Elena Gheorghe, Irina Rimes și Smiley, urcă pe scenă în ultima seară a Festivalului DAPYX desfășurat în Medgidia
Cultură
Elena Gheorghe, Irina Rimes și Smiley sunt artiștii care vor urca pe scena amenajată în incinta Stadionului „Iftimie Ilisei” și care vor încheia cea de-a treia ediție a Festivalului de Jocuri și Reconstituiri Istorice DAPYX. Un spectaculos foc de artificii va brăzda cerul Medgidiei aproape de miezul nopții, încheind astfel patru zile de istorie autentică adusă în zilele noastre de zecile de asociații de reconstituire istorică prezente la eveniment.
Astăzi este ultima zi a celei de-a treia ediții a Festivalului DAPYX desfășurat în aceste zile la Medgidia, pe Stadionul „Iftimie Ilisei”. Au fost trei zile de senzație pentru vizitatorii, mai mici sau mai mari, care au stat față în față cu istoria și cu sute de actori ai diferitelor perioade istorice din trecut.
Atelierele în taberele tematice continuă și astăzi, până la ora 15.30 atunci când asociaţiile de reconstituire a trupelor din perioada Unirii Principatelor și din Primul Război Mondial se pregătesc pentru reprezentaţiile din arena stadionului.
Începând cu ora 17.20, asociațiile care reconstituie perioada din Primul Război Mondial vor simula o bătălie, după care toate asociațiile prezente la cea de-a treia ediție a Festivalului de Jocuri și Reconstituire Istorică DAPYX vor participa la ceremonia de închidere a festivalului.
Seara va continua cu o bătălie cu perne și cu un concert susținut de Smiley, Elena Gheorghe, Irina Rimes.
Cea de-a treia ediție a Festivalului DAPYX se încheie cu un spectaculos foc de artificii.
Citește și: