za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Cultură » Zilele Europene ale Arheologiei la MINA Constanța: Programul COMPLET al evenimentului

Zilele Europene ale Arheologiei la MINA Constanța: Programul COMPLET al evenimentului

Zilele Europene ale Arheologiei la MINA Constanța: Programul COMPLET al evenimentului

Cultură

09.06.2026

De către Mihaela Marin-Dubei

În perioada 12 – 13 iunie 2026, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, se alătură manifestării internaționale Zilele Europene ale Arheologiei, eveniment dedicat promovării patrimoniului arheologic și popularizării activității muzeelor și a cercetătorilor în rândul publicului.

Printr-o serie de programe desfășurate la obiectivele muzeale din Constanța – Edificiul Roman cu Mozaic și sediul MINAC, Cernavodă – Centrul Hamangia și Atelierul Gânditorului și Hârșova – Cetatea Carsium, publicul de toate vârstele va avea ocazia să descopere patrimoniul arheologic al Dobrogei prin ateliere creative, demonstrații practice, expoziții și întâlniri cu specialiști ai muzeului.

Programul celor două zile de manifestări:

  • Sediul MINAC, str. Arhiepiscopiei nr. 7, Constanța;

Vineri, 12 iunie 2026, în intervalul orar 10:00 – 12:00

Ateliere creative „Din lumea arheologiei în lumea copiilor”

Activitatea se adresează copiilor de vârstă școlară și propune o incursiune în universul civilizațiilor antice prin intermediul unor ateliere creative inspirate de patrimoniul arheologic dobrogean, reunite sub titulatura „Redescoperim tradiții și devenim creativi. Din lumea arheologiei în lumea copiilor”. Elevii Școlii Gimnaziale „Viceamiral Ioan Murgescu” Valu lui Traian, din clasele a II-a A și a IV-a B, îndrumați de învățătoarele Sandina Dragomir și Veronica Micloș, vor realiza colaje și puzzle-uri inspirate de artefacte istorice, în cadrul atelierului de colaj creativ coordonat de Andreea Andrei și Florentina Bozîntan. De asemenea, aceștia vor modela în lut și ipsos reprezentări ale unor piese și monumente emblematice pentru istoria Constanței, sub îndrumarea specialiștilor Luiza Ionescu și Laura Vasilache.

Totodată, participanții (copii, cadre didactice și părinți) vor avea ocazia să vizioneze filmul de reconstituire istorică dedicat Cetății Capidava, producție care valorifică tehnologii vizuale moderne și reconstituiri istorice realizate cu ajutorul inteligenței artificiale, facilitând redescoperirea lumii romane prin prisma descoperirilor arheologice.

  • Edificiul Roman cu Mozaic, Piața Ovidiu nr. 12, Constanța;

  Sâmbătă, 13 iunie 2026, în intervalul orar 10:00 – 13:00 – Workshop și vernisajul expoziției „Vestigii”

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța în parteneriat cu Colegiul Național de Arte „Regina Maria”, organizează workshop-ul „Dialog cu arheologia”, care îi va introduce pe elevi în activitatea cercetării arheologice și în procesul prin care vestigiile trecutului devin surse de cunoaștere istorică. Pornind de la o prezentare susținută de cercetătorul dr. Constantin Băjenaru și continuând cu activități coordonate de specialiștii muzeului, Cătălin Nopcea, Bianca Profiran și Laura Gheorghiu, tinerii vor descoperi etapele activității unui arheolog, de la pregătirea unei cercetări arheologice până la interpretarea materialelor scoase la lumină în urma săpăturilor. Discuțiile vor viza provocările, responsabilitățile și satisfacțiile profesiei de arheolog. Pornind de la informațiile dobândite, elevii vor realiza desene inspirate de artefactele cercetate.

Evenimentul va fi completat de vernisajul expoziției „Vestigii”, care reunește lucrări realizate de elevii secțiilor de volumetrie din cadrul Colegiului Național de Arte „Regina Maria”. Elevii expozanți sunt coordonați de profesorii Crinela Popescu, Marcel Grigore, Claudia Cernagor și Aurelian Busuioc. Proiectul expozițional va fi expus în cadrul bolților de la Edificiul Roman cu Mozaic.

  • Muzeul „Axiopolis” Cernavodă – Atelierul Gânditorului, str. Mihai Eminescu nr. 7;

Vineri, 12 iunie 2026, ora 11:00

Vernisajul expoziției „Fragmente din lumea Gânditorului”

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța și în parteneriat cu Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române și Primăria Cernavodă, invită publicul la vernisajul expoziției „Fragmente din lumea Gânditorului”. Evenimentul va avea loc vineri, 12 iunie 2026, ora 11:00, în Atelierul Gânditorului – Muzeul „Axiopolis” Cernavodă, situat pe strada Mihai Eminescu nr. 7.

Echipa curatorială a proiectului expozițional este formată din Valentina Voinea și Adrian Irimia, din cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, precum și Raluca Kogălniceanu și Cristian Eduard Ștefan, din cadrul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române. Expoziția foto-documentară reunește fotografii, documente și imagini de arhivă provenite din colecțiile celor două instituții partenere. Evenimentul va fi urmat de vizitarea Centrului Hamangia – Muzeul „Axiopolis” Cernavodă, din strada Ovidiu nr. 19.

  • Muzeul „Axiopolis” Cernavodă – Atelierul Gânditorului și Centrul Hamangia;

Sâmbătă, 13 iunie 2026, în intervalul orar 9:00 – 18:00 (pauză 13:00 – 13:30)

Ateliere creative la Atelierul Gânditorului și Centrul Hamangia

Inspirate de universul fascinant al culturii Hamangia și de cuplul statuar „Gânditorul și Femeia șezând”, activitățile organizate de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța în parteneriat cu Primăria Cernavodă și Universitatea „Ovidius” Constanța în cele două locații menționate mai sus îi așteaptă pe copii și tineri să descopere patrimoniul arheologic prin joc, lectură, creație artistică și experiențe interactive.

Participanții vor avea ocazia să exploreze lumea preistoriei prin ateliere practice, povești și provocări creative, adaptate diferitelor categorii de vârstă, după cum urmează:

  • „Biblioteca Gânditorului” – cărți despre copilărie;
  • „Vasele Hamangia prind viață” – desene colorate;
  • „Pânza fermecată” – pictură pe pânză;
  • „Cum devin arheolog” – groapa cu nisip;
  • „Povești din lut” – modelaj în lut;
  • „Călătorie în lumea Gânditorului” – tur ghidat;
  • „Reconstituiri costume istorice” (premii surpriză).

Echipa coordonatoare din partea muzeului este formată din specialiștii Valentina Voinea, Adrian Irimia, Ioana Brătulescu, Olivia Rotaru, Laura Dumitrescu și Manuela Maxim (Măiță).

  • Hârșova – Cetatea Carsium, str. Gheorghe Doja;

Sâmbătă, 13 iunie 2026, intervalul orar 10:00 – 12:00

Întâlnire cu arheologia la Carsium

Printre zidurile încărcate de istorie ale Cetății Carsium, publicul este invitat la o întâlnire cu mărturiile trecutului scoase la lumină de cercetarea arheologică. Cercetătorul dr. Constantin Nicolae va prezenta rezultatele celor mai recente săpături desfășurate în necropola romană a cetății, dezvăluind fragmente din povestea comunităților care au trăit aici în urmă cu aproape două milenii.

Participarea la eveniment și vizitarea sitului arheologic sunt gratuite în cursul zilei de sâmbătă, 13 iunie 2026.

Activitățile organizate în cadrul ediției din acest an a Zilelor Europene ale Arheologiei sunt menite să evidențieze adevărata complexitate și frumusețe a profesiei de arheolog, cea care aduce la lumină vestigiile trecutului și transformă urmele timpului în pagini vii de istorie.

Zilele Europene ale Arheologiei la MINA Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei la MINA Constanța

Citește și:

FOTO Muzeul de Istorie Constanța, exponatul lunii: Act de botez de acum 120 de ani, prin care un musulman a trecut la ortodoxie! Iată unde poate fi admirat

Etichete:

  • Edificiul Roman cu Mozaic
  • egida Consiliului Județean Constanța
  • MINAC
  • Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța
  • Zilele Europene ale Arheologiei
Articole similare

Cultură

FOTO Muzeul de Istorie Constanța, exponatul lunii: Act de botez de acum 120 de ani, prin care un musulman a trecut la ortodoxie! Iată unde poate fi... 09.06.2026

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța prezintă exponatul lunii iunie 2026, un act de botez din anul 1906, prin care un musulman a trecut la ordoxie. Exponatul lunii iunie 2026 se află într-un spațiu special amenajat în sediul din strada …

Cultură

Muzeul de Istorie Constanța, amintiri din Techirghiolul secolului trecut: Ce prețuri erau acum 100 de ani în vechea stațiune balneară 09.06.2026

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța continuă seria aducerilor-aminte din Dobrogea secolului trecut, astăzi, 9 iunie 2026, vorbind despre prețurile și turismul de acum 100 de ani din Techirghiol, inițial localitate balneară, apoi stațiune, iar acum oraș. Astfel, Muzeul de …

Cultură

UDTTMR organizează la Medgidia sâmbătă, 13 iunie, competiția de Lupte Tradiționale Tătărești Kureș 08.06.2026

Municipiul Medgidia va deveni, pe 13 iunie 2026, centrul tradițiilor sportive tătărești, odată cu organizarea competiției de Lupte Tradiționale Tătărești „Kureș”. Evenimentul este organizat de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR) în parteneriat cu Primăria Municipiului Medgidia și …

De la același autor

Știrile zilei

VIDEO Bărbat surprins de o viitură pe un excavator: A fost salvat cu elicopterul SMURD 09.06.2026

Pompierii militari au intervenit, în această după-amiază, cu un elicopter SMURD, pentru salvarea unui bărbat aflat pe un excavator surprins de o viitură. Echipajele ISU Dâmbovița alături de Inspectoratul General de Aviație al MAI și Salvamont au acționat pentru salvarea unei …

Știrile zilei

OFICIAL: Medicul Claudia Simona Cambrea REVINE la șefia Spitalului de Boli Infecțioase 09.06.2026

Prin dispoziția primarului Constanței, Vergil Chițac, medicul Claudia Simona Cambrea revine la șefia Spitalului de Boli Infecțioase. Astfel, prin Dispoziția 1430/15.06.2026 a primarului Constanței încetează numirea în funcția de manager interimar al Spitalului de Boli Infecțoase a dr. Raluca Vasilica Tertess.Totodată, …

Cultură

Zilele Europene ale Arheologiei la MINA Constanța: Programul COMPLET al evenimentului 09.06.2026

În perioada 12 – 13 iunie 2026, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, se alătură manifestării internaționale Zilele Europene ale Arheologiei, eveniment dedicat promovării patrimoniului arheologic și popularizării activității muzeelor și a cercetătorilor în …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri
VIDEO Bărbat surprins de o viitură pe un excavator: A fost salvat cu elicopterul SMURD

Știrile zilei

VIDEO Bărbat surprins de o viitură pe un excavator: A fost salvat cu elicopterul SMURD 09.06.2026
OFICIAL: Medicul Claudia Simona Cambrea REVINE la șefia Spitalului de Boli Infecțioase

Știrile zilei

OFICIAL: Medicul Claudia Simona Cambrea REVINE la șefia Spitalului de Boli Infecțioase 09.06.2026
Consiliul Județean Constanța, clarificări privind aspecte din raportul Curții de Conturi. Florin Mitroi: aspectele semnalate nu vizează decizii adoptate în actualul mandat

Administrație locală

Consiliul Județean Constanța, clarificări privind aspecte din raportul Curții de Conturi. Florin Mitroi: aspectele semnalate nu vizează decizii adoptate în actualul mandat 09.06.2026
Primăria și Consiliul Local al comunei Cumpăna anunță organizarea celei de a XVI-a ediții a evenimentului Conviețuire Interetnică pe Plaiuri Dobrogene

Administrație locală

Primăria și Consiliul Local al comunei Cumpăna anunță organizarea celei de a XVI-a ediții a evenimentului Conviețuire Interetnică pe Plaiuri Dobrogene 09.06.2026
INCENDIU la Mircea Vodă: ARD baloți de paie lângă fostul CAP din Satu Nou

Știrile zilei

INCENDIU la Mircea Vodă: ARD baloți de paie lângă fostul CAP din Satu Nou 09.06.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.