TOȚI elevii din comuna Cuza Vodă vor avea, în acest an școlar, o MASĂ ZILNICĂ asigurată

Administrație locală
Un număr de 648 de elevi din cadrul școlii Gimnaziale nr. 1 Cuza Vodă vor beneficia de o masă zilnică în anul școlar 2022 – 2023. Unitatea de învățământ se află pe lista celor șase localități din județul Constanța care sunt incluse în acest program pilot, din totalul celor 300 de la nivel național. Școlile beneficiare au fost propuse de Inspectoratul Școlar Județean Constanța, luând în calcul mai multe criterii.
După ce Guvernul a aprobat, pe 20 septembrie 2022, extinderea Programului Pilot „Masa Caldă”, astăzi, 27 septembrie, ordinul ministrului educației a fost publicat în Monitorul Oficial al României, partea I.
Astfel, așa cum se poate observa și în tabelul atașat, extras din cuprinsul ordinului publicat în Monitorul Oficial al României, 648 de copii din Cuza Vodă, preșcolari și elevi, vor beneficia timp de 169 de zile de o masă zilnică.
Efortul bugetar pentru această masă ce le va fi acordată copiilor în anul școlar 2022 – 2023 este de 1.642.680 lei.

Program pilot masă caldă
„La acest moment suntem în procedura de achiziție. Am semnat contractul cu consultantul, se va face caietul de sarcini, ghidul a fost publicat recent.
Din lipsa spațiului – sală de mese – copiilor li se va da pachet, plus desert și apă. Primăria trebuie să facă licitația în acest sens. Ne bucurăm că suntem parte a acestui proiect și că astfel, copiii comunei sunt susținuți pentru a-și continua școlarizarea”, ne-a declarat primarul comunei Cuza Vodă, Viorel Dulgheru.
În total, în anul 2022, elevii vor beneficia de masă caldă 70 de zile, iar în 2023 – 99 de zile.
Costul unei mese zilnice este de 15 lei pentru fiecare copil.