frasinului, Câmpului și Medgidiei, dar și Drumul Comunal DC 58, care are peste 4 kilometri. „Sunt depuse toate documentele, îl mai așteptăm pe cel de la mediu. 14 km în exterior și 5,3 km în localitate.
Autorităților locale din Cuza Vodă, care au depus solicitare la GAL Constanța Centru prin Programul LEADER să achiziționeze un buldoexcavator multifuncțional pentru necesitățile comunei, le-a fost respins proiectul și vor intra în cea de-a doua tranșă de selectare. „Documentația lor nu era bine întocmită, a celor de la GAL. Ne-au dat asigurări că în tranșa a doua, care se va deschide la 1 mai, vom beneficia”, spune primarul Viorel Dulgheru.
De asemenea, primăria lucrează la măsurile transmise de Curtea de Conturi printre care inventarierea resurselor mineraliere din subsolul carierelor de pe raza comunei, cu scopul de a aduce venituri la bugetul local. Singura problemă a administrației locale este aceea că la nivelul județului Constanța nu există un specialist în domeniu care să se ocupe de acest deziderat.
S-a început reabilitarea sălii de gimnastică a școlii
Pentru copiii din comună, primarul Viorel Dulgheru se preocupă îndeaproape pentru ca aceștia să aibă cele mai bune condiții pentru desfășurea activității școlare. „Am început reconstrucția și reabilitarea sălii de gimnastică de la Școala Gimnazială din comună. Contractul este pe 12 luni, se află în curtea școlii, deja s-au ridicat zidurile exterioare. Nu am numit-o sală de sport pentru că pe viitor am vrea să obținem finanțare pentru sală de sport. Aceasta o folosim pe timpul iernii”, completează edilul.
Cu toate eforturile administrației locale de a asigura un trai bun locuitorilor comunei, există însă și probleme pe care tocmai aceștia le cauzează administrației locale. Primăria întâmpină mari probleme în a colecta banii la serviciul de apă și canalizare care se află în subordinea Consiliului Local. „Jumătate din populație refuză și nu înțelege că apa este un bun comun. Avem cel mai mic preț de pe piață, 2,2 lei metrul cub, și totuși populația nu plătește. Nu înțeleg că trebuie și asta plătită. Ne luptăm să strângem banii pentru că altfel ar trebui să predăm apa operatorului județean de apă ceea ce ar însemna mărirea prețului”, mai spune primarul. La acest moment se merge la limita de avarie, dacă nu se fac încasări, nu se poate plăti factura de energie electrică și nici salariile celor șapte angajați”, spune edilul.
Citește și:
Primăria Cuza Vodă a pierdut procesul cu DGASPC Constanța. Ce sumă trebuie să returneze