MINAC, file de istorie: 25 septembrie – Gheorghe Dumitrașcu, istoricul care a iubit Dobrogea

Cultură
Astăzi, 25 septembrie, se împlinesc 87 de ani de la nașterea lui Gheorghe Dumitrașcu, una dintre personalitățile marcante ale culturii și istoriografiei dobrogene. Istoric, profesor, cercetător, muzeograf și om politic, Gheorghe Dumitrașcu și-a dedicat mai bine de cinci decenii studiului Dobrogei, educației și vieții publice constănțene. Prin cărțile, studiile, activitatea universitară și implicarea sa în dezvoltarea învățământului superior din Constanța, a lăsat o contribuție importantă la păstrarea și valorificarea memoriei istorice a regiunii.
La 25 septembrie 1939 se năștea, la Nisipari, Gheorghe Dumitrașcu (1939-2017) – istoric, profesor, cercetător, muzeograf și om politic, dar, mai presus de toate, un om care și-a pus energia și pasiunea în slujba Dobrogei și a oamenilor săi. Dedicăm această filă de calendar memoriei sale, evocând parcursul unui om care și-a dedicat viața istoriei, educației și culturii dobrogene.
Fiul lui Dumitru și al Mariei Dumitrașcu, oameni simpli, dar cu o „bogăție spirituală” pe care a purtat-o cu sine întreaga viață, Gheorghe Dumitrașcu a urmat cursurile școlii din localitatea natală, apoi Liceul „Nicolae Bălcescu” din Medgidia și Facultatea de Istorie a Universității din București. În 1976, și-a susținut doctoratul în istorie, cu teza dedicată Partidului Țărănist Radical – Grigore Iunian.
Drumul său profesional a fost amplu și divers, trecând prin cercetare, muzeografie și catedră. A început ca cercetător științific la Institutul de Istorie al Academiei, Filiala Cluj, iar, în 1966, a revenit la Constanța, unde a devenit asistent/lector universitar la Institutul Pedagogic. Ulterior a fost muzeograf principal și șef de secție la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, profesor la Liceul „Mircea cel Bătrân”, profesor universitar doctor în cadrul Universității „Ovidius” Constanța și al Universității „Andrei Șaguna” Constanța, precum și membru al Societății de Istorie și al Academiei Oamenilor de Știință – Secția Istorie.
După evenimentele din 1989, Gheorghe Dumitrașcu a intrat în politică, fiind senator în trei legislaturi, între 1990 și 2000. A făcut parte din mai multe comisii parlamentare, a fost vicepreşedinte al Comisiei de Cultură, Artă și Mass-Media a Senatului și preşedinte al Comisiei de Învățământ şi Cercetare Științifică din Senat și s-a implicat în elaborarea și votarea unor acte legislative importante, printre care Constituția României (1991), Legea Fondului Funciar, Legea Învățământului, Legea de funcționare a Poliției, Legea audiovizualului, Legea arhivelor, Statutului cadrelor didactice etc.
Unul dintre cei mai importanți oameni de cultură dobrogeni, de pe pozițiile sale politice, Gheorghe Dumitrașcu a contribuit esențial la înființarea Universității „Ovidius” Constanța, a Universității Maritime, a Universității „Andrei Șaguna”, la realizarea Campusului universitar și a căminelor studențești, la evoluția învățământului liceal și universitar din orașul și județul Constanța etc.
Cercetător neobosit, a lăsat în urmă numeroase cărți și peste 1.000 de articole și studii. Istoria Dobrogei, comunitățile românești dintre Dunăre și Mare, presa, învățământul, viața politică și patrimoniul cultural se regăsesc constant în preocupările sale. Dovadă stau volumele: Localităţi, biserici şi mănăstiri româneşti în Dobrogea până la 1878; Locul Partidului Ţărănist-Radical-Grigore Iunian în istoria României (1932-1940); Dobrogea 1884-1885 în 31 de răspunsuri ale comunelor la „Chestionarul Haşdeu” (în colaborare); Gândire şi acţiune politică românească în crearea Statelor Unite ale Europei. De la Mica Antantă la Uniunea Europeană; Raporturi între românii – turcii şi tătarii din România, dinspre sfârşitul secolului al XVIII-lea până la începutul secolului al XXI-lea (în colaborare); Spațiul rural dobrogean la sfârșit de secol XIX. Chestionarele Densușianu (în colaborare) etc. Dar preocupările sale nu s-au oprit la istorie. A scris literatură (Paradoxuri lirice și Spice după seceriș) și memorialistică (Jurnal de credință și speranță; Nu, eu nu regret nimic; Revoluţie şi Destine. Evenimente din Constanţa în documente, memorii şi comentarii (17 decembrie 1989-15 mai 1990) etc.
„Întreaga sa activitate didactică, publicistică și politică, derulată pe parcursul a peste 50 de ani, a fost una de excepție. În calitate de istoric și publicist, Gh. Dumitrașcu a fost artizanul unei opere remarcabile, (…) dedicată «misiei» sale, Dobrogea, și neamului românesc”, nota Gheorghe Hristodol în medalionul comemorativ dedicat omului de cultură.
Dar dincolo de activitatea sa profesională, rămâne imaginea unui om cu o personalitate puternică, generos și cald, care vorbea despre istorie cu pasiune și convingere. Ligia Dima, fostă studentă și masterandă a profesorului – actualmente, directoare a Bibliotecii Județene „Panait Cerna” Tulcea -, îl descria ca pe „un om bun”, a cărui dragoste pentru țară se simțea în glas și în felul în care vorbea. Vocea sa baritonală, patosul și apăsarea cu care își susținea ideile au rămas în memoria celor care l-au ascultat.
„În ianuarie 2017 inima celui care a fost profesorul și istoricul Gheorghe Dumitrașcu a cedat, iar el a plecat în armata cerului, să-și întâlnească prietenii și colegii care au contribuit la cunoașterea Istoriei Dobrogei și la formarea de specialiști în domeniu. Durerea noastră și a familiei a fost nemărginită! Multe lucruri frumoase s-au scris atunci despre Gheorghe Dumitrașcu.”
Pentru generații de elevi și studenți, Gheorghe Dumitrașcu a fost profesorul care a făcut istoria să nu rămână doar în cărți. Pentru Constanța, a fost un istoric care a cercetat trecutul Dobrogei, un muzeograf, un dascăl și un om care a participat activ la viața cetății. Iar pentru cei care l-au cunoscut, a rămas, înainte de toate, un om care a știut să vorbească despre istorie cu pasiune și despre oameni cu suflet.
Reclama zilei – „INVICTA – Regina mașinelor de scris – solidă, rapidă, indistructibilă, perfectă, economică, convenabilă – o Capo d’operă a industriei italiene creată pentru dominare. Reprezentant general și depozitat pentru România Albert Herșcovici – Constanța – strada Traian no. 4” (Dacia, 1928)
Bibliografie:
Dima, Ligia, In memoriam: prof. univ. dr. Gheorghe Dumitrașcu, în Ligia Dima, Lavinia Dumitrașcu (coord.), Dobrogea și Marea Unire la Centenar, Editura Tipo Moldova, Iași, 2018, pp. 13–34.
Gheorghe Hristodol – Gheorghe Dumitrașcu (25 septembrie 1939 – 17 ianuarie 2017), secțiunea In memoriam, Anuarul Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, seria Historica, 2017







