Acționarii SOCEP SA au aprobat dublarea capitalului social! Ajunge la aproape 70 de MILIOANE de lei

Economie
Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor din cadrul societății SOCEP SA, întrunită în ședință astăzi a aprobat majorarea capitalului social, într-o singură etapă, de la 34.622.275,80 de lei, la maximum 69.244.551,60 de lei, prin emiterea unui număr de maxim 346.222.758 de acțiuni noi.
În cele ce urmează redăm documentul cu hotărârile aprobate de acționari:
Potrivit datelor furnizate de www.bvb.ro, în data de 31 decembrie 2022, acționar majoritar al SOCEP SA este Grupul DD SA care deține 56,5558% din acțiunile societății.
Potrivit www.listafirme.ro, site consultat în data de 19 iulie 2023, SOCEP SA a fost înființată în data de 20 februarie 1991 și are sediul în Portul Constanța, DANA 34.
Firma este administrată de Cazacu Dorinel și Ududec Cristian Mihai, iar beneficiarii acesteia sunt Dușu Ion și Dușu Niculae. Domeniul de activitate al societății este legat de „manipulări”.
Potrivit sursei menționate anterior, în anul 2022, SOCEP SA a avut o cifră de afaceri de 139.646.043 lei și 382 de angajați.

SOCEP SA – cifră de afaceri
Foto: Facebook Socep
Citește și:
Socep Constanța i-a prelungit mandatul directorului de investiții până în 2024