Care este motivul divizării companiei THR Marea Neagră SA. În urma procedurii va apărea o nouă societate, Hoteluri Restaurante Sud SA
Economie
Acţionarii THR Marea Neagră au aprobat, în ședința AGEA din 12 decembrie 2023, divizarea parţială a societății în sensul transferului unui segment mai restrâns al activităţii, respectiv unităţi de cazare low-cost, pe o altă firmă. Hotelurile de trei şi patru stele cu confort ridicat vor fi păstrate în THR.
Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor societății THR Marea Neagră S.A, întrunită în dată de 12.12.2023 la sediul societății, a aprobat divizarea parțială asimetrică, în interesul acționarilor, fără dizolvare a societății. Totodată, o parte din patrimoniul societății va fi transferat către viitoarea societate ce urmează a fi înființată Hoteluri Restaurante Sud SA.
Potrivit informațiilor publicate pe site-ul Bursei de Valori București, în cadrul ședinței a fost aprobat proiectul de divizare a societății THR Marea Neagră SA publicat pe pagină web a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța și pe pagină web a societății începând cu data de 09.11.2023.
Totodată, în cadrul ședinței, a fost luată decizia ca divizarea societății să se realizeze pe baza situațiilor financiare întocmite la data de 31.12.2022, auditate de auditor financiar BDO Audit SRL, reprezentând dată de referință a divizării conform Proiectului de divizare, cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor legale incidente.
În cadrul aceleași ședinței a fost aprobat transferul în interesul acționarilor a unei părți din patrimoniul societății reprezetând activele și pasivele T.H.R. Marea Neagră S.A., către Societatea Beneficiară ”Hoteluri Restaurante Sud SA” ce urmează să fie înființată ca efect al divizării.
Hotelurile low-cost din portofoliul companiei, trecute la noua societate Hoteluri Restaurante Sud SA
Data la care va fi dizolvată SC THR Marea Neagră SA este data la care va fi înființată „societatea beneficiară” Hoteluri Restaurante Sud SA, constituită în urma divizării, în conformitate cu prevederile art. 249 lit. (a) din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale.
În cadrul aceleași ședințe, a fost aprobat prețul cu care se va vinde o acțiune în cazul în care
Acționarii care vor decide să se retragă din societate unii acționari care își vor exercita dreptul de retragere în condițiile art. 134 din Legea nr. 31/1990, trebuie să îl primească, respectiv suma de 0,4414 lei/acțiune.
Prețul a fost stabilit în conformitate cu Standardele Naționale ANEVAR prin Raportul de evaluare nr. 886/26.10.2023 întocmit de către expertul evaluator Darian DRS S.A. identificat cu legitimația ANEVAR nr.15355 și legitimația ASF nr. PJR16EVPJ/120011, numit prin Încheierea nr. 19289/01.08.2023 a Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, în dosar nr. 83048/31.07.2023, pentru estimarea valorii acțiunilor Societății conform art. 92 din Legea nr. 24/2017.
În cadrul aceleași ședințe s-a aprobat reducerea capitalului social al Societății ca urmare a implementării divizării.
Astfel, capitalul social al T.H.R. Marea Neagră se va reduce cu 25.044.849 lei, de la 57.600.848,7 lei, la 32.555.999,7 lei, prin anularea unui număr de 250.448.490 acțiuni.
Capitalul social integral subscris și vărsat este de 32.555.999,7 lei format din 19.296.456,7 lei aport în natură și 13.259.543 lei aport în numerar.
Acționarii au probat și actul constitutiv al noii societăți și l-au mandatat pe administratorul unic al societății beneficiare, Roșu Bogdan Nicolae, să semneze toate documentele care se subscriu înființării acestei societăți, iar pe Ichim Mihaela, președinte al Consiliului de Administrație al societății.
Venituri de 31 milioane lei în prima jumătate a lui 2023
Transilvania Investments, care are acum 78,8% din companie, va avea 69,7% după divizare.
THR Marea Neagră are o capitalizare bursieră de aproape 200 milioane de lei. În 2023 acţiunile au urcat cu 68% pe tranzacţii de 1,7 mil. RON.
Compania a anunţat venituri de 31 milioane lei în prima jumătate a lui 2023, în creştere substanţială faţă de cele 3,2 milioane de lei lei din Semestrul 1 din 2022 pe fondul vânzării complexului Venus din Eforie Nord şi a închirierii unor noi active.
Astfel compania a trecut pe profit net de 11,8 milioane de lei, faţă de pierderi 15 milioane de lei în primul semestru din 2022.
Potrivit listîfirme.ro, site consultat în data de 12 decembrie 2023, beneficiarii societății sunt Buftea Teheo Dorian și Roșca Radu Claudiu.
Ce planuri are compania pentru viitor
La sfârșitul lunii noiembrie, Mihaela Ichim, directorul general al companiei THR Marea Neagră SA, declara pentru Ziarul Financiar că are în plan, pe viitor, să schimbe modelul de business al companiei şi să poziţioneze hotelurile din administrarea THR pe segmentul de balneo maritim, pentru a creşte perioada sezonului estival.
„Ne gândim la proiecte de schimbare a destinaţiei, ca să nu mai fie strict turistice pentru sezonul de vară care acum e de circa două luni şi jumătate. Poate vom merge cu un proiect să îl propunem acţionarilor să le schimbăm modelul de business şi să le facem balnear maritim, să aibă o destinaţie de prevenţie, cu o bază de tratament, pentru că noi avem licenţă pe apa sulfuroasă şi pe apa de mare“, spune Mihaela Ichim.
Activele companiei pot fi consultate în cele ce urmează:
Citește și:
Acționarii THR Marea Neagră NU sunt de acord cu planul de restructurare operațională a companiei