za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Cultură » Muzeul de Istorie Constanța, file de istorie. Astăzi, 17  iunie, d’ale urbei: O reprezentație teatrală, o expulzare politică, un accident aviatic și acte de contrabandă

Muzeul de Istorie Constanța, file de istorie. Astăzi, 17  iunie, d’ale urbei: O reprezentație teatrală, o expulzare politică, un accident aviatic și acte de contrabandă

Muzeul de Istorie Constanța, file de istorie. Astăzi, 17  iunie, d’ale urbei: O reprezentație teatrală, o expulzare politică, un accident aviatic și acte de contrabandă
MINAC, 17 iunie

Cultură

17.06.2026

De către Mihaela Marin-Dubei

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie (MINAC) Constanța continuă seria poveștilor din vechiul oraș de la malul mării. Astăzi, 17 iunie, este prezentată o filă din viața urbei.

Pe data de 17 iunie 1923, pe scena Teatrului Elpis a avut loc o reprezentație teatrală oferită de către o artistă în plină ascensiune, domnișoara Aurora-Doree Constanțianu, actriță din București, dar născută și crescută în orașul lui Ovidiu.

Sala a fost arhiplină, sute de persoane fiind prezente pentru a o vedea pe tânăra vedetă despre care, până atunci, doar citiseră în gazete.

Însoțită de trei colegi actori de la Teatrul Mic din București (Constantiniu, Aurelian și Vasiliu), domnișoara actriță a ales pentru seara de la Elpis trei piese cu care făcuse furori în capitală și în străinătate: „Furtuna casnică”, de Bouville, „Drepturile sufletului”, de Glasco, și „Ce știe satul„, de V.Al. Jean. Tânăra actriță a oferit un recital pe măsura așteptărilor, demonstrând un mare talent și reușind cu mare ușurință să treacă de la dramă la comedie.

La final, a fost recompensată cu interminabile aplauze, publicul fiind extrem de încântat.

Ziarul „Dacia” a publicat, pe 17 iunie 1924, un articol referitor la expulzarea unei doctorițe acuzată de acțiuni bolșevice. Fiică a istoricului, socialistului și anarhistului basarabean Zamfir Ralli Arbore, Ecaterina Arbore (1873-1937) a fost declarată indezirabilă de statul român, care a decis să o expulzeze. Serbia, Bulgaria, Cehia și Polonia au refuzat să o primească pe militanta comunistă, motiv pentru care ultima soluție a rămas Turcia.

Din acest motiv, autoritățile române au trimis-o pe Ecaterina Arbore la Constanța. Aici, ea a fost izolată într-o casă din afara orașului, fiind păzită de numeroși agenți de poliție timp de câteva zile. Ziariștii de la „Dacia” considerau că expulzarea doctoriței era una abuzivă, cu atât mai mult cu cât ea nu fusese judecată și nu i se stabilise vreo vină clară în afară de faptul că lucrase în Rusia ca redactor la publicații comuniste de limbă română și că trăise la Moscova ani buni. „Felul în care autoritățile înțeleg să arunce peste front o cetățeană română constituie un abuz și o ilegalitate nemaipomenită”, au mai scris gazetarii de la „Dacia”.

A doua zi, pe 18 iunie, Ecaterina Arbore a fost îmbarcată pe vasul SMR Principesa Maria, care a plecat apoi la Constantinopol.

Pe 17 iunie 1925, Vama Constanța a aplicat o amendă  de 8.000 de lei declarantului V. Pauleț, întrucât acesta a declarat la export drept cretă pisată un transport de vopsele. În aceeași zi, vameșii au efectuat cercetări într-un alt caz, încercând să dea de membrii unei bande de contrabandiști numite „Înghițitorii de Perle”. Agenții au urcat și la bordul vasului SMR Împăratul Traian, care se pregătea să plece spre Marea Mediterană.

Unul dintre pasageri, Petre Mihăilescu, a fost considerat suspect întrucât era foarte nervos așa că s-a decis percheziționarea sa. În momentul în care au vrut să îl controleze, omul a leșinat. Nu a fost un truc. După câteva minute, călătorul și-a revenit complet și percheziția a putut fi efectuată. Nu s-a găsit nimic asupra sa (și nici în interiorul său), motiv pentru care a fost lăsat în pace și considerat nevinovat.

Omul era, pur și simplu, mai slab de înger!

Un grav accident de aviație s-a produs pe data de 17 iunie 1930 la Mamaia, pe terenul Școlii de Tir și Bombardamente de la marginea stațiunii. La ora 8 dimineața, de pe aerodromul unității a decolat un avion tip Potez (de proveniență franceză), pilotat de plutonierul Vasile Ion și în care se mai aflau doi pasageri, sergenți instructori. După o oră de zbor efectuat în condiții normale, avionul a aterizat, însă manevra nu a fost executată corect. Aparatul a capotat, s-a lovit cu botul de sol iar cei trei militari au fost, efectiv, aruncați din carlingă.

Au fost imediat duși la Spitalul Militar, în stare gravă. După câteva ore au fost stabilizați și au scăpat cu viață, rămânând însă cu sechele fizice serioase. Avionul a fost grav avariat iar autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili dacă pilotul a fost sau nu vinovat de accident.

Reclama zilei – Vizitați Bodega Roata Lumii, din strada Moldovei no.1, renovată după ultimile cerințe moderne. Bufet și Grătar Special. Vinuri din cele mai renumite podgorii. Bere zilnic proaspătă din București. Prețuri mai eftine ca oriunde. Încercați și vă veți convinge. (1925)

Citește și:

Mica publicitate de acum un secol, analizată de specialiștii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța

Etichete:

  • MINAC
  • Vama Constanța
  • 17 iunie
  • Ecaterina Arbore
  • vasul SMR Principesa Maria
  • Petre Mihăilescu
  • terenul Școlii de Tir și Bombardamente
  • Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie
Articole similare

Cultură

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța: O nouă ediție a Școlii de Vară de Arheologie s-a încheiat la Carsium 31.08.2026

În perioada 24–27 august 2026, la Hârșova s-a desfășurat cea de-a V-a ediție a Școlii de Vară de Arheologie de la Carsium, program organizat de Institutul Național al Patrimoniului, în colaborare cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub …

Cultură

FOTO Festivalul de Dans Contemporan CONNECT 2026 @ SEAS aduce la Constanța cinci zile de dans, performance, artă vizuală și film 31.08.2026

Între 1 și 5 septembrie, SEAS – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului și Festivalul de Dans Contemporan CONNECT invită publicul constănțean la un program de cinci zile cu spectacole, performance-uri, expoziții, filme, ateliere și intervenții în spațiul public, cu artiști …

Cultură

Muzeul de Istorie Constanța, amintiri despre Histria, orașul care își bătea propria monedă și făcea comerț până în Transilvania de astăzi 31.08.2026

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța continuă seria aducerilor aminte din vremurile de demult, astăzi, 31 august 2026, reprezentanții instituției vorbind despre Histria, orașul care își bătea propria monedă și făcea comerț până în Transilvania de astăzi. Astfel, Muzeul de …

De la același autor

Locuri de muncă

Primăria Eforie ANGAJEAZĂ administrator clădire: Se solicită studii medii 31.08.2026

Primăria Eforie organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a unui post contractual de administrator clădire. Potrivit anunțului Primăriei Eforie, postul de administrator este în cadrul Compartimentului Sustenabilitate Proiecte – Centrul de Excelență Carmen Sylva pentru servicii culturale, educaționale …

Știrile zilei

Primăria Cumpăna invită GRATUIT elevii Liceului Tehnologic Nicolae Dumitrescu la Aqua Magic Mamaia 31.08.2026

Primăria Cumpăna anunță că miercuri, 2 septembrie 2026, elevii Liceului Tehnologic Nicolae Dumitrescu sunt invitați să petreacă o zi plină de distracție și voie bună la Aqua Magic Mamaia, marcând astfel, într-un mod special, sfârșitul vacanței de vară. Acțiunea este organizată …

Știrile zilei

Ce se întâmplă cu cardul de sănătate de la 1 septembrie: CNAS, precizări importante 31.08.2026

Persoanele asigurate vor avea acces la servicii medicale și după 1 septembrie 2026 fără să fie obligate să utilizeze cartea electronică de identitate, a anunțat luni Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Cardul național de sănătate va putea fi folosit …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri
Primăria Eforie ANGAJEAZĂ administrator clădire: Se solicită studii medii

Locuri de muncă

Primăria Eforie ANGAJEAZĂ administrator clădire: Se solicită studii medii 31.08.2026
Primăria Cumpăna invită GRATUIT elevii Liceului Tehnologic Nicolae Dumitrescu la Aqua Magic Mamaia

Știrile zilei

Primăria Cumpăna invită GRATUIT elevii Liceului Tehnologic Nicolae Dumitrescu la Aqua Magic Mamaia 31.08.2026
Ce se întâmplă cu cardul de sănătate de la 1 septembrie: CNAS, precizări importante

Știrile zilei

Ce se întâmplă cu cardul de sănătate de la 1 septembrie: CNAS, precizări importante 31.08.2026
Încă o licitație eșuată: Nicio firmă nu vrea să se ocupe de strângerea câinilor fără stăpân din Portul Constanța

Știrile zilei

Încă o licitație eșuată: Nicio firmă nu vrea să se ocupe de strângerea câinilor fără stăpân din Portul Constanța 31.08.2026
Constanța, Hârșova, Murfatlar, Ostrov, Oltina, Cumpăna, Poarta Albă, Lipnița, Aliman și Topalu, fără curent electric săptămâna aceasta: Programul COMPLET al sistărilor

Administrație locală

Constanța, Hârșova, Murfatlar, Ostrov, Oltina, Cumpăna, Poarta Albă, Lipnița, Aliman și Topalu, fără curent electric săptămâna aceasta: Programul COMPLET al sistărilor 31.08.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.