za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Politic » Proiecte finalizate și în desfășurare inițiate de primarul comunei Cuza Vodă, Viorel Dulgheru, în ultimii patru ani. Planurile de viitor pregătite pentru locuitori

Proiecte finalizate și în desfășurare inițiate de primarul comunei Cuza Vodă, Viorel Dulgheru, în ultimii patru ani. Planurile de viitor pregătite pentru locuitori

Proiecte finalizate și în desfășurare inițiate de primarul comunei Cuza Vodă, Viorel Dulgheru, în ultimii patru ani. Planurile de viitor pregătite pentru locuitori

Politic

31.08.2020

De către Ziarul Amprenta

Investițiile din comuna Cuza Vodă din ultimii patru ani, realizate cu multă trudă de autoritățile locale, având bani puțini de la Consiliul Județean Constanța, aduc, pe zi ce trece mai mult confort locuitorilor. Fie că vorbim despre îmbunătățirea infrastructurii rutiere, a instituțiilor de învățământ care au fost reabilitate și dotate la standarde europene, în ultimii patru ani, localitatea Cuza Vodă a cunoscut o schimbare care se poate observa cu ochiul liber.

Perioada 2016 – 2020 a fost una destul de dificilă pentru autoritățile locale.

Fondurile pentru desfășurarea proiectelor necesare comunei au fost destul de puține, accesul la fondurile europene pentru concretizarea proiectelor a fost un demers destul de anevoios, iar licitațiile desfășurate pentru predarea unor proiecte atât de necesare comunei au fost îngreunate de prețurile mici pentru care agenții economici nu s-au înghesuit la a le prelua.

Un  exemplu în acest sens este grădinița cu orar prelungit pe care autoritățile și-o doresc construită în zona nouă a satului. Ar fi prima grădiniță cu orar prelungit de pe raza comunei care, pe lângă beneficiul pe care l-ar aduce copiilor comunei, ar crea și noi locuri de muncă. Atât de necesare zonei. Abia după a treia licitație contractul privind construcția acesteia a fost semnat, iar zilele acestea autoritățile locale vor emite autorizația de construire de către serviciul din cadrul primăriei, de urbanism. „Sperăm că va fi de folos tuturor copiilor din localitate care vor să aibă program de after school. Grădinița ar trebui să fie gata în 12 luni”, ne-a mai spus edilul comunei.

De-a lungul celor patru ani, în timpul mandatului primarului Viorel Dulgheru, mai multe proiecte necesare comunei au fost finalizate. Dintre acestea amintim finalizarea construcției sălii de gimnastică, amplasată în curtea școlii din localitate, pentru desfășurarea orelor de sport pe perioada sezonului rece, realizarea sistemului de internet wi-fi gratuit pe raza comunei, dar și a instalării camerelor de supraveghere pe raza comunei pentru a preîntâmpina infracționalitatea și a asigura mai multă siguranță cetățenilor.

De asemenea, dintre proiectele finalizate amintim terminarea picturii Bisericii Ortodoxe din comună, extinderea căminului cultural, înființarea rețelei de alimentare cu apă pentru animalele din sat, dar și finalizarea Planului Urbanistic General al comunei și delimitarea terenului extravilan și intravilan. „Suprafața comunei a crescut cu 10 hectare, terenuri care pe viitor ar putea fi achiziționate de primărie în vederea achiziționării de locuințe. Odată cu PUG-ul sperăm să îi aducem în legalitate pe toți cetățenii care au construit abuziv. Pe 30% din localitate este construit abuziv. Sperăm să aducem în legalitate totul pentru ca aceștia să poată plăti taxele și impozitele. Realizarea PUG-ului a durat 3 ani”, a precizat primarul.

De asemenea, și cariera de caolin situată pe raza comunei a fost concesionată, ceea ce aduce anual bani la bugetul local. „Concesionarul a obținut autorizația de excavare și în viitorul apropiat sperăm că va începe excavarea propriu zisă. Odată cu începerea lucrărilor sperăm că vor fi angajate persoane din comună”, a completat edilul.

Chiar dacă până acum, la doi ani de la concesionare, firma câștigătoare nu a început excavările, redevența față de autoritățile locale a fost achitată, ultima tranșă fiind de 72.500 de lei, bani care vin în ajutorul proiectelor derulate de autorităților locale.

În plus, pe parcursul anilor a fost finalizat locul de joacă pentru copii, extinderea căminului cultural, proiectul privind înființarea Serviciului Public de Alimentare cu Apă și Canalizare. Primarul Viorel Dulgheru ne-a declarat că odată finalizat acest proiect, locuitorii comunei Cuza Vodă beneficiază de unul din cele mai mici tarife la apă din județul Constanța, 4,4 lei (2,4 lei apa și 2 lei canalizarea) comparativ cu alte localități unde rpețul depășeșete 10 lei. „S-a cumpărat o pompă nouă de extragere a apei din puțul comunal, motiv pentru care apa nu se mai oprește în localitate pentru că cele două pompe fac față necesarului de apă consumat de populație”, a mai completat Viorel Dulgheru.

Primarul caută fonduri pentru racordarea GRATUITĂ a populației la canalizare

Pe raza comunei se află în desfășurarea, la acest moment, mai multe proiecte, cele mai multe aproape de finalizare. Dintre acestea amintim proiectul de extindere a sistemului de canalizare ape uzate și menajere care la acest moment este finalizat în proporție de 60%. „A mai rămas de pus în funcțiune stația de epurare și un traseu de 800 de metri de rețea care face legătura între toată rețeaua extinsă și stația de epurare. Racordul fiecărei gospodării se va face separat. Mai avem un rest de 600.000 de lei de la Ministerul Dezvoltării, pe PNDL II și vom încerca să obținem această sumă de bani pentru ca racordul cetățenilor la canalizare să se facă GRATUIT. Acești bani fac parte din suma destinată proiectului de finanțare”, ne-a spus primarul comunei Viorel Dulgheru.

De asemenea, în desfășurare se află și proiectul de asfaltare și pietruire a străzilor (proiect care se află la Consiliul Județean Constanța pentru emiterea autorizației de construire).

Este vorba despre proiectul ADI Valea Dropiei, unde comuna Cuza Vodă este lider de proiect, pentru care mai este de emis autorizația de construire și emiterea ordinului de începere a lucrărilor. „Pe această cale rugăm autoritățile județene să ne ajute pentru a putea duce la bun sfârșit proiectele”, a mai spus primarul comunei.

De asemenea, pe lista proiectelor se mai află cel care vizează extinderea cimitirului comunal, construirea centrului multifuncțional – se va întinde pe 250mp, care se realizează în curtea școlii din localitate, un proiect de 100.000 de euro care vizează construcție și dotare, construcția unei capele mortuare (construcție și dotare), achiziția unui buldoexcavator multifuncțional prin GAL (proiectul se află spre avizare la AFIR, urmează licitația), dar și implementarea a două proiecte prin POCU – „Măsuri integrate pentru comunitate” și „Crearea și implementarea serviciilor comunitare integrate pentru combaterea sărăciei și excluziunii sociale”.

Primarul Viorel Dulgheru ne-a declarat că s-a reușit și extinderea căminului cultural, lucrare în cadrul căreia s-a construit o bucătărie modernă și o sală de conferințe pentru a putea face față standardelor și normelor de igienă impusă de autoritățile sanitare.

Șanse mai mari pentru obținerea unei finanțări de 2 milioane de euro pentru rețeaua de gaze

Ca proiecte viitoare, edilul comunei Cuza Vodă își propune să demareze proiectul de aducțiune gaze în comună. În acest sens, pentru a avea mai multe șanse în obținerea finanțării pentru proiectul de înființare a rețelei de gaze în comuna Cuza Vodă, autoritățile locale au depus studiul de fezabilitate și în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020.

„Imediat ce a fost deschisă Axa, pe 17 august, noi am depus acest proiect care, de altfel, se află și la Ministerul Dezvoltării Regionale. Sesiunea de depuneri se încheie pe 11 noiembrie însă sperăm că vom avea șanse mai mari de obținere a finanțării de 2 milioane de euro având în vedere că se merge pe principiul „Primul servit, primul servit””, ne-a spus primarul Viorel Dulgheru.

De asemenea, primarul ne-a declarat că a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate aferent proiectului de construire a unui nou dispensar în comună.

Un alt proiect important este cel care vizează realizarea unei șosele de centură a localității care va lega Cuza Vodă de Castelu și care va fi de mare ajutor elevilor din comuna Cuza Vodă care frecventează cursurile liceului din Castelu.

De asemenea, primarul Viorel Dulgheru propune, pentru următorul mandat desfășurarea pe raza comunei a unui Festival al Etniilor în cadrul căruia să se pună în valoare buna comuniune între toate etniile din localitate.

Citește și:

Primarul comunei Cuza Vodă a mai găsit o modalitate de a obține finanțare pentru rețeaua de gaze în comună

Proiecte de anvergură pentru cetățenii comunei Cuza Vodă intră în linie dreaptă

Planuri mari pentru Cuza Vodă în 2019. Asfaltare, construcția grădiniței cu program prelungit și aducerea de gaze în comună

Proiect de anvergură la Cuza Vodă. Se extinde rețeaua de canalizare pe 22 de străzi din comună

Un buldoexcavator multifuncțional va intra în posesia comunei Cuza Vodă printr-un proiect depus la GAL Constanța

Se reia licitația pentru construirea grădiniței cu program prelungit din Cuza Vodă. Din ce motiv

Au început lucrările de extindere a Căminului Cultural din Cuza Vodă. Program integrat de meditații gratuite pentru 120 de copii din comună

Autoritățile locale din Cuza Vodă caută constructor pentru grădinița cu program prelungit

Cuza Vodă: Pregătiri pentru începerea anului școlar. Cariera de caolin, la un pas de predare în concesiune

Etichete:

  • carieră caolin
  • grădiniță cu program prelungit
  • canalizare
  • rețea de gaze
  • buldoexcavator
  • Cuza Vodă
  • cămin cultural
Articole similare

Politic

Fostul primar din Cernavodă, Cătălin Marian Apostol, contestă la Curtea de Apel Constanța demiterea din funcție: Lupta continuă și voi merge până l... 29.07.2026

Fostul primar al orașului Cernavodă, Cătălin Marian Apostol, solicită anularea hotărârii Consiliului Local prin care a fost demis din funcție, în ședința din data de 27 mai 2026. Acțiunea lui Cătălin Marian Apostol va fi soluționată de Curtea de Apel Constanța.Amintim …

Politic

VIDEO Cătălin Marian Apostol trage un semnal de alarmă: orașul Cernavodă se îndreaptă în aceeași direcție lipsită de viziune și pragmatism! 29.07.2026

Fostul primar al orașului Cernavodă, Cătălin Marian Apostol, care a asigurat conducerea administrației locale în perioada ianuarie - mai 2026, cât timp primarul Liviu Cristian Negoiță s-a aflat în pușcărie, a vorbit, în cadrul unui interviu acordat recent Ziarului Amprenta, …

Administrație locală

VIDEO Cătălin Marian Apostol demască execuția politică: Fostul primar din Cernavodă face dezvăluiri inedite despre motivul real al demiterii sale ș... 27.07.2026

Fostul primar al orașului Cernavodă, Cătălin Marian Apostol, care a asigurat conducerea administrației locale în perioada ianuarie - mai 2026, cât timp primarul Liviu Cristian Negoiță s-a aflat în pușcărie, a vorbit, în cadrul unui interviu acordat recent Ziarului Amprenta, …

De la același autor

Sport

Echipa de volei feminin a CSM Constanța are un nou libero! 29.07.2026

După trecerea căpitanului-libero, Mihaela Manole, din teren pe banca tehnică unde va pregăti tinerele voleibaliste U15, cuplul de antrenori Florin Voinea-Radu Began de la CSM Constanța a căutat o înlocuitoare pe măsura exigenței postului, unul dintre cele mai importante din …

Știrile zilei

ALERTĂ! Unitatea 2 a CNE Cernavodă va fi oprită controlat din cauza nivelului scăzut al Dunării. E pentru prima oară în istoria recentă când compan... 29.07.2026

Având în vedere evoluția nefavorabilă a condițiilor hidrologice de pe Dunăre, Unitatea 2 a CNE Cernavodă va fi oprită controlat mâine, 30 iulie, începând cu ora 10:00. Alimentarea cu energie electrică a consumatorilor casnici și a operatorilor economici nu va fi …

Economie

Apartamente de vacanță complet mobilate, la doi pași de plajă, în Alezzi Beach Resort. Număr limitat de unități disponibile 29.07.2026

Alezzi Beach Resort, unul dintre proiectele emblematice ale brandului Alezzi, are în prezent disponibile spre vânzare un număr limitat de apartamente de vacanță în Mamaia Nord. Proprietățile sunt complet mobilate și utilate, se predau la cheie și nu necesită investiții …

Ultimele Știri
Echipa de volei feminin a CSM Constanța are un nou libero!

Sport

Echipa de volei feminin a CSM Constanța are un nou libero! 29.07.2026
ALERTĂ! Unitatea 2 a CNE Cernavodă va fi oprită controlat din cauza nivelului scăzut al Dunării. E pentru prima oară în istoria recentă când compania oprește ambele reactoare

Știrile zilei

ALERTĂ! Unitatea 2 a CNE Cernavodă va fi oprită controlat din cauza nivelului scăzut al Dunării. E pentru prima oară în istoria recentă când compania oprește ambele reactoare 29.07.2026
Apartamente de vacanță complet mobilate, la doi pași de plajă, în Alezzi Beach Resort. Număr limitat de unități disponibile

Economie

Apartamente de vacanță complet mobilate, la doi pași de plajă, în Alezzi Beach Resort. Număr limitat de unități disponibile 29.07.2026
Primăria Constanța renunță la interzicerea totală a jocurilor de noroc. Ce reguli noi sunt propuse

Administrație locală

Primăria Constanța renunță la interzicerea totală a jocurilor de noroc. Ce reguli noi sunt propuse 29.07.2026
Primăria Constanţa ANGAJEAZĂ: Postul scos la concurs și condițiile solicitate

Locuri de muncă

Primăria Constanţa ANGAJEAZĂ: Postul scos la concurs și condițiile solicitate 29.07.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.