za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Cultură » Muzică, filme și show-uri extraordinare: Sunscreen Film & Arts Festival 2023 revine la malul mării săptămâna viitoare

Muzică, filme și show-uri extraordinare: Sunscreen Film & Arts Festival 2023 revine la malul mării săptămâna viitoare

Muzică, filme și show-uri extraordinare: Sunscreen Film & Arts Festival 2023 revine la malul mării săptămâna viitoare
Sunscreen Piata Ovidiu

Cultură

10.08.2023

De către Andreea Chițu

În perioada 17 – 20 august 2023, SUNSCREEN Film & Arts Festival revine la malul mării, pentru al doilea an consecutiv. 

Programul include comediile „Dragoste pe muchie de cuțit” și „Încă 2.0 lozuri”, show-ul „Sunt un orb” al maestrului Horațiu Mălăele, concerte susținute de formația Sarmalele Reci, Nicu Alifantis și Mirabela Dauer. De asemenea, la festival vor fi prezenți și actorii Dorian Boguță, Carmen Tănase, Ada Galeș, Ilona Brezoianu și criticul de film Irina Margareta Nistor. Intrarea este liberă pentru majoritatea evenimentelor. Programul complet este disponibil online pe sunscreenfestival.ro.  

În prima seară de festival, în Piața Ovidiu, spectatorii sunt așteptați la un concert susținut de formația Sarmalele Reci, care sărbătoresc anul acesta 30 de ani de carieră. Concertul va fi urmat de proiecția comediei moldovenești Carbon (r. Ion Borș), care a strâns peste 100.000 de spectatori peste Prut și a câștigat Premiul Publicului în iunie la TIFF. Regizorul filmului sosește special de la Chișinău pentru acest eveniment.  

Sarmale Reci

Sarmale Reci

Nicu Alifantis deschide a doua seară Sunscreen din Piața Ovidiu, într-un concert Alifantis & Zan urmat de proiecția comediei „Încă 2.0 lozuri„, cu Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol. Comedia scrisă și regizată de Paul Negoescu surprinde ideea îmbogățirii peste noapte în era digitală și prețul scump plătit de unii dintre cei care au pariat pe criptomonede. La Constanța vor veni Dorian Boguță, Ilona Brezoianu și regizorul Paul Negoescu.  

Alifantis

Alifantis

Programul zilei de sâmbătă din Piața Ovidiu include un concert susținut de Mirabela Dauer și filmul „California Dreamin‘” regizat de regretatul Cristian Nemescu. Câștigător al premiului Un Certain Regard la Festivalul de la Cannes 2008, „California Dreamin'” spune povestea unui tren NATO care este blocat într-o gară de provincie din România din cauza unui șef de gară zelos. În rolurile principale joacă magistral Armand Assante și Răzvan Vasilescu.  

Mirabela Dauer

Mirabela Dauer

Carmen Tănase, prezentă la Constanța

Duminică, pe marele ecran se vede „Dragoste pe muchie de cuțit” (r. Germain Kanda), o comedie romantico-culinară cu Carmen Tănase, Răzvan Bănică, Ada Galeş, Alin Panc sau Marian Râlea, într-o avanpremieră unică, în varianta de lucru. O parte dintre actorii din film vor veni și ei la Constanța – Carmen Tănase, Ada Galeș, Răzvan Bănică, Sandu Pop, Alin Panc și Rareș Dima. 

În paralel, în toate cele patru zile de festival, sunt programate filme și evenimente în Piața Cazino din Mamaia, pe Plaja Reyna și la Centrul MEPT „Jean Constantin”.  

Astfel, turiștii din Mamaia vor putea urmări povestea de viață a unuia dintre cei mai mari jucători de fotbal din toate timpurile – Diego Maradona (r. Asif Kapadia), un film clasic de dragoste – „Casablanca” (r. Michael Curtis), și în premieră, un nou film românesc regizat de Cătălin Saizescu – „Visul” – la proiecția căruia vor fi prezenți regizorul și actorii Vlad Logigan și Silviu Mircescu.

Cine-concertul Genuine – povestea unui vampir, pe scena de la Cazino Mamaia

Duminică, pe scena de la Cazino Mamaia va avea loc un eveniment cu adevărat special – cine-concertul Genuine – povestea unui vampir, narat live de Irina Margareta Nistor alături de actorul Daniel Popa acompaniați de formația Foley’ala. După cine-concert, în Piața Cazino va fi proiectat filmul „La Huella”, povestea unui bar pe plajă (r. Alessio Rigo de Righi). 

Genuine

Genuine

În fiecare seară, la Plaja Reyna, Sunscreen propune filme precum comedia islandezo-britanică Confort Nordic (r. Hafsteinn Gunnar Sigurðsson), filmele biografice Rheingold (r. Fatih Akin) și Tina (r. Daniel Lindsay, T.J. Martin) și comedia romantică spaniolă „Povești indiscrete” (r. Cesc Gay). 

La Centrul MEPT „Jean Constantin” este programată o proiecție specială pentru cei mici, cu noul film regizat de Radu Muntean – „David” – în care protagonist este ultramaratonistul Tibi Ușeriu. Tot aici, spectatorii vor putea urmări în premieră cel mai nou documentar semnat de Oliver Stone – „Nuclear Now” și filmul „Tigru”, regizat de Andrei Tănase. La „Jean Constantin”, Horațiu Mălăele va susține show-ul „Sunt un orb”. 

Un eveniment special Sunscreen este și GourmetCinema la Irish Pub, unde constănțenii vor avea parte de o seară specială: vor urmări filmul „La Huella”, povestea unui bar pe plajă, iar chef-ul Sergiu Masli va pregăti o cină inspirată din film.  

Program Sunscreen

Program Sunscreen

Programul complet și alte detalii sunt pe sunscreenfestival.ro și pe paginile de Facebook și Instagram ale festivalului.  

SUNSCREEN este un eveniment organizat de Transilvania Film şi Asociaţia Festivalul de Film Transilvania, finanţat de Primăria Municipiului Constanţa şi în parteneriat cu Consiliul Judeţean Constanţa, Teatrul de Stat Constanța și Centrul Cultural Județean Teodor T. Burada. 

Citește și:

Organizatorii TIFF aduc un festival de film la Constanța, pe malul mării. Când va avea loc prima ediție

Etichete:

  • Carmen Tănase
  • Centrul MEPT Jean Constantin
  • Sarmalele Reci
  • Nicu Alifantis
  • Genuine
  • Sunscren
  • Mirabela Dauer
  • piata Ovidiu
  • Plaja Reyna
  • faleza Cazino
  • Sunscreen Film & Arts Festival
Articole similare

Cultură

Meșteșuguri de veche tradiție la Muzeul de Artă Populară Constanța: Puteți asista la realizarea pieselor de port și a podoabelor, olărit și prelucr... 21.07.2026

În perioada 24-26 iulie, Muzeul de Artă Populară Constanța, instituție finanțată de Consiliul Județean Constanța, organizează manifestarea „Meșteșuguri tradiționale - utilitar și decorativ”. La eveniment vor fi prezenți meșteri care practică meșteșuguri de veche tradiție, precum: realizarea pieselor de port și …

Cultură

MINA Constanța, file de istorie: 21 iulie – Biserica Adormirea Maicii Domnului, liniștea cartierului și Grădina Carpați, un variete buclucaș 21.07.2026

La începutul secolului al XX-lea, noul cartier al Constanței din jurul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” era considerat una dintre cele mai liniștite zone ale orașului. Însă această atmosferă avea să fie schimbată radical odată cu apariția Varieteului Carpați, un local …

Cultură

Copiii au descoperit magia monotipiei la Muzeul de Artă Constanța. Atelier creativ plin de culoare și imaginație 20.07.2026

Copiii care au participat sâmbătă la atelierul organizat de Muzeul de Artă Constanța au avut ocazia să exploreze universul fascinant al monotipiei, o tehnică artistică de imprimare care transformă fiecare lucrare într-o creație unică și irepetabilă. Prin combinații de culori, texturi …

De la același autor

Administrație locală

Primăria Albești pune la bătaie peste cinci milioane de euro pentru înființarea rețelei de distribuție a gazelor în comună 03.10.2023

Primăria comunei Albești a lansat recent în Sistemul Electronic de Achiziții Publice licitația pentru furnizarea serviciilor de proiectare, verificare tehnică de calitate a documentațiilor tehnice, asistența tehnică din partea proiectantului și execuția lucrărilor pentru înființarea rețelei de distribuție a gazelor …

Economie

Societatea care deține un hotel plutitor, executată silit! Nava Bella Marina este scoasă la vânzare la jumătate de preț 03.10.2023

Nava Bella Marina - hotelul plutitor deținut de societatea Lucia Inter Tour SRL, ai cărei asociați sunt Munteanu Eugen și Munteanu Monica Cristina este scos la licitație, în cadrul dosarului de executare nr. 1125/2017. Bunul mobil are o lungime de 60 de …

Cultură

Au mai rămas doar câteva zile până la premiera de la Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” din Constanța: „Povestea degețelului poznaș”... 02.10.2023

Sâmbătă, de la orele 10:30, respectiv 12:00, la Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” din Constanța va avea loc premiera spectacolului „Povestea degețelului poznaș”, textul acestei piese aparținându-i lui Matei Vișniec, cel mai titrat dramaturg român contemporan. Regia artistică …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri
DNSC, avertisment cu privire la o nouă campanie de mesaje false: Escrocii invocă amenzi și taxe restante

Știrile zilei

DNSC, avertisment cu privire la o nouă campanie de mesaje false: Escrocii invocă amenzi și taxe restante 21.07.2026
Înalta Curte, anunț IMPORTANT în dosarul lui Daniel Learciu, arestat în dosarul procurorilor Niță – Ștefan! Când ar putea fi pus în libertate fostul consilier județean PSD Constanța

Justiție

Înalta Curte, anunț IMPORTANT în dosarul lui Daniel Learciu, arestat în dosarul procurorilor Niță – Ștefan! Când ar putea fi pus în libertate fostul consilier județean PSD Constanța 21.07.2026
ALERTĂ! Arde un apartament în Măcin. O persoană a fost salvată de pompieri

Știrile zilei

ALERTĂ! Arde un apartament în Măcin. O persoană a fost salvată de pompieri 21.07.2026
VIDEO Incendiu apartament în municipiul Tulcea. De la ce ar fi izbucnit focul

Știrile zilei

VIDEO Incendiu apartament în municipiul Tulcea. De la ce ar fi izbucnit focul 21.07.2026
Societatea Termoficare Constanța SRL caută firmă pentru recrutarea directorului general și a directorului economic

Locuri de muncă

Societatea Termoficare Constanța SRL caută firmă pentru recrutarea directorului general și a directorului economic 21.07.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.