Organizatorii Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului 2026 caută voluntari pentru cea de-a cincea ediție a festivalului

Cultură
Organizatorii Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului (SEAS) au dat startul recrutării de voluntari pentru ediția din 2026, care marchează cinci ani de la lansarea unuia dintre cele mai importante proiecte culturale estivale din România.
Tinerii dornici să se implice în organizarea unui festival de amploare sunt invitați să se alăture echipei care va coordona cele două luni de evenimente culturale programate în cadrul SEAS 2026. Voluntarii vor avea ocazia să participe activ la desfășurarea spectacolelor, să cunoască artiști și profesioniști din domeniul cultural și să trăiască experiența unui festival din culise.
„Dacă îți place să fii acolo unde se întâmplă lucrurile, să cunoști oameni noi și să faci parte dintr-o echipă care dă viață unui festival, locul tău este alături de noi”, transmit organizatorii.
Înscrierile sunt deschise până la data de 20 iunie, iar cei interesați trebuie să completeze formularul disponibil în primul comentariu al anunțului oficial.
Foto: Facebook SEAS







