File de istorie prezentate de MINAC: 29 martie – costul vieții, prețuri și salarii în Constanța anilor 1930. Date statistice
Cultură
În cadrul calendarului „Astăzi la Constanța”, MINAC dedică ziua de 29 martie pentru a prezenta câteva date statistice cu privire la costul vieții, prețuri și salarii în Constanța anilor 1930.
În anii ’30 ai secolului trecut, în România se înregistrează evoluții și o continuă dezvoltare în numeroase domenii de activitate. Potrivit specialiștilor, anul 1938 este considerat apogeul economic al perioadei interbelice. România Mare se dezvoltă și devine un stat modern în perioada sus-menționată, iar Dobrogea cunoaște, la rândul său, o evoluție fără precedent. Constanța, poarta maritimă a statului, este privilegiată.
Potrivit recensământului din decembrie 1930, provincia dintre Dunăre și Mare avea o populație de 811.000 de locuitori. Dintre aceștia – 249.914 locuiau în județul Constanța, 183.391 în județul Tulcea, iar restul în Cadrilater (județele Durostor și Caliacra).
Progresul a adus numeroase lucruri bune, dar existau și multe aspecte negative, a căror rezolvare era fie anevoioasă, fie chiar imposibilă. În mediul rural, traiul omului obișnuit era extrem de dificil, iar populația suferea de boli și de sărăcie. Împroprietăriții din anii ʼ20 se confruntau cu credite mari, pe care nu reușeau să le achite anual, acumulând debite. În mediul urban, lucrurile stăteau ceva mai bine, însă în centrele important, costul vieții era din ce în ce mai ridicat.
Spre exemplu, în anul 1934, județul Constanța ocupa locul 9 în topul celor mai scumpe zone administrative ale României. Cinci ani mai târziu, același județ se afla pe locul al treilea în clasamentul național. Tulcea, la rândul ei, în același interval de timp, a urcat de pe poziția 69 (n.a. existau 71 de județe în România Mare) și până pe locul 55, un salt de 14 „pași”.
Realizăm în continuare o scurtă „radiografie” a costului lunar al vieții în reședința de județ Constanța, raportând și comparând cifrele din anii 1933-1934 cu cei din intervalul 1938-1939.
În 1933, costul lunar al vieții în orașul Constanța era de 8.729 lei, pentru ca în 1939 să ajungă la 12.302 lei, orașul ocupând locul trei pe țară. Cea mai scumpă era, evident, capitala București, cu 14.194 lei. Pe locul al doilea se situa Brașovul, pe al patrulea Clujul, pe al cincilea Timișoara, iar pe al șaeselea Chișinău. Iașiul era abia cel de al zecelea cel mai scump oraș, Craiova era pe locul 14, Tulcea pe 55 iar Vaslui pe 67. Ultima poziție, a 71-a în clasamentul costului lunar în reședințele de județ, era ocupată de Huși.
În 1939, costul lunar al vieții la Constanța era așadar de 12.302 lei, ceea ce însemna un total anual de 147.626 lei, împărțit pe categorii de cheltuieli. Din acest total anual, 32.912 lei erau alocați alimentelor de origine animală, 19,022 lei alimentelor de origine vegetală, 4.370 de lei fructelor, 13.819 lei îmbrăcămintei și încălțămintei, 6.300 lei pe confecțiilor. De asemenea, 15.037 lei erau cheltuieli pentru lumină, apă și combustibil, 6.600 lei pentru transport, 2.976 lei pentru spectacole, 42.000 lei pentru chirii, iar 4.590 lei pentru diverse.
Traiul în oraşul lui Ovidius era unul foarte scump. Existau numeroşi oameni cu stare, care îşi permiteau să trăiască în lux, să se îmbrace după ultimele cataloage occidentale, să conducă maşini scumpe sau să joace sume mari la jocurile de noroc ale Cazinoului Comunal. Aceştia nu formau însă majoritatea, mulţi dintre locuitorii urbei trăind la cumpăna dintre mediu şi sărăcie, visând însă ca la un moment dat să scape de nevoile şi lipsurile ce îi măcinau. Rata inflaţiei era mare, preţurile foarte ridicate, salariile mici, iar inechităţile sociale, des întâlnite.
Vom încerca să vedem ce preţuri aveau diversele bunuri şi produse ce puteau fi găsite în prăvăliile, magazinele şi oboarele orașului.
În 1939, la Constanţa, preţul mediu pentru un kilogram de carne de vită de gătit era de 18, 25 de lei. În comparaţie, acelaşi produs valora la Bazargic 27 de lei, la Silistra 24, iar la Tulcea 23 de lei. Kilogramul de carne de porc calitatea 1, care la nivel mediu naţional era de 33,10 lei, precum am arătat mai sus, la Constanţa era mult mai scump, ajungând la 39,25 de lei. În comparaţie, acelaşi produs putea fi achiziţionat la Silistra cu 29 de lei, la Tulcea cu 30 de lei, iar la Bazargic cu 34,35 lei. Laptele costa 7, 25 lei pe litru la Constanţa şi 6,45 la Tulcea. Un kilogram de peşte din soiul crap era foarte ieftin la Tulcea (26,25 lei), dar foarte scump, 40 de lei, la Constanţa.
O găină ajungea la 60 de lei bucata la Constanţa, 61 de lei la Tulcea şi doar 46 de lei la Silistra. Un kilogram de pâine albă varia în Dobrogea de la minimum de 8,15 lei, la 9,95 lei la Constanţa şi până la maximul de 10,10 lei la Bazargic. Un kilogram de făină de grâu, calitatea 000, putea fi cumpărată cu 11 lei la Tulcea, cu 13 lei la Constanţa şi cu 14 lei la Silistra. Un kilogram de cartofi vechi costa la Constanţa 6,45 lei, iar la Tulcea – 4,70 lei.
Considerate delicatese, citricele de import erau mai ieftine la Constanţa, unde erau adesea descărcate cantităţi importante. Aşa se face că un kilogram de portocale costa în oraşul lui Ovidius 5,80 lei, în timp ce la Silistra ajungea la 9,30 lei, iar la Tulcea chiar 10 lei.
Lăsăm de o parte preţurile în detaliu la alimente pentru a ne referi la cele de articole de îmbrăcăminte, încălţăminte şi confecţii. Evident, existau, ca şi astăzi, variaţii legate de calitatea produsului sau de renumele producătorului şi firmei, dar statisticile fixează media anuală pentru un produs de calitate, să îi spunem, normală sau bună.
Astfel, în 1939, un metru de stofă de haine costa în oraşul Constanţa 596 lei, o pereche de pantofi bărbăteşti 640 lei, o pereche de pantofi de damă valora tot atât. O pereche de ciorapi bărbăteşti era mai ieftină la Constanţa (unde ajungeau multe confecţii de import), în speţă 41 de lei şi mai scumpă la Bazargic – 52 de lei. O pereche de ciorapi de damă costa în jur de 98 de lei la Bazargic, Silistra şi Constanţa şi 102 lei la Tulcea.
Salariile erau mici în raport cu preţurile pieţei. Costurile erau ridicate în mediul urban nu doar la alimente sau confecţii, ci în absolut toate domeniile. O dovadă în acest sens o reprezintă statisticile privind valoarea combustibilului şi al altor articole să le spunem industriale.Astfel, o tonă (1.000 de kg) de lemn de stejar costa la Constanţa 1.129 lei. Mult mai ieftin era acelaşi produs la Tulcea, unde tona valora în medie 967 lei.
Un kilogram de mangal valora 3,35 lei la Tulcea, 3,80 la Constanţa, 4,50 lei la Silistra şi 5,10 la Bazargic. Un litru de petrol lampant se cumpăra în urbea lui Ovidius cu aproape 4 lei, în timp ce la Bazargic era cu 80 de bani mai ieftin. Benzina uşoară avea acelaşi preţ, 106 lei pe litru, în toate cele patru reşedinţe de judeţ din Dobrogea.
Interesante sunt şi preţurile produselor de igienă. Un tub de pastă de dinţi putea fi cumpărat cu 14-15 lei la Tulcea şi Constanţa, în timp ce la Bazargic era cu cinci lei mai scump. Un kilogram de săpun de rufe era 35,50 la Constanţa şi 31 de lei la Tulcea, în timp ce preţul mediu la o bucată de săpun de toaletă era 14-15 la Constanţa şi Tulcea, respectiv 20 de lei la Bazargic.
Dăm şi câteva exemple de salarii primite la jumătatea anilor ʼ30, mai exact în intervalul de raportare 1934-1935. Astfel, un şef de post primea aproximativ 3.400 de lei, un mecanic de locomotivă, între 3.000 şi 3.800 de lei, un portar (uşier) 2.400 lei, un vizitiu – între 600 şi 2.000 de lei (în funcţie de urbe şi de starea atelajului), un învăţător cu trei gradaţii 3.700-4.700 de lei, un ucenic – între 300 şi 1.850 de lei, în funcţie de domeniul de activitate şi de locaţia atelierului, un lăcătuş, 2.600 de lei, un grădinar 1.300-2.750 de lei, un judecător 9.250-19.150 lei, iar un medic, între 8500 şi 12.000 de lei.
La nivelul oraşului Constanţa, în 1930 erau 1.989 de întreprinderi din varii domenii, însumând 6.966 de angajaţi. Comerţul era dominant: 426 de firme erau în domeniul comerţului alimentar (cu 936 de salariaţi permanenţi), 321 erau firme ce gestionau hoteluri, restaurante, cârciumi şi cafenele (cu 1036 de angajaţi), iar 153 firme specializate pe articole de îmbrăcăminte şi confecţiuni. Alte 99 se ocupau de comercializarea materialelor de construcţii şi a mobilei, 80 de firme vindeau produse de igienă şi sănătate publică (farmacii, parfumerii etc.), iar 42 furnizau maşini şi diverse aparate…
Toate aceste statistici și comparații ne ajută să înțelegem realitățile economice ale orașului Constanța și ale Dobrogei interbelice.
Reclama zilei – De vânzare un scafandru complect – mașina în bună stare, cămașa puțin uzată, prețul forte convenabil. Doritorii să se adreseze doamnei Eliza, str. Mircea cel Mare no.50, în Cernavoda. (ziarul Constanța, martie 1896)
Sursă foto: Florentina Bozîntan
Citește și:
