Primarul din Cumpăna, de Ziua Familiei: „Familia tradițional românească este cărămida de temelie a sufletului românului”
Administrație locală
O seară emoționanță ieri la Cumpăna, plină de amintiri ce s-au strâns într-o viață, cu zâmbete multe și aplauze pe măsură pentru cei care au reușit să reziste 50 de ani împreună.
În ziua în care se sărbătorește Ziua Familie, opt cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie au fost premiate și felicitate de administrația publică locală. Acestora li s-au alăturat și cei care se vor căsători în această lună.
Ziua Internaţională a Familiei, sărbătorită la Cumpăna la Casa de Cultură a fost un bun prilej pentru toți cei care și-au lăsat activitățile cotidiene pentru a asculta sfaturile celor mai longevive cupluri ale comunei apreciate și de administrația publică locală.
Tinerii care în urmă cu 50 de ani au spus „Da” în fața ofițerului de stare civilă au venit ieri, tot de mână, la festivitatea care i-a avut pe ei în prim plan. Pe chip se vedea trecerea anilor, dar în inimă și în priviri, cuplurile păreau a fi aceleași. Au vorbit despre viața pe care au dus-o unul lângă altul, despre bucurii, despre greutăți, despre copiii pe care îi au, aproape de ei sau peste mări și țări, dar au dat și mai tinerelor viitoare cupluri sfaturi despre cum ar putea și ei ajunge la o venerabilă aniversare de 50 de ani, așa, precum sunt ei acum. Și ei au fost emoționați la sfaturile primite și au promis că vor ține cont de ele. „Am adus și tinerii care se căsătoresc în luna familiei. În egală măsură îi apreciem și pe cei înțelepți, dar și cei ce care vin cu forța, cu ardoarea de viață și de a aduce continuitatea vieții pe Pământ”, a spus primarul Mariana Gâju.
Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, i-a felicitat pe toți cei prezenți pentru viața pe care au trăit-o împreună, pentru toate realizările pe care le-au avut și le-a oferit câteva cadouri și flori doamnelor, dar și un spectacol deosebit susținut de îndrăgitul Vasile Muraru și partenera sa de scenă, Valentina Fătu – Pătrașcu, „Astăzi, minte-mă frumos!” și momente muzicale susţinute de solista teatrului „Constantin Tănase” din capitală, Bianca Sârbu.
„Îi numim veterani ai familiei, sunt înțelepții noștri care au împlinit vârsta de 50 de ani de la căsătorie. Ziua Internațională a Familiei este și în România sărbătorită. Din 2001 de când sunt responsabilă de destinele acestei comune a fost firesc ca și fiu al localității să mă intereseze să punem în valoare înțelepții noștri. Modelul de familie îl putem lua de la cei care au avut tăria să reziste 50 de ani de căsnicie. Familia tradițional românească este cărămida de temelie a sufletului românului. Așa cum spunea Maica Tereza, „s-a întors lumea invesrs, nu mai există liniște pace, alergăm să acumulăm averi, dar oare liniștea sufletului, respectul le-am pierdut?!”. Semnificația zilei pe care noi o sărbătorim an de an, indeiferent cât de greu de este, este pentru a scoate la lumină această valoarea a oamenilor. Dacă nu îi avem pe ei, pe care îi vedem ținându-se de mână sau ușor protectori de umăr, încă la 75 de ani, dacă nu ne mai putem să ne uităm la ei, înseamnă că nu mai avem speranță de a avea un viitor liniștit, sigur, rezistent și trainic”, spune primarul Mariana Gâju.
Însuși primarul Cumpenei a celebrat această zi a familiei, mai ales că în curând va împlini și dânsa 38 de ani de căsătorie. „Mâine, pe 16, când se împlinește o lună de când a venit pe lume, noi ca familie, am prins noi aripi. Asta înseamnă sărbătoarea în familie”, a mai adăugat edilul.
Primarul Cumpenei, la conferința despre familie de la București
„Întâlnirea de suflet” așa cum a numit Mariana Gâju evenimentul de aseară, vine după Conferință Națională cu participare internațională „Familia în societatea românească și pregătirea copiilor și tinerilor pentru viață de familie” la care a fost prezentă, la București.
Scopul acestei conferințe organizate de Federația Internațională a Comunității Educative (FICE România) a avut ca scop sublinierea importanței familiei pentru indivizi și societate, de a conștientiza influeta proceselor sociale, economice și demografice care afectează familia tradițională românească.
În cadrul deschiderii lucrărilor conferinței, primarul comunei Cumpăna a vorbit despre „Preocuparea autorităților publice locale privind pregătirea copiilor și tinerilor pentru viață de familie”.
Au fost prezenți: Excelența Sa Ramiro Fernandez Bachiller – Ambasadorul Spaniei în România, Toma Mareș–Președinte Federația Internațională a Comunităților Educative România, Gabriela Crețu – Președinta Comisiei pentru Afaceri Europene Senatul României, Ionel Florian Lixandru- Secretar de Stat Ministerul Educației Naționale, Adrian Solomon – Președinte al Comisiei pentru Muncă, Familie și Protecție Socială, Camera Deputaților, Simona Bucur Oprescu – deputat Comisia pentru Afaceri Europene, specialiști în politici sociale din Bulgaria, profesori universitari, inspectori școlari și directori de instituții.