Sărbătoare în comuna Grădina: Localnicii, alături de primarul Gabriela Iacobici, au sărbătorit hramul bisericii din satul Cheia

Administrație locală
Comuna Grădina a fost astăzi în sărbătoare, cu prilejul hramului bisericii „Sfinții Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur” din localitatea Cheia. Evenimentul a adunat numeroși credincioși, care au participat la slujba religioasă, alături de primarul comunei, Gabriela Iacobici.
Ziua hramului a fost una a rugăciunii, a recunoștinței și a apropierii dintre oameni, punând în lumină valorile care definesc viața comunității: credința, unitatea și respectul reciproc.
Locuitorii comunei au trăit astăzi momente de liniște sufletească, într-o atmosferă încărcată de emoție și speranță.
Alături le-a fost primarul comunei Grădina, Gabriela Iacobici, care a transmis un mesaj de binecuvântare și gânduri bune tuturor locuitorilor, și în numele Consiliului Local: „Urez tuturor sănătate, liniște sufletească și bucurii alături de cei dragi. Să ne fie această zi prilej de unitate, bunătate și apropiere între oameni. Sfinții Trei Ierarhi să vă ocrotească și să vă aducă binecuvântare în case. La mulți ani și hram binecuvântat!”







