UDTTMR a organizat în acest sfârșit de săptămână, la Medgidia, competiția de Lupte Tradiționale Tătărești Kureș

Cultură
Municipiul Medgidia a devenit pe 13 iunie centrul tradițiilor sportive tătărești. Totul odată cu desfășurarea competiției de Lupte Tradiționale Tătărești Kureș, eveniment organizat de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR) în parteneriat cu Primăria Municipiului Medgidia.


Participanții la Kureș și-au demonstrat forța, tehnica și spiritul de competiție în cadrul unei întreceri organizate pe trei categorii.


Pe lângă spectacolul sportiv, participanții și spectatorii au avut ocazia să descopere frumusețea tradițiilor tătărești prin momente artistice susținute de ansamblul de dansuri tătărești QARASU, precum și prin degustarea unor preparate culinare specifice. Organizatorii pregătit și alte surprize menite să transforme evenimentul într-o adevărată sărbătoare a comunității.





Manifestarea promovează patrimoniul cultural al tătarilor din Dobrogea și oferă publicului o experiență autentică, în care sportul, tradițiile și gastronomia se îmbină într-un cadru festiv, ceea ce a atras un număr mare de participanți.
Sursa: UDTTMR
Citește și:
UDTTMR organizează la Medgidia sâmbătă, 13 iunie, competiția de Lupte Tradiționale Tătărești Kureș







