FOTO Artiști din toată lumea participă, pentru al treilea an consecutiv în Ovidiu, la programul de rezidențe internaționale în scenografie

Cultură
Între 26 august și 8 septembrie 2024, în Castrul Roman din Ovidiu, are loc cea de-a treia ediție a programului de rezidențe internaționale în scenografie International Program in Scenography. „Mituri și Algoritmi” este tema Programului Internațional în Scenografie din acest an.
Organizat de OISTAT România, în parteneriat cu Primăria Ovidiu și Teatrul de Stat din Constanța, acest program intensiv aduce împreună artiști din întreaga lume, sub îndrumarea unor experți internaționali, urmărind să revalorifice patrimoniul local prin intervenții artistice temporare.
Anul acesta, au fost selecționați în program 20 de tineri artiști cu background în scenografie, arhitectură, design și cinematografie, din 12 țări: Marea Britanie, Germania, Spania, Italia, Franța, Bulgaria, Georgia, China, SUA, Mexic, Brazilia și România.
Timp de două săptămâni, ei vor lucra în echipe, pentru a crea instalații de artă tip site-specific, ghidați de cinci mentori consacrați la nivel internațional.
Mentorii sunt:
- Regizorul Paul Zimet și compozitoarea Ellen Maddow, fondatorii companiei avangardiste din New York Talking Band, foști membri ai legendarei companii Open Theater a lui Joseph Chaikin.
- Nic Ularu, scenograf/ autor/ regizor, distins cu premiul OBIE pentru realizări remarcabile în teatrul Off-Broadway, mentor pentru al treilea an consecutiv în IPS.
- Sabrina Hamilton, lighting designer, co-fondator și director artistic al Ko Festival of Performance din Amherst, Massachusetts, colaboratoare apropiată a companiei Mabou Mines din New York.
- Sean Crowley, scenograf de film, operă, teatru și televiziune, șeful catedrei de design la The Royal Welsh College of Music & Drama.
După două ediții de succes, anul acesta, International Program in Scenography își propune să exploreze bogata interacțiune dintre miturile antice și provocările contemporane, încurajând participanții să creeze instalații în jurul temei Mituri & Algoritmi.
Creațiile vor fi inspirate de istoriile locale, urmărind astfel să promoveze și să revalorifice printr-un demers artistic spații și contexte mai puțin cunoscute.
Mijloacele de expresie sunt alese de participanți și pot varia de la artă murală, sculpturi cinetice sau landscape design, la new media art sau video art. Întregul program reprezintă un demers ce invită la dialog între diferitele percepții asupra istoriei și modului în care aceasta poate fi reinterpretată și valorificată prin intervenții artistice temporare.
International Program in Scenography reunește totodată ateliere de lucru, prezentări, mese rotunde, explorări de cercetare artistică și activități practice de creație, având ca scop dezvoltarea abilităților participanților de a crea instalații și experiențe scenografice site-specific menite să pună în valoare spații și identități culturale mai puțin cunoscute.
Programul se încheie în seara de 7 septembrie 2024 cu o Gală de vernisaj — eveniment deschis publicului larg, ce va avea loc la Castrul Roman din Ovidiu, unde vor fi expuse lucrările, instalațiile și experiențele create de tinerii artiști internaționali.