OFICIAL de la DSVSA Constanța: Nu a fost confirmată pesta micilor rumegătoare la nivelul județului Constanța. Ce societăți au fost controlate de inspectori

Agricultură
După ce zilele trecute, Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală a confirmat prezenţa virusului pestei micilor rumegătoare în probele prelevate de la oile dintr-o fermă cu un efectiv de 49.091 de oi, din Baia, judeţul Tulcea, echipe din cadrul ANSVSA și DSVSA din mai multe județe ale țării au efectuat controale și la exploatațiile de ovine din județul Constanța.
Săptămâna trecută, cinci centre de colectare a ovinelor din județul Constanța au fost controlate de ANSVSA, împreună cu echipe DSV din țară pe aceeași tematică precum exploatațiile din județul Tulcea, în vederea respectării măsurilor de biosecuritate.
Gabriel Nica, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Constanța a confirmat pentru Ziarul Amprenta că la exploatațiile de ovine verificate în săptămâna 15 – 19 iulie nu au fost identificate probleme.
Fermele din județul Constanța care au fost verificate sunt următoarele:
- S.C. ALKASTAL CATHERING S.R.L
- S.C. BALANA EXPRES S.R.L.
- S.C. MAHMUD IMPEX S.R.L.
- S.C. UNITED FOR FOOD & LIVESTOCK S.R.L.
- S.C. SAVA ZOOTEHNIC S.R.L
Directorul DSVSA Constanța a confirmat faptul că zilele acestea continuă controalele la exploatațiile de ovine din județul Constanța cu echipe din cadrul structurii județene.
Reamintim că la finalul săptămânii trecute, la una dintre fermele comerciale din comuna Baia, județul Tulcea, cu un efectiv de 49.091 de oi, a fost confirmat primul focar de pestă a micilor rumegătoare din România.
Conform legislaţie în vigoare, s-a luat decizia uciderii imediate a întregului efectiv de ovine, urmat de ecarisarea cadavrelor prin îngropare pe teritoriul fermei, într-o locaţie avizată de Garda Naţională de Mediu şi Sistemul de Gospodărirea a Apelor Tulcea.
În urma situației apărute, toate exploataţiile comerciale de ovine şi caprine din judeţul Tulcea au fost notificate şi verificate în vederea respectării măsurilor de biosecuritate.
De asemenea, cu privire la această situație au fost notificate și judeţele limitrofe Constanţa, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Călăraşi, precum şi Comisia Europeană şi Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animală.
Sursă foto: Freepick
Citește și:







