Prima ediție a Sărbătoarea Borșului de Pește din Delta Dunării – Crișan care are loc, în acest week-end, la Crișan a adunat, în cele trei zile a evenimentului câteva mii de oameni veniți să cunoscă și să guste din preparatele specifice locului și să se bucure de vremea minunată a începutului de septembrie. Evenimentul are rolul de a promova Delta Dunării, prin tradiții locale, dar și prin natura înconjurătoare.

Festivalul a cuprins, în cele trei zile, expoziții cu vânzare ale celor mai delicioase preparate specifice zonei, concursuri gastronomice – prin care sunt scoase în evidență cele mai bune reţete tradiţionale, pregătite de echipe de bucătari ce reprezintă comunitățile din Mila 23, Caraorman, Crișan, Sfântu Gheorghe, participante la eveniment, dar și spectacole ale ansamblurilor locului, dar și ale Ansamblului Plăieșii, a lui Radu Captari – interpret de muzică rusească autentică, un artist care îmbină folclorul clasic rusesc cu cel țigănesc – și al Anei Lesko.

Cel mai mare ceaun cu ciorbă, aproape 300 de kilograme

Localitățile comunei Crișan (Crișan, Caraorman și Mila 23) au o îndelungată tradiție în pescuit, acesta fiind foarte multă vreme, principala sursă de hrană a localnicilor. De asemenea, în Crișan și Mila 23 s-a implementat, pentru prima dată în România, în anii din urmă, programul de pescaturism, destinat vizitatorilor care vor să vadă cum arată ziua unui pescar, de la prinderea peștelui și până la transformarea acestuia în deliciosul borș de pește din Delta Dunării.

Comuna Crișan mai este cunoscută, de altfel, și pentru faptul că de aici provin, nu mai puțin de 24 de medaliați olimpici, mondiali și europeni, fiind singura comună cu astfel de dimensiuni din care au plecat atât de mulți campioni.

În acest context, la evenimentul de deschidere oficială a sărbătorii din Crișan, care a avut loc ieri în cadrul evenimentului de deschidere, autoritățile locale din Crișan au înmânat diploma de cetățean de onoare al localității fostului sportiv de performanță, component al lotului olimpic de kaiac – canoe în perioada 2001 – 2010, Simioncencu Silviu.

De asemenea, păstrând tradiția locului, mai mulți adolescenți originari din localități ale Deltei Dunării au participat la un concurs de vâslit de conotca. Aceștia au avut onoare să fie premiați de însuși marele campion Ivan Patzaichin.

Și cum sărbătoarea era una dedicată borșului pescăresc, de la eveniment nu au lipsit ceauanele pline ochi de borș tradițional de pește, fiecare făcut după rețetele propriilor comunități locale din Mila 23, Crișan, Caraorman ori Sfântu Gheorghe.

De asemenea, s-au desfășurat și concursuri, care vor continua și astăzi, în ultima zi a evenimentului, împărțite pe două secțiuni:

  1. „Cea mai bună gastronomie deltaică”(plachie, saramură, proțap, dar și altele)
  2. „Cel mai bun borş de peşte”.

Organizatorii au pus la dispoziția vizitatorilor și un ceaun de 300 de kilograme de ciorbă, din care aproape 70 de kilograme reprezenta numai peștele – somn, lin, caras, biban. “Pui pește mult, din toate speciile, și proaspăt, acesta este secretul unui borș reușit”, ne-a spus unul dintre localnici Ludovic Gherman, cunoscut de către localinici ca Nelson.

De asemenea, participanții la eveniment s-au bucurat în aceste zile de folclorul local, interpretat de reprezentanți ai etniilor din Delta Dunării.

Guvernatorul Deltei Dunării: “Împreună putem menține această bijuterie frumoasă și pentru cei care vin după noi”

Printre invitații la eveniment s-au numărat reprezentanți ai instituțiilor publice centrale, județene și locale, precum vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani, guvernatorul Deltei Dunării, Cătălin Țibuleac, fostul ministru al Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, aflată în vacanță în Delta Dunării, dar și deputați ai județului Tulcea.

“Crișanul reușește din nou în acest an să scrie o poveste frumoasă, una de care toți ne bucurăm. Vreau să vă spun că toți cei împreună aici putem menține această bijuterie frumoasă și pentru cei care vin după noi”, le-a transmis celor prezenți guvernatorul Deltei Dunării, Cătălin Țibuleac.

Pe lângă ansamblurile folclorice care au prezentat momente artistice specifice etniilor care conviețuiesc în Delta Dunării, capetele de afiș ale spectacolelor muzicale au fost Ansamblul Plăieșii, Radu Captari și Ana Lesko.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.