Dj-ul suedez, Mike Perry a compus special pentru ediția din acest an a festivalului NEVERSEA, imnul „One life”.

Artistul a fost prezent la prima ediție a festivalului NEVERSEA, s-a simțit incredibil și și-a dorit să pună emoțiile și experiența trăită la malul Mării Negre, într-un imn dedicat festivalului.

Piesa poate fi ascultată aici:

Organizatorii au pregătit însă și alte surprize pentru festivalieri.

Fanii festivalului vor întâlni în perimetrul festivalului, acrobați, dar vor vedea si o paradă impresionantă al creaturilor fabuloase ale mării, oferită de renumita companie Remue Menage. Fiecare scenă din festival va fi animată de dansatori costumați, din România, dar și din străinătate. Nu vor lipsi nici în acest an locurile decorate cu butaforii unde, fanii festivalului se pot costuma pentru poze și nici zonele de fashion, de unde pot să-și achiziționeze cele mai cool outfituri de festival.

La scena principală, show-urile artiștilor vor fi acompaniate de acrobați care vor dansa în aer, la 5 metri înălțime, deasupra publicului.

Show-uri aviatice cu avioane MIG 21-LANCER

La ediția de anul acesta a festivalului, vor exista demonstrații tactico-militare ale  Forțelor pentru Operații Speciale, ale specialiștilor din structurile EOD, elevilor și studenților din instituțiile militare de învățământ și personal din cadrul forțelor terestre, aeriene și navale. Una dintre atracții va fi spectacolul aviatic pregătit de Forțele Aeriene Române.

Joi, 4 iulie 2019, începând cu ora 20.50, aeronave militare din cadrul Forțelor Aeriene Române vor survola zona.

În formația de aeronave vor fi un elicopter IAR 330 Puma Socat, o aeronavă C-27 J Spartan, trei aeronave MIG-21 Lancer și două aeronave F-16.

În acest an, este pentru prima dată când militarii români se alătură unui asemenea eveniment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.