Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța: O nouă ediție a Școlii de Vară de Arheologie s-a încheiat la Carsium

Cultură
În perioada 24–27 august 2026, la Hârșova s-a desfășurat cea de-a V-a ediție a Școlii de Vară de Arheologie de la Carsium, program organizat de Institutul Național al Patrimoniului, în colaborare cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, Universitatea din București – Facultatea de Istorie, Institutul Levant de Studii Avansate pentru Cultura Păcii, Institutul Yunus Emre și Primăria Hârșova.
Prima zi a fost dedicată istoriei cetății Carsium, patrimoniului local și conservării vestigiilor arheologice. Participanții au aflat detalii despre proiectul de restaurare a Cetății Carsium, despre cercetarea și valorificarea monumentului, dar și despre proiectele Institutului Național al Patrimoniului dedicate patrimoniului cultural dobrogean – „Constanța Multietnică”, „Boemă și Loisir” și „Gustul Dobrogei”. Programul a inclus și o prezentare despre activitățile de educație culturală și implicarea comunității la Cetatea Carsium, precum și un atelier teoretic și practic dedicat conservării vestigiilor din piatră.
Cea de-a doua zi, marți, 25 august 2026, a continuat cu prezentări despre metodele de conservare și restaurare a pietrei și despre siturile arheologice și principalele descoperiri de la Hârșova. Participanții au vizitat portul Cetății Carsium, unde au aflat detalii despre etapele de construcție și transformările acestui obiectiv de-a lungul timpului, apoi au descoperit patrimoniul geologic al Dobrogei și Rezervația „Canaralele Hârșovei”. Programul de după-amiază a inclus vizite la Geamia din Hârșova, Ansamblul Vasile Cotovu și Biserica „Sf. Constantin și Elena”, iar ziua s-a încheiat pe malul Dunării, la Etno Epic, cu un moment artistic pregătit de Casa de Cultură din Hârșova.

În cea de-a treia zi, cursanții au continuat activitățile practice dedicate conservării patrimoniului arheologic. Sub îndrumarea specialiștilor, aceștia au lucrat pe artefactele arheologice selectate, învățând și aplicând principalele operațiuni de curățare și conservare in situ a materialului litic.
Activitatea practică le-a oferit participanților posibilitatea de a observa direct rezultatele intervențiilor realizate și de a înțelege importanța fiecărei etape în procesul de conservare și punere în valoare a patrimoniului arheologic. Satisfacția rezultatelor vizibile a constituit, totodată, o importantă motivație pentru tinerii participanți.
În cea de-a doua parte a zilei, cursanții au avut ocazia să descopere arta Ebru – tehnica tradițională a picturii pe apă. Atelierul a fost susținut de doamna Aymer Bolat, reprezentantă a Institutului Yunus Emre din Constanța, care le-a dezvăluit participanților câteva dintre secretele acestei cunoscute și apreciate tehnici artistice. Îndrumați pas cu pas, tinerii și-au creat propriile compoziții, experimentând jocul culorilor și al formelor pe suprafața apei și transformând fiecare lucrare într-o creație unică.
În ultima zi a Școlii de Vară, au fost trase concluziile activităților desfășurate pe parcursul programului. Participanții și-au împărtășit impresiile și experiențele, fiind colectate, totodată, propunerile și sugestiile acestora pentru o mai bună organizare a edițiilor viitoare și pentru abordarea unor noi teme de interes.
Școala de Vară s-a încheiat într-un cadru festiv, prin înmânarea diplomelor de participare tuturor cursanților, ca semn al implicării, interesului și entuziasmului cu care aceștia au participat la activitățile dedicate cunoașterii, conservării și valorificării patrimoniului cultural de la Carsium Hârșova.
Cele patru zile petrecute la Hârșova au reunit cercetarea arheologică, conservarea, istoria locală, patrimoniul natural și activitățile practice și artistice. Pentru tinerii participanți, Școlii de Vară de Arheologie a fost o ocazie de a descoperi Carsium, de a învăța lucruri noi și de a lucra alături de specialiști.







