Scandal în ședința de Consiliu Local pe tema taxei de salubrizare din Constanța
Administrație locală
Ședința Consiliului Local al municipiului Constanța a început astăzi cu întârziere de mai multe de jumatate de oră în contextul unor discuții aprinse care au loc pe fondul neînțelegerilor legate de taxa de salubrizare care ar urma să se dubleze începând cu anul viitor.
Grupurilor politice PNL, PSD și USR nu au căzut la înțelegere în privința taxei de sulubrizare, care urmează să se dubleze din 2023, de la 7.5 la 14 lei de persoană. Consilierii de la PSD au anunțat deja că nu vor vota majorarea taxei și au propus ca majorarea taxei să se facă doar cu rata inflației de 5.1%.
În cadrul ședinței, grupul consilieri USR au propus printr-un amendament reducerea taxelor pe clădiri pentru anul 2023 pentru proprietarii care au executat lucrări de intervenție pentru reabilitare energetică a imobilelor deținute pe cheltuială proprie, iar cel de-al doilea amendament USR vizează creșterea taxei de salubrizare doar cu rata inflației, de la 7.5 lei la 8 lei de persoană pe lună pentru toate categoriile de populație.
Un alt amendament propus de primarul Vergil Chițac se referă la faptul că taxa de salubrizare se reduce cu 40% pentru mai multe categorii de persoane: pentru persoanele care nu înregistrează venituri și cei incluși în programul „Respect” să se reducă cu 40%, pensionari cu venituri lunare cumulate mai mici sau egale cu 2.024 lei, persoane până în 60 de ani și persoane cu handicap.
Cererile în acest sens se depun la SPIT până la 31 ianuarie 2023.
La acest moment, în cadrul Consiliului Local Constanța sunt discuții cu privire la votul celor trei amendamente aduse proiectului de hotărâre nr. 742/2022 privind stabilirea impozitelor și taxelor la nivelul municipiului Constanța în anul 2023.
Vom reveni.