A început distribuirea voucherele de vacanță, în valoare de 1.450 de lei. Potrivit unui Ordin de Ministru emis de Ministerul Educației unele categorii de bugetari vor trebui să restituie banii din aceste vouchere.
Voucherele de vacanță se acordă pentru anul în curs, perioada ianuarie-decembrie. Conform Ordinului, dacă un angajat din sistemul de educație a apucat să cheltuie aceste vouchere, iar ulterior, în cadrul aceluiași an este concediat sau pleacă din instituție este obligat să restituie suma cheltuită necuvenit din valoarea totală a voucherelor.
Cazurile concrete sunt reprezentate de profesorii universitari sau profesorii suplinitori, angajați pe perioadă determinată.
Potrivit Știripesurse, dacă un astfel de angajat a plecat din sistem în luna septembrie, atunci va fi obligat să restituie contravaloarea voucherelor din perioada septembrie-decembrie. Aceștia au obligația de a restitui contravaloarea în termen de 60 de zile.
Sursa foto: Pixabay.
Sursa Ordin: Edupedu.ro