Tur ghidat gratuit prin Constanța veche, organizat duminică de MINAC. Participanții vor descoperi de la Cristian Cealera povești mai puțin cunoscute ale orașului

Cultură
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) îi invită pe constănțeni și pe turiști la un nou tur ghidat organizat în cadrul proiectului „Vara la Constanța – Pe străzile mai puțin știute ale orașului”.
Evenimentul va avea loc duminică, 19 iulie 2026, începând cu ora 11:00, iar ghid va fi dr. Cristian Cealera, specialist al muzeului și cunoscut cercetător al istoriei locale.
Pe parcursul traseului, participanții vor avea ocazia să descopere istorii mai puțin cunoscute, personaje care au marcat evoluția Constanței și locuri încărcate de memorie, ce păstrează farmecul orașului de odinioară.
Participarea este gratuită, iar organizatorii precizează că nu este necesară înscrierea prealabilă.
Punctul de întâlnire este Statuia Lupoaicei (Lupa Capitolina), de unde va începe incursiunea în istoria mai puțin cunoscută a Constanței.
Prin această inițiativă, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța își propune să aducă mai aproape de public patrimoniul istoric și cultural al orașului.
Citește și:






