Celebra marcă Marlboro, gigantul american din industria tutunului, va renunța la țigările clasice, scrie Ziare.com.
Nu a fost transmis un calendar specific, însă eliminarea treptată ar putea avea loc în de la 10 până la 15 ani.
Astfel, producția mărcii de țigări Marlboro va fi probabil întreruptă pe termen mediu. După cum au relatat mai multe cotidiene autriece cu referire la un raport din „Welt”, compania americană de tutun Philip Morris intenționează să se retragă din afacerea clasică cu țigări.
„Ne vom retrage din afacerea cu țigări și vom oferi doar produse cu risc redus„, a declarat șeful austro-german Markus Essing la un eveniment din Berlin, citat de Diepresse
Totodată, pe viitor vor fi oferite doar încălzitoare de tutun și țigări electronice pentru lichide care conțin mai puține substanțe nocive decât produsele obișnuite din tutun.
Numele ”Marlboro” a fost înregistrat în SUA în 1908, dar nicio țigară nu a fost comercializată sub acest nume până în 1923. A fos vândută pentru prima dată ca ”țigara de lux a Americii” și au fost vândute în principal în hoteluri și stațiuni.
Sursa: www.ziare.com
Foto: Ilustrativ (www.unsplash.com)