Tradiția continuă: Pe 5 decembrie, în Ovidiu, se deschide Târgul de Crăciun
Administrație locală
A devenit deja tradiție la Ovidiu ca în ajun de Moș Nicolae, autoritățile locale să pregătească cel mai frumos moment din an. Astfel, pe 5 decembrie, de la ora 17.00, toți copiii, părinții și bunicii sunt invitați, de la ora 17.00 să participe la aprinderea iluminatului festiv pentru sărbătorile de iarnă, pe platoul Centrului Cultural ,,Elena Roizen’’. Tot în acea seară, Moș Crăciun face un popas la Ovidiu și îi va întâmpina pe copii în casa special amenajată pentru aceștia!
Începând cu ora 17.00, pe platoul centrului Cultural „Elena Roisen” locuitorii, cu mic, cu mare, vor putea asista la un spectacol de colinde susținut de Andrei Bănuță & Georgiana Neagu & Ester și cercurile de canto ale Centrului Cultural „Elena Roizen’’.
Până la ora 21.00, copiii vor avea posibilitatea de a se întâlni cu Moș Crăciun și vor putea face poze cu acesta.
„Vă așteptăm cu drag să ne bucurăm de magia sărbătorilor„, transmit autoritățile locale din Ovidiu.