Muzeul de Istorie Constanța, amintiri despre Serbările Mării în perioada interbelică: Ziua în care a fost dezvelit bustul lui Eminescu de pe Faleza Cazinoului

Cultură
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța continuă seria aducerilor-aminte din orașul interbelic, astăzi, 15 august 2026, amintind despre o altă zi de 15 august, din perioada interbelică, în care bustul poetului național Mihai Eminescu a fost inaugurat pe Faleza Cazinoului din Constanța, de Serbările Mării, la manifestări participând Regele Carol al II-lea, Voievodul Mihai, dar și Principele Nicolae.
Muzeul de Istorie Constanța arată astfel, prin reprezentanții săi, că pe data de 15 august 1934 au fost organizate, conform tradiției, numeroase acțiuni nautice, culturale și sportive, reunite sub cupola Serbărilor Mării, celebrate mereu la Constanța de Sfânta Maria.
Cea de a 32-a ediție a acestor Serbări a fost una specială, arată Muzeul de Istorie, întrucât s-a bucurat de o participare record, nu mai puțin de 30.000 de persoane, vilegiaturiști și localnici, participând la marele eveniment.
Conform sursei citate, la ora 16:00 au început concursurile nautice, la ele asistând Regele Carol al II-lea, Voievodul Mihai și Principele Nicolae, precum și numeroase alte oficialități, locale și naționale.
Publicul a asistat la concursurile de înot care au avut loc în bazinul portuar, între danele 0 și 9. Încă din startul amiezii, de-a lungul cheurilor s-au aliniat în formă de potcoavă navele militare ale Marinei Române, precum și vapoarele comerciale ale Serviciului Maritim Român.
Concursurile au început după ce o navă a dat semnalul, o lovitură de tun. S-au desfășurat curse de înot pentru domni și doamne, curse ștafetă, sărituri, jocuri tradiționae marinărești, curse de bărci și meciuri de polo, toate aceste întreceri terminându-se seara, la orele 20.00.
Zona portului nu a fost singura care a găzduit întreceri, arată Muzeul de Istorie.
După ce a asistat la startul jocurilor din port, regele a mers la hipodromul Palas, în curtea Regimentului 9 Cavalerie, unde se desfășura Concursul Național de Hipism. Aici au avut loc curse de cai dobrogeni și de rasă, dar și curse de căruțe dobrogene – o întrecere care a smuls asistenței hohote de râsete, prin ineditul ei, arată Muzeul de Istorie, prin reprezentanții săi.
Potrivit sursei citate, tot în acea după-amiază, dar de la orele 18.15, toate oficialitățile prezente la Constanța (în frunte cu cei trei membri ai familiei regali și cu membrii Guvernului) s-au mutat pe Faleza Cazinoului pentru a lua parte la un moment extrem de important – dezvelirea bustului lui Mihai Eminescu, opera de geniu a sculptorului Oscar Han.
Au fost depuse coroane de flori iar Corul Cântul de la Mare, sub coordonarea maestrului Pinelis, a intonat Mai am un singur dor.
În continuare, arată Muzeul de Istorie, episcopul Gherontie al Tomisului a oficiat un serviciu divin iar apoi au ținut cuvântări comandantul general al Marinei și președinte al Comitetului Pro Eminescu, amiralul Ion Bălănescu, ziaristul Emil Ciuceanu, academicianul Ioan Bianu, Al O. Teodoreanu (Fundațiile Regale), Horia Grigorescu – primarul Constanței, precum și ziarista și militanta britanică Sylvia Pankhurst.
Conform sursei citate, primarul Grigorescu le-a oferit membrilor familiei regale câte un exemplar din volumul Constanța Pitorească cu împrejurimile ei, volum publicat în 1908 de regretatul Ioan Adam. Fiecare carte-cadou era legată în piele bleu și avea încrustată cifrul regal, în litere de aur.
Seria cuvântărilor de la statuie a fost încheiată chiar de rege, cel care a evidențiat importanța acestei statui și a recitat și o strofă din poezia La Steaua.
Dezvelirea statuii a smuls ropote de aplauze, arată Muzeul de Istorie.
Din păcate, a existat un mare absent de la această ceremonie: avocatul, publicistul și politicianul Ioan N.Roman, fost primar al Constanței, cel care a inițiat ideea unei statui a Luceafărului și care a condus, până la moartea sa din 12 iulie 1931, comitetul Pro-Eminescu.
Serbările Mării din 15 august 1934 s-au încheiat târziu în noapte, în acordurile muzicii ce a răsunat în întreaga Peninsulă a Constanței…
Reclama zilei vine din anul 1923: Jucării, Tablouri, Cărți Poștale, Ilustrate și alte mărfuri de sezon, Artifice – Bogat asortiment și prețuri convenabile – LA PAPETĂRIA DOBROGEANĂ – Mangaliei 44 (localul V. Pirula). En-Gros și En Detail. Librărie, Papetărie, Mărunțișuri, Depozit permanent de hârtie. Vindem cu prețurile cele mai convenabile(1923)
Sursa foto: Facebook.com – Muzeul de Istorie Constanța – Biblioteca Națională Digitală
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







