Schimbare la conducerea Termoficare Constanța SRL. Cine a venit în locul directorului Teo Popa. Vezi aici ce declarații au făcut cei doi

Administrație locală
Începând de astăzi, compania Termoficare Constanța are un nou director general, după ce mandatul lui Teodor Popa a expirat în data de 5 octombrie. Astfel, până la organizarea unui nou concurs, atribuțiile sale au fost preluate de George Lăzărescu, actualul director comercial.
Teodor Popa și-a încheiat mandatul de 12 luni la conducerea companiei de termoficare din Constanța și spune că decizia de a nu continua în funcție i-a aparținut. Atribuțiile sunt preluate, interimar, de Lăzărescu, până la finalizarea procedurii de selecție pentru ocuparea postului. Potrivit fostului director, în cursa pentru funcție s-au înscris patru persoane.
Popa își caracterizează mandatul drept unul bun, în condițiile în care compania s-a confruntat cu avarii și cu nevoia de finanțare pentru investiții.
„Un an e chiar foarte mult pentru o instituție de genul ăsta. Eu îl caracterizez ca un mandat bun, din punctul meu de vedere, pentru că am avut cu cine să lucrez și mi-am îndeplinit ceea ce mi-am propus”, a declarat fostul director pentru Ziarul Amprenta.
Acesta admite însă că lucrurile ar fi putut evolua mai repede dacă nu ar fi existat problemele tehnice și constrângerile financiare.
„Se putea face mai mult dacă existau mai puține avarii, mai mulți bani. Dar, din păcate, astea sunt condițiile. Asta este situația oricărei societăți de termoficare din România la momentul de față”, a spus Teodor Popa.
„Peste trei ani, lucrurile vor sta cu mult mai bine”
Fostul director consideră că investițiile realizate în sistemul de termoficare din Constanța plasează orașul într-o poziție mai bună față de alte localități din țară. El este optimist în privința evoluției sistemului în următorii ani și estimează că investițiile își vor produce efectele inclusiv asupra prețului plătit de populație.
„Noi oarecum suntem într-o poziție avansată datorită investițiilor care s-au făcut în oraș. Eu am convingerea că peste trei ani lucrurile vor sta cu mult mai bine și că se vor așeza, în sensul de a avea un preț al gigacaloriei mult mai mic pentru populație”, a afirmat Popa.
În opinia sa, obiectivul este ca energia termică furnizată prin sistemul centralizat să devină mai accesibilă pentru constănțeni, astfel încât nivelul subvențiilor acordate de municipalitate să poată fi redus.
Nu se îndepărtează de domeniul termoficării
Deși nu mai ocupă funcția de conducere, Teodor Popa spune că nu intenționează să se îndepărteze de domeniul în care a activat și că va păstra legătura cu specialiștii din Constanța și din țară.
„Nu cred că voi sta prea departe de termoficare. Am rămas într-o relație foarte bună cu specialiștii de acolo și cu cei din țară”, a explicat acesta.
Popa a menționat și colaborarea cu membrii COGEN România, organizație pe care o consideră importantă în contextul problemelor cu care se confruntă sistemele centralizate de termoficare din marile orașe.
„Este un punct de interes național. Multă lume se străduiește să rezolve problema aceasta a termoficării, nu doar în Constanța, ci și în marile orașe din România”, a spus fostul director.
El consideră că problemele diferă de la un oraș la altul, în funcție de investițiile realizate, de configurația și structura fiecărui sistem.
În perioada următoare, Popa spune că va continua să se implice în alte proiecte profesionale.
În ceea ce privește viitorul său profesional, fostul director lasă deschisă posibilitatea de a rămâne conectat la domeniul termoficării, însă fără o implicare financiară sau o funcție de conducere.
„Doar de suflet și profesional”, a rezumat Teodor Popa relația pe care spune că o va păstra cu domeniul termoficării.
Ce spune George Lăzărescu, cel care preluat atribuțiile de director
Contactat telefonic de reporterii Ziarului Amprenta, George Lăzărescu a declarat că preluarea atribuțiilor de conducere este una temporară, până la finalizarea procedurii de selecție.
„În această perioadă, ne concentrăm eforturile pentru a eficientiza cât mai bine activitatea societății“, a punctat directorul George Lăzărescu.






