Concurs de lupte tradiționale tătărești – Kureș, sâmbătă, la Medgidia. Arslan Ozghiun, președintele filialei locale UDTTMR: Păstrăm tradiția și o ducem mai departe generațiilor viitoare

Cultură
Primăria municipiului Medgidia și Filiala locală Medgidia a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România organizează sâmbătă 11 mai 2024, începând cu ora 15.00, competiția de lupte tradiționale tătărești – Kureș.
Organizarea unei manifestări dedicată luptelor tradiționale tătărești a devenit deja o tradiție la Medgidia, unde comunitatea tătară este una însemnantă.
La fel ca în fiecare an, kureșul va avea loc pe Stadionul „Iftimie Ilisei” din municipiul Medgidia.
Competiția se va desfășura pe trei categorii: „Localnici” – unde pot participa doar cetățeni de pe raza municipiului, „Tineret”, „Open”.
„Prin astfel de evenimente păstrăm tradiția și o ducem mai departe generațiilor viitoare, intactă, așa cum și noi am primit-o de la înaintașii noștri. La Medgidia este o comunitate care a avut și are mulți luptători care au câștigat premii în majoritatea localităților unde au participat la astfel de concursuri.
Îi așteptăm pe toți iubitorii de sport și tradiții, locuitori ai municipiului Medgidia, dar nu numai, în număr cât mai mare sâmbătă, pe stadionul „Iftimie Ilisei”, ne-a declarat Arslan Ozghiun, președintele UDTTMR Medgidia.

Foto: Arhivă Kureș Medgidia 2022







