Muzeul de Istorie Constanța, despre ziua de 9 martie: Conul de pin, mitul lui Attis și renașterea primăverii
Cultură
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) a demarat proiectul „Astăzi la Constanța – 365 de file de istorie”, un calendar de evenimente și povești din istoria modernă a orașului.
Luna martie are o strânsă legătură cu o piesă arheologică impresionantă aflată în colecția Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
Este vorba despre un con de pin funerar, de dimensiuni considerabile (înălțime de 1,46 m), căruia îi dedicăm fila din 9 martie a calendarului istoric „Astăzi la Constanța”. Acesta a fost descoperit în luna martie 1963, în timpul săpăturilor pentru fundația blocului A5, în zona gării vechi din Constanța.
În volumul „Arta sculpturală în Dobrogea Romană, secolele I-III” (2002), Zaharia Covacef a subliniat că „unica reprezentare independentă a unui con de pin a fost descoperită la Constanța” și a detaliat referitor la piesa arheologică, datată în secolul al II-lea p. Chr.: „Sculptura este formată din trei părți: baza, conul de pin propriu-zis și vârful.
Baza la rândul ei este triplă: partea de jos are forma unui hexagon, înalt de 12,5 cm, lungimea fiecărei laturi fiind de 40 cm; urmează o porțiune – trapezoidală în secțiune – înaltă de 12 cm; ultima parte a bazei este de formă circulată și are înălțimea de 6,5 cm. Conul de pin are forma ovoidală și este înalt de 90 cm. Vârful monumentului, înalt de 25 cm, este de asemenea ovoidal, iar pe el se încolăcește un șarpe care ajunge cu capul în partea cea mai de sus”.
Simbol funerar asociat cu nemurirea și renașterea, conul de pin este un motiv recurent în iconografia elenistică și romană, fiind întâlnit frecvent pe inscripții, altare, reliefuri și alte reprezentări sculpturale funerare și religioase. Adăugarea șarpelui pe monument, simbol în sine, întărește ideea de viață eternă și renaștere, a mai arătat Zaharia Covacef.
Cine a fost Attis în lumea elenistică și romană
Interpretarea simbolisticii conului de pin face trimitere la Attis, o divinitate mitică ce își are originea în religia orientală a frigienilor, popor indo-european antic care a trăit în primele milenii înainte de era noastră în Frigia, regiune situată în partea central-vestică a Asiei Mici.
Attis este asociat cu zeița Cybele, numită și „Marea Mamă a Zeilor”, iar ulterior miturile despre cei doi s-au răspândit și au cunoscut o mare popularitate în lumea elenistică și romană. Credințele despre aceste zeități ofereau adoratorilor povești pline de simboluri, în care, după suferințe, luptă și sacrificiu de sânge, urma victoria – triumful vieții în fața morții și bucuria născută dintr-o durere învinsă.
De-a lungul timpului, mitul lui Attis a îmbrăcat diverse forme. În unele versiuni, el era un tânăr păstor de o frumusețe ieșită din comun, care devenea zeitate după moarte; în altele, avea parte de o naștere miraculoasă, fie dintr-o fecioară fecundată prin intermediul unui fruct de către o divinitate, fie dintr-o stâncă, și era o ființă bisexuală. Relația dintre Cybele și Attis este descrisă în moduri diverse: bărbatul îi era zeiței fie consort, amant sau fiu spiritual.
Caracteristica definitorie a mitului este faptul că, în urma unui episod brutal, Attis moare sub un pin, pentru a reînvia apoi în natura din jurul arborelui sacru. Într-o versiune elenistică, din sângele lui Attis răsar violetele, iar din trupul său îngropat de Cybele va răsări migdalul, „simbol amar al doliului”, după cum descrie Robert Turcan în ampla lucrare „Cultele orientale în lumea romană”.
Momentul central al mitului, indiferent de versiune, este moartea lui Attis sub un pin – un detaliu esențial, căci pinul devine simbol al continuității vieții. Zeitatea depășește astfel statutul de personaj tragic și devine expresia ciclului vegetal: dispariția aparentă a naturii în sezonul rece și revenirea ei spectaculoasă primăvara. Pinul, fiind verde tot anul, sugerează că viața nu încetează complet niciodată.
Relevantă în acest sens este menționarea ceremoniilor dedicate zeiței Cybele, precum și lui Attis, instituite în timpul împăratului roman Claudius, care se desfășurau primăvara, între 15 și 27 martie. Potrivit descrierii oferite de Robert Turcan în lucrarea menționată, pe 15 martie aveau loc defilări pe străzi, cu trestii tăiate pe malurile râului Almo, iar marele preot jertfea un taur de șase ani, „întru fertilitatea loturilor muntoase”.
Apoi urmau nouă zile în care oamenii se abțineau de la pâine, rodii, gutui, carne de porc, pește și, probabil, vin. „Pe 22 martie, se tăia un pin înaintea sfârșitului nopții, sacrificând un berbec al cărui sânge impregna rădăcinile arborelui”, iar arborele era expus pentru a fi adorat de mulțime.
Urmau ziua bocetelor de doliu – când mulțimea de adulatori parcurgea străzile în mare zgomot, suflând în trompete și lovind în scuturi – și ziua sângelui, când aveau loc dansuri frenetice în jurul pinului sfânt, iar bărbații își loveau piepturile goale cu conuri de pin. Pe 25 martie era consemnată ziua bucuriei populare, așa-numitei învieri a lui Attis sau „prima pe care soarele o face mai lungă decât noaptea”, în esență „o sărbătoare a primăverii și a vieții regăsite”. În această zi, sărbătorirea lua forma unui carnaval, când „cavaleri și senatori, liberți și demnitari defilau machiați, mascați și deghizați în cele mai neașteptate chipuri”. După o serie de zile atât de solicitante, ziua de odihnă din 26 martie era necesară, pentru ca pe 27 martie să fie ziua „spălării”.
Mitul lui Attis rămâne o expresie a ideii de ciclicitate și regenerare a naturii, în care moartea nu reprezintă un sfârșit, ci o trecere spre renaștere. În aceeași logică, pinul sub care Attis își găsește sfârșitul simbolizează nemurirea în lumea naturală.
În zilele următoare, vom dedica o filă din calendarul nostru istoric zeiței Cybele, care are o lungă și frumoasă tradiție de venerare în lumea elenistică și romană și de al cărei cult a fost strâns legat mitul lui Attis.
Reclama zilei – La Pavlide – Mare magazin de Manufactură şi Galanterie, articole de iarnă bine ’asortat, ştofărie de Bărbaţi şi de damă. Galoşi şi Şoşoni Marca Pepege“ Se găseşte numai la PAVLlDE, Strada Carol 52 bis, Constanţa. (1927)
Citește și:
