SC Navrom Delta SA Tulcea pune la dispoziție o navă de călătorie specială pentru Săbătoarea Borsului de Pește din Delta Dunării – Crișan care se va desfășura în acest week-end.

Sâmbătă, 7 septembrie, și duminică, 8 septembrie, Primăria Comunei Crișan, Consiliul Local Crișan și Asociația Delta Dunării (AMDTDD) organizează, în centrul localității Crișan, în inima Deltei, prima ediție a Sărbătorii Borșului de Pește din Delta Dunării. Sărbătoarea este destinată atât turiștilor, cât și localnicilor, și își propune să valorifice tradițiile gastronomice și culturale ale Deltei Dunării

SC Navrom Delta SA Tulcea efectuează o cursă specială pe ruta Tulcea – Crișan și retur, cu plecare din Tulcea la ora 08:00 de la pontonul de acostare nr. 2 (din fata hotelului Esplanada), urmând ca returul din Crișan spre Tulcea să se facă la ora 17.00.
Biletele se pot procura de la caseria SC Navrom Delta SA Tulcea, în fiecare zi, în intervalul orar 08:00 – 15:00, iar costul unui bilet pe ruta Tulcea – Crisan-Tulcea este de 76 lei/persoană. Mai multe relații se pot obține la telefon 0240.511.553.

În cele două zile ale Sărbătorii Borșului de Pește din Delta Dunării vor avea loc prezentări gastronomice, concursuri de gătit între turiștii cazați în localitate și numeroase momente artistice. Pe lângă ansamblurile folclorice care vor prezenta momente artistice specifice etniilor care conviețuiesc în Delta Dunării, capetele de afiș ale spectacolelor muzicale vor fi Plăieșii, Radu Captari și Ana Lesko.

Programul Sărbătorii Borșului de Pește din Delta Dunării – Crișan 2019 este următorul:

SÂMBĂTĂ – 7 septembrie

Ora 08:00 – Plecare din municipiul Tulcea către localitatea Crișan cu nava de pasageri Navrom Delta Tulcea, se va efectua o cursă specială pe ruta Tulcea- Crișan și retur;

Ora 10:00-10:30 – Se va desfășura un concurs de vâslit conotca între copii localnicilor și premierea acestora;
Ora 10:30 – Sosire navă de pasageri Navrom Delta Tulcea
Ora 11:00 -11:30
Deschiderea oficială a evenimentului, în prezența oficialităților
Acordarea titlului de cetățean de onoare dlui. Simioncencu Silviu (fost sportiv de performanță, component al lotului olimpic de kaiac – canoe în perioada 2001-2010);
Ora 11:30 -12:00 – Moment muzical oferit de corul RUSLAKA – MILA 23
Ora 12:00 -13:00 – Ansamblul etnofolcloric ,,PLĂIEȘII”;
Ora 13:20 -14:00 – Momente artistice-culturale oferite de Corul Rebalka junior din Crișan și Corul Sinicika junior din Mila 23;
Ora 14:20 -15:00 – Dansuri oferite de Ansamblul artistic Artemis al Comunității Elene din Sulina;
Ora 15:20 -15:50 – Moment muzical oferit de Corul Local Rebalka;
Ora 17:00 – Se va face îmbarcarea în nava de pasageri Navrom Delta Tulcea;
Ora 20:00 -22:00 – Radu Captari și muzica DJ;
Ora 22:00 – Foc de artificii.

DUMINICĂ – 8 septembrie

Ora 10:30 -12:30 – Concurs între turiști cazați la pensiunile din localitate în vederea pregătirii Borșului de Pește, cu ingredientele puse la dispoziție de către organizatori
Ora 11:00 -11:30 – Moment muzical oferit de corul SINICIKA – MILA 23
Ora 13:00 -14:00 – ANA LESKO
Ora 14:00 -14:30 – Premierea tuturor participanților implicați activ în organizarea și desfășurarea evenimentului;
Ora 14:30 -15:00 – Moment muzical oferit de corul VESELKA – CARAORMAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.