Acționari ai firmei care administrează Autogara Sud Constanța, modificări în Limaso SRL: Sofia Maria Motoc a ieșit din societate. Cui a cesionat acțiunile
Economie
Sofia Maria Motoc a ieșit din firma Limaso SRL, iar Marius Cosmin Motoc, acționar cu 33.33% a preluat și rolul de acționar, se arată în cea mai nouă decizie a acționarilor firmei publicate în Monitorul Oficial al României. Numele acționarilor și cel al noului administrator al firmei este legat și de firma HERLI SOF SRL, societatea care administrează Autogara de lângă Gara Constanța.
Potrivit unei hotărâri, acționarii firmei Limaso SRL – Marius Cosmin Motoc, Diana Florentina Anagnoste și Sofia Maria Motoc au decis revocarea din funcția de administrator a Lidiei-Ioana Cănciulescu și numirea unei alte persoane în această funcție.
Astfel, Marius Cosmin Motoc a fost numit în funcția de administrator pentru o perioadă de un an, având puteri depline de reprezentare și administrare a societății.
În cadrul aceleași hotărâri, unul dintre acționari, Sofia Maria Motoc a cesionat zece părți sociale fostului administrator, Lidia-Ioana Cănciulescu. Cesionarea s-a făcut conform prevederilor art. 202, alin. (2), din Legea nr. 31/1990, modificată și republicată.
Participarea la profit și pierderi este:
- Marius Cosmin Motoc – zece părți sociale – 33,33%
- Diana Florentina Anagnoste – zece părți sociale – 33,34%
- Sofia Maria Motoc – zece părți sociale – 33,33%.
Potrivit listă firme.ro, site consultat în data de 10 septembrie 2024, firma a fost înființată în 2005, are sediul pe strada Theodor Burada 1 camera 15 și se ocupă de „Comerțul cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate”.
În 2023, societatea a avut o cifră de afaceri de 2.387.105 lei, un profit de 42.924 lei și datorii de 40.774 lei.
Numele acționarilor și al administratorului le mai regăsim și în SC HERLI-SOF SRL, firmă care se ocupă de „Activități de servicii anexe pentru transporturi terestre”. În firmă, cei trei acționari ai Limaso SRL dețin, în total 50% din acțiuni, restul fiind ale SC Marcon Star SRL, firmă controlată de familia Butnaru, șeful Autorității Rutiere Constanța.
Acționarii Marcon Star SRL sunt Hermes SRL din Medgidia (95.45%) și Marigen Prod SRL din Medgidia (4.55%). Administratorul firmei este Grofu Dănuț Mircea.
Potrivit listafirme.ro, site consultat în data de 27 martie 2024, SC Hermes SRL, înființată în 1991 este deținută de SC Marigen Prod SRL și administrată de Butnaru Elena Odeta, soția șefului Autorității Rutiere Române.
Firma, care are ca obiect de activitate „Restaurante”, a avut în 2022 o cifră de afaceri de 11.399.165 lei, un profit de 5.197.388 lei şi datorii de 2.250.284 lei.
Societatea are şapte puncte de lucru, dintre care cinci în Medgidia şi două în Eforie Nord. Numele asociatului unic, Butnaru Elena Odeta, îl mai regăsim şi în Herli Sof SRL, Marigen Prod SRL şi în Marcon Star SRL.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și: