4 iunie – Caragiale şi tătarul Osman, replici în centrul orașului Constanța, detaliate de specialiștii de la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie

Constanța, la începutul veacului XX, devenise un oraș foarte vizitat de către marii oameni de cultură ai României. Ion Luca Caragiale avea mulți prieteni în vechea urbe a Tomisului.

Unul dintre aceștia era inginerul Zossima, la care Caragiale trăgea peste noapte de cele mai multe ori. Cu precizări despre acea perioadă vin specialiștii de la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Într-o zi toridă de vară a anului 1902, scriitorul se plimba pe străduțele ce dădeau în Piața Ovidiu, printre tarabele și magazinele pestrițe, unde stăruiau încă farmecul și aromele Levantului și unde se vorbeau de-a valma toate limbile Dobrogei, de la româna celor mai mulți, la turcă, tătară, armeană, greacă sau evreiască…

S-a oprit în fața unui lustragiu bătrân, un tătar plin de ani și de nevoi, pe care îl mai salutase în diverse rânduri, în plimbările sale. Cu chef de glumă, cocoțat pe scăunelul moșneagului, Caragiale începu să își lanseze tirada de întrebări menite să îl încolțească și să îl pună în dificultate pe tătar, care răspundea, de fiecare dată, molcom, în româna sa cu accent specific:

„ – E frumos la voi, dar spune-mi Marea asta Neagră e mare, Osmane?

– E mare, bre boierule.

– Dar Dunărea asta, ce nu-i departe, e mare Osmane?

– E mare, bre.

– Păi stai că nu înțeleg. Dacă Marea e mare, cum să fie și Dunărea Mare? Care e mai mare și cum e Dunărea? Că Dunărea nu are cum să fie și Mare, și mare…”.

Derutat de schimbul de replici, neștiind ce să mai răspundă, bătrânul lustragiu tăcu dintr-o dată, își grăbi lucrul și după ce termină pantofii boierului, luă banii, își strânse scăunelul și se porni să plece acasă, după ce salută politicos. Făcu însă doar doi-trei pași, apoi se întoarse spre Caragiale și cu năduf și ironie, își zise ultima replică, punând punct discuției anterioare, într-un final:

„- Boierule, Marea e Mare, Dunărea e mare, dar și mata ești Mare… Pezevenghi!”

Osman plecă apoi aproape fugind, fără să mai aștepte vreo replică a scriitorului. Caragiale zâmbi amuzat, își aranjă mustața și porni spre casa Zossima, unde povesti, la prânz, fiecare replică purtată între el și bătrânul lustragiu Osman…

Reclama zilei – Afișe, Reclame, Liste de Masă și tot felul de imprimate artistic executate puteți găsi doar la Tipografia Dacia. (1932)