za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Economie » Aeronava TAROM Ivan Patzaichin, primul zbor oficial efectuat cu destinația Chișinău: De pe apele Deltei, pe cerul dintre România și Republica Moldova

Aeronava TAROM Ivan Patzaichin, primul zbor oficial efectuat cu destinația Chișinău: De pe apele Deltei, pe cerul dintre România și Republica Moldova

Aeronava TAROM Ivan Patzaichin, primul zbor oficial efectuat cu destinația Chișinău: De pe apele Deltei, pe cerul dintre România și Republica Moldova

Economie

03.10.2026

De către Cecilia Zagoneanu

De pe apele Deltei, pe cerul dintre România și Republica Moldova, aeronava TAROM Ivan Patzaichin a efectuat primul zbor oficial, destinația către Chișinău, au transmis astăzi, 3 octombrie 2026, reprezentanții TAROM.

Conform sursei citate, cea de-a doua aeronavă Boeing 737 MAX 8 din flota TAROM poartă numele lui Ivan Patzaichin, într-un omagiu care leagă performanța de pe apă de visul campionului de a deveni pilot.

Zborul inaugural București-Chișinău celebrează apropierea dintre România și Republica Moldova și rolul TAROM de a conecta oamenii de pe cele două maluri ale Prutului, se menționează într-un comunicat de presă TAROM citat de Agerpres.ro, unde se precizează, totodată, că familia campionului, oficialități și reprezentanți ai presei au participat la primul zbor de linie al aeronavei.

Conform TAROM, alegerea rutei către Chișinău pentru aeronava Ivan Patzaichin conferă acestui moment o semnificație aparte: aeronava dedicată unui campion care a făcut cunoscut numele României pe apele lumii își începe călătoriile unind, pe calea aerului, două țări apropiate prin limbă, istorie, cultură și legături de familie.

Evenimentul se încadrează în manifestările aniversare Centenarul Inaugurării Primelor Linii Aeriene Naționale: București Galați-Chișinău și București Galați-Iași-Chișinău.

Adusă în România direct din Seattle de echipajele TAROM, aeronava a efectuat astăzi primul său zbor de linie în cadrul companiei. Alături de pasageri, la bord s-au aflat Ivona Potzaichin- Rusu, fiica marelui campion, și Georgiana Potzaichin, soția acestuia, precum și oficialități și reprezentanți ai presei.

Conform reprezentanților companiei de zbor, pentru TAROM, conexiunea dintre București și Chișinău înseamnă întâlniri de familie, prietenii, proiecte comune și descoperirea unui patrimoniu cultural apropiat. Fiecare zbor contribuie la păstrarea acestor legături și oferă noi ocazii de apropiere între România și Republica Moldova.

Alegerea Chișinăului pentru primul zbor al aeronavei Ivan Patzaichin exprimă importanța pe care compania o acordă acestei relații, spun oficialii TAROM.

Desfășurat în perioada Zilei Naționale a Vinului, evenimentul aduce în atenția călătorilor și tradițiile, ospitalitatea și oferta turistică ale Republicii Moldova, invitând la descoperirea unei destinații cu care România împărtășește atât de multe repere. Evenimentul se încadrează în manifestările aniversare Centenarul Inaugurării Primelor Linii Aeriene Naționale: București Galați-Chișinău și București Galați-Iași-Chișinău.

La sosirea pe Aeroportul Internațional Eugen Doga Chișinău, aeronava a fost întâmpinată cu tradiționalul salut al tunurilor de apă.

Ceremonialul a căpătat, cu această ocazie, o rezonanță aparte: apa, elementul de care se leagă povestea și performanțele lui Ivan Patzaichin, a întâmpinat aeronava care îi va purta numele pe cer.

Evenimentul a continuat cu declarații de presă susținute de Cristian Anghel, directorul general al TAROM, reprezentanții Guvernului Republicii Moldova, ambasadori, reprezentanți ai Ministerului Transporturilor și Ivona Potzaichin- Rusu.

Potrivit sursei citate, legătura dintre Ivan Patzaichin și aviație începe cu un vis din copilărie. Înainte ca performanțele sale pe apă să îl transforme într-un simbol al sportului românesc, copilul din Deltă privea avioanele și își dorea să devină pilot. Mai târziu, zborurile cu TAROM aveau să îl poarte către competițiile internaționale.

Astăzi, această legătură continuă prin aeronava care îi poartă numele. Apa și aerul se întâlnesc astfel în povestea aceluiași om: pe apă, Ivan Patzaichin a construit o carieră de excepție; pe calea aerului, numele său va însoți călătoriile pasagerilor TAROM. Primul dintre aceste drumuri leagă România de Republica Moldova, într-un omagiu adus deopotrivă performanței și apropierii dintre oameni.

„În copilărie, tata privea avioanele care treceau pe deasupra Deltei și visa să devină pilot. Viața l-a purtat către performanță pe apă, dar bucuria zborului a rămas cu el. Călătorea cu TAROM la competiții, iar astăzi, să fim la bordul aeronavei care îi poartă numele este foarte emoționant pentru mama și pentru mine. E o întâlnire frumoasă între lumea apelor, de care a fost atât de legat, și cerul spre care privea în copilărie“, a declarat Ivona Potzaichin- Rusu.

Prin această inițiativă, spun oficialii companiei de zbor, TAROM continuă tradiția de a onora personalități ale sportului românesc și valorile pe care acestea le reprezintă: perseverență, disciplină și excelență.

„Ne bucurăm că aeronava «Ivan Patzaichin» își începe călătoriile între București și Chișinău. Este o rută care ne amintește, la fiecare zbor, că rolul nostru este să aducem oamenii mai aproape: de familie, de prieteni și de locurile de care se simt legați. Ivan Patzaichin a reprezentat România prin performanțele sale pe apă, iar noi suntem onorați să îi purtăm numele pe calea aerului. Odată cu înnoirea flotei, vrem să ducem mai departe acest respect pentru performanță prin grija acordată pasagerilor, prin servicii de calitate și prin conexiuni care contează în viața lor. Primul zbor către Republica Moldova exprimă tocmai acest angajament“, a declarat Cristian Anghel, directorul general al TAROM.

Odată cu intrarea în operare a aeronavei Ivan Patzaichin, TAROM operează două aeronave Boeing 737 MAX. Programul de înnoire a flotei va continua în primăvara anului 2027, când alte două aeronave de același model urmează să se alăture companiei, se mai precizează în comunicat.

Sursa foto: Facebook.com

OBSERVAȚII:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

VIDEO TAROM a primit primul avion Boeing 737 MAX, cu numele Mircea Lucescu. Vezi pe ce rute va zbura

Etichete:

  • Ivan Patzaichin
  • aeronava Ivan Patzaichin
  • aeronava Ivan Patzaichin zbor Chișinău
  • Tarom
Articole similare

Justiție

Judecătorii din Constanța pregătesc VERDICTUL pentru Portul Tomis! Ce vrea Administrația Porturilor Maritime 02.10.2026

Magistrații de la Curtea de Apel Constanța s-au retras pentru deliberări în procesul care vizează Portul Tomis, la mijloc fiind hotărârea Curții de Arbitraj Maritim și Comercial din această primăvară, favorabilă companiei private Tomis Marina Management SRL, reprezentată în proces …

Economie

Încă un EȘEC în vânzarea Damen Mangalia: Preț redus la 75% la următoarea licitație, pe 9 octombrie 01.10.2026

O nouă licitație pentru vânzarea Șantierului Naval Damen Mangalia a avut loc astăzi, 1 octombrie, însă, ca și până acum, nu s-a prezentat niciun ofertant. Astfel, la viitoarea licitație, ce a și fost stabilită pentru 9 octombrie, prețul va fi considerabil …

Economie

Acciza la motorină rămâne REDUSĂ și în perioada 1 – 15 octombrie. Măsura, pentru limitarea propagării în lanț a costurilor cu carburanții, sp... 01.10.2026

Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% și în perioada 1–15 octombrie 2026, anunțul fiind făcut seara trecută, 30 septembrie 2026, de către Ministerul Finanțelor, care a precizat că această intervenție „urmărește limitarea efectului de propagare în lanț al costurilor …

De la același autor

Știrile zilei

Două grădinițe private și un liceu particular, incluse oficial în rețeaua școlară din Constanța. Vezi aici despre ce unități de învățământ este vorba 03.10.2026

Două grădinițe private din Constanța și un liceu particular au solicitat să fie incluse oficial în rețeaua școlară din municipiul Constanța, în urma obținerii acreditării, iar un alt liceu privat a solicitat ștergerea din lista oficială a unităților de învățământ …

Știrile zilei

Dunărea, cu debit în scădere spre Tulcea! Anunțul hidrologilor 03.10.2026

Fluviul Dunărea înregistrează astăzi, 3 octombrie 2026, un debit staționar la intrarea în țară, pe secțiunea Baziaș, situat în jurul valorii de 1.350 m3/s, valoare ce se situează sub media multianuală a lunii octombrie, de 3900 m3/s, au transmis reprezentanții …

Economie

Aeronava TAROM Ivan Patzaichin, primul zbor oficial efectuat cu destinația Chișinău: De pe apele Deltei, pe cerul dintre România și Republica Moldova 03.10.2026

De pe apele Deltei, pe cerul dintre România și Republica Moldova, aeronava TAROM Ivan Patzaichin a efectuat primul zbor oficial, destinația către Chișinău, au transmis astăzi, 3 octombrie 2026, reprezentanții TAROM. Conform sursei citate, cea de-a doua aeronavă Boeing 737 MAX …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri
Două grădinițe private și un liceu particular, incluse oficial în rețeaua școlară din Constanța. Vezi aici despre ce unități de învățământ este vorba

Știrile zilei

Două grădinițe private și un liceu particular, incluse oficial în rețeaua școlară din Constanța. Vezi aici despre ce unități de învățământ este vorba 03.10.2026
Dunărea, cu debit în scădere spre Tulcea! Anunțul hidrologilor

Știrile zilei

Dunărea, cu debit în scădere spre Tulcea! Anunțul hidrologilor 03.10.2026
Unde-s trei puterea crește! Procurorii Teodor Niță și Gigi Valentin Ștefan, alături de Dumitru Learciu, demers comun pentru libertate

Justiție

Unde-s trei puterea crește! Procurorii Teodor Niță și Gigi Valentin Ștefan, alături de Dumitru Learciu, demers comun pentru libertate 03.10.2026
Audit ad-hoc la CNE Cernavodă! Ce aspecte au fost verificate și care a fost concluzia Curții de Conturi DOCUMENT

Știrile zilei

Audit ad-hoc la CNE Cernavodă! Ce aspecte au fost verificate și care a fost concluzia Curții de Conturi DOCUMENT 03.10.2026
Accident rutier cu două mașini în municipiul Tulcea! Sunt 4 victime, iar pompierii previn izbucnirea unui incendiu

Știrile zilei

Accident rutier cu două mașini în municipiul Tulcea! Sunt 4 victime, iar pompierii previn izbucnirea unui incendiu 03.10.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.