Primăria Techirghiol scoate din pușculiță aproape 150.000 de euro pentru amenajarea unui loc de joacă

Administrație locală
Primăria orașului Techirghiol scoate la licitație un contract de aproape 150.000 de euro pentru amenajarea unui loc de joacă pentru copiii din localitate. Contractul vizează elaborarea proiectului tehnic, dar și execuția lucrărilor.
Chiar dacă poate fi doar o coincidență, începutul perioadei electorale premergătoare alegerilor locale din iunie 2024, Primăria Techrighiol derulează la acest moment o procedură importantă pentru comunitate locală și scoate la licitație contractul care vizează amenajarea unui loc de joacă pentru copiii din oraș.
Locul de joacă, care va avea o suprafață de 1.331 mp, va fi amenajt în parcul terapeutic Techirghiol. Primăria a eliberat deja certificatul de urbanism pentru această investiție la începutul lunii februarie.
Valoarea totală a investiției este de 737.302,97 lei fără TVA din care 161.751,01 lei sunt prevăzuți a fi cheltuiți pentru construcții și montaj, 1.000 de lei pentru verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic, 5.000 de lei pentru proiectul tehnic și 500 de lei pentru asistența tehnică din partea proiectantului.
Lucrările sunt prevăzute a fi gata în trei luni de la emiterea ordinului de începere.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Primăria Techirghiol vinde mai multe terenuri. Unde sunt situate acestea și când are loc licitația







