za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Cultură » Mâine începe Gala HOP 2026! Tinerii actori intră în competiție la Constanța

Mâine începe Gala HOP 2026! Tinerii actori intră în competiție la Constanța

Mâine începe Gala HOP 2026! Tinerii actori intră în competiție la Constanța

Cultură

26.08.2026

De către Redacția ZA

Mâine, 27 august, la Teatrul de Stat Constanța, începe competiția celei de-a 29-a ediții a Galei HOP. Gala Tânărului Actor este un program de tradiție al UNITER, inițiat de Ion Caramitru.

Ediția 2026 a Galei HOP este organizată în co-producție cu Teatrul de Stat Constanța, fiind un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii, co-finanțat de Consiliul Județean Constanța (prin Teatrul de Stat Constanța) și susținut de parteneri precum Institutul Cultural Român, Teatrul Național Radiofonic, Teatrul Excelsior București, Teatrul Național Radiofonic, TIFF și TIFF – Festivalul Internațional de Film Transilvania.

După preselecții, după șapte zile de laborator artistic în Tabăra Pre-HOP de la Piatra Neamț, după întâlniri cu mentori și săptămâni de pregătire, cei 25 de actori selectați ajung în fața publicului și a juriului Galei HOP 2026.

În perioada 27–29 august, în fiecare seară de la ora 18:00, Sala Studio – BCR a Teatrului de Stat Constanța devine scena pe care tinerii actori își asumă unul dintre primele examene importante ale începutului de carieră.

Sub direcția artistică a regizorului Silviu Purcărete, ediția din acest an stă sub semnul metamorfozei: „A și B. Fața luminată și fața ascunsă a personajului. Metamorfoze”.

Tema îi provoacă pe concurenți să caute dincolo de prima imagine a unui personaj, să schimbe perspectiva, să pună sub semnul întrebării ceea ce pare evident și să construiască ipoteze scenice diferite, chiar contradictorii.

În Proba liberă, concurenții prezintă momentele artistice cu care au trecut de preselecția din luna iulie – monologuri și scene construite pornind de la texte de Shakespeare, Cehov, Ionesco, Brecht, Ibsen, Molière, Caragiale, Bulgakov, Vișniec, Pommerat, LaBute sau din texte proprii. Alături de secțiunea Individual, și trei grupuri intră în competiție cu spectacolele „Hamlet-Ofelia”, „Medeea. Efectul Rashomon” și „Sindromul York”.

A doua provocare este semnătură. Best of, proba impusă a ediției.

Patru minute. 240 de secunde în care fiecare concurent are libertate deplină să arate ce îl definește ca artist. Fără un personaj impus și fără o formulă prestabilită. Un exercițiu de concentrare și asumare artistică în care întrebarea esențială devine: cine ești și ce ai de spus prin teatru?

Cinci profesioniști ai teatrului românesc decid laureații HOP 2026

Evoluțiile concurenților vor fi urmărite de un juriu format din Claudiu Bleonț – actor, Irisz Kovacs – regizoare, Sorin Leoveanu – actor, Sebastian-vlad Popa – critic de teatru și Ofelia Popii – actriță. Ei vor decide laureații distincțiilor consacrate ale Galei.

  • Premiul „Ştefan Iordache”, Marele Premiu al Galei HOP
  • Premiul pentru cea mai bună actriţă, secţiunea individual
  • Premiul pentru cel mai bun actor, secţiunea individual
  • Premiul „Cornel Todea” pentru cea mai bună trupă de actori
  • Premiul „Sică Alexandrescu”, Premiul special al juriului
  • Alte premii, găzduite în Gala HOP:
  • Premiul „1/10 pentru FILM la TIFF”
  • Premiul pentru prestanţă, rostire scenică şi expresie corporală, acordat de actrița Dorina Lazăr.

Dincolo de premii, întâlnirea cu juriul, cu profesioniștii invitați, cu publicul și cu ceilalți concurenți rămâne una dintre mizele fundamentale ale Galei.

Pentru că HOP nu este numai locul în care un tânăr actor vine să câștige un premiu. Este locul în care poate fi văzut, descoperit și ținut minte.

În zilele petrecute la Constanța, concurenții continuă și componenta de formare a Galei. Actorul Paul Chiribuță coordonează atelierul „Adevăr și Verosimil pe scenă”, iar regizoarea Ilinca Stihi susține atelierul de voce „Șoaptă. Voce. Prezență”, dedicat actoriei la microfon. Una dintre vocile descoperite la HOP va primi un rol într-un spectacol al viitoarei stagiuni a Teatrului Național Radiofonic.

HOP se vede și dincolo de sala de spectacol

Publicul care nu ajunge la Constanța poate urmări LIVE cele trei seri de concurs, 27–29 august, de la ora 18:00, precum și festivitatea de decernare a premiilor din 30 august, de la ora 20:00, pe site-ul Galei HOP și pe pagina de Facebook a evenimentului. Transmisiunea este realizată de RoEvents.

Experiența HOP va fi urmărită și din perspectiva noii generații de critici de teatru. Iuliana Revencu, Anca Șugar și Andreea Verejanu vor scrie, pe parcursul Galei, pentru Thespis – revista online a Galei HOP, transformând cele patru zile de la Constanța într-un spațiu de dialog între tinerii actori și tinerele voci ale criticii teatrale.

Publicul are posibilitatea să aleagă proprii câștigători

După cele trei seri de concurs, duminică, 30 august, spectatorii sunt cei care își pot exprima opțiunile. Între orele 00:00 și 16:00, votul pentru Premiul Publicului va fi deschis pe site-ul Galei HOP. Este momentul în care cei care i-au urmărit pe concurenți în sală sau online își pot susține favoriții.

Două producții sunt oferite cu titlu gratuit publicului. Vineri, 28 august, ora 21:00 la Casa SEAS – Fratelli (Club Fratelli, Constanța), un spectacol produs de Compania Contemporary Creative Dreamers – „Nihil Sine Deo”, în regia și coregrafia lui Daniel Alexandru Dragomir. Accesul gratuit se face pe bază de rezervare aici. Și duminică, 30 august, de la ora 19:00, Teatrul de Stat Constanța prezintă „Comedy Shop. Interactive Impro Show”, în regia lui Dragoș Muscalu, cu muzică live de Vlad Pasencu.

Apoi, de la ora 20:00, începe festivitatea de decernare a Premiilor Galei HOP 2026, când vor fi anunțați laureații celei de-a 29-a ediții și câștigătorii votului publicului.

Până atunci însă, urmează trei seri în care totul rămâne deschis. Pentru unii, HOP va însemna un premiu. Pentru alții, poate însemna un rol, o colaborare, un regizor care îi vede pentru prima dată sau o întâlnire profesională care va continua mult după încheierea Galei.

GALA HOP 2026 are loc între 27–30 august, la Sala Studio BCR, Teatrul de Stat Constanța.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Programul complet și informații despre concurenți pot fi obținute pe galahop.uniter.ro.

Citește și:

Constanța, gazda Galei Tânărului Actor HOP 2026: 25 de actori se întrec pe scena Teatrului de Stat, între 27 și 30 august

Gala HOP 2026 aduce la Constanța 25 de tineri actori: ateliere de teatru, voce și noi oportunități profesionale

Etichete:

  • Gala Tânărului Actor
  • GALA HOP 2026
  • Proba liberă
  • Teatrul de Stat Constanța
Articole similare

Cultură

Muzeul de Artă Constanța invită copiii și adulții, sâmbătă, la un atelier de creație 26.08.2026

Sâmbătă, 29 august 2026, de la ora 11:00, Muzeul de Artă Constanța invită copiii și adulții la un atelier de creație inspirat de arta contemporană și de universul formelor. Pornind de la lucrările din expoziția Nataliei Silaghi – „Synthetic Configurations of …

Cultură

OMD Mamaia Constanța: Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc Mamaia 2026, la start. Un sfert de secol de la prima întâlnire... 26.08.2026

Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc Mamaia aniversează un sfert de secol de la prima întâlnire cu publicul. OMD Mamaia Constanța anunță desfășurarea celei de-a XXV-a ediții a evenimentului de referință al culturii tradiționale românești, care are loc …

Cultură

MINAC, file de istorie, 26 august: Constanța de acum un veac. Croaziere, călătorii pe mare, flota comercială și școala de marinari 26.08.2026

26 august - Portul Constanța s-a dezvoltat foarte mult în primele decenii ale secolului XX. Prima instituție de navigație civilă românească, Serviciul Maritim Român (SMR), fusese înființat în 1895, avea sediul la București, dar baza navală se afla, evident, în cel …

De la același autor

Cultură

Mâine începe Gala HOP 2026! Tinerii actori intră în competiție la Constanța 26.08.2026

Mâine, 27 august, la Teatrul de Stat Constanța, începe competiția celei de-a 29-a ediții a Galei HOP. Gala Tânărului Actor este un program de tradiție al UNITER, inițiat de Ion Caramitru. Ediția 2026 a Galei HOP este organizată în co-producție cu …

Politic

Cristina Trăilă a demisionat din Guvern, după ce a fost pusă sub urmărire penală de DNA 26.08.2026

Liberala Cristina Trăilă a demisionat din funcția de secretar general adjunct al Guvernului, după ce a fost pusă sub urmărire penală de DNA. Aceasta a avut o discuție, miercuri dimineață, cu premierul Ilie Bolojan. Cristina Trăilă și-a anunțat demisia printr-o postare …

Știrile zilei

Percheziții în Constanța: Vacanțe în străinătate și petreceri de Crăciun plătite din banii obținuți din donații pentru familii în dificultate. Prej... 26.08.2026

Polițiștii constănțeni au făcut patru percheziții într-un dosar penal în care sunt investigate fapte de spălare a banilor, înșelăciune, delapidare și evaziune fiscală. Potrivit anchetatorilor, o asociație care ar fi trebuit să sprijine persoane și familii aflate în dificultate ar …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri
Iată cum a avut loc accidentul de pe DJ 222, între Tulcea și Agighiol. Un autoturism s-a răsturnat

Știrile zilei

Iată cum a avut loc accidentul de pe DJ 222, între Tulcea și Agighiol. Un autoturism s-a răsturnat 26.08.2026
Proiectul pasarelei pietonale dintre KM 4-5 și Faleză Sud – Poarta 6, mai aproape de demarare. Încă o etapă la Mediu a fost parcursă

Administrație locală

Proiectul pasarelei pietonale dintre KM 4-5 și Faleză Sud – Poarta 6, mai aproape de demarare. Încă o etapă la Mediu a fost parcursă 26.08.2026
România a primit primii bani din programul de apărare SAFE

Economie

România a primit primii bani din programul de apărare SAFE 26.08.2026
Riviera Mangalia găzduiește, în ultimele zile ale verii, Aquatics Festival 2026 - trei competiții spectaculoase de sporturi acvatice și anduranță

Sport

Riviera Mangalia găzduiește, în ultimele zile ale verii, Aquatics Festival 2026 - trei competiții spectaculoase de sporturi acvatice și anduranță 26.08.2026
Cristina Trăilă a demisionat din Guvern, după ce a fost pusă sub urmărire penală de DNA

Politic

Cristina Trăilă a demisionat din Guvern, după ce a fost pusă sub urmărire penală de DNA 26.08.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.