Care sunt principalele surse de țiței ale Europei

Uniunea Europeană a importat în trimestrul al doilea al anului 2026 aproximativ 36,7 milioane de tone de petrol pe lună, cu doar 1,2% peste media lunară din 2025. Cu toate acestea, valoarea importurilor a crescut cu 55,8%, ceea ce indică în principal impactul prețurilor și al condițiilor de piață asupra facturii energetice europene. Potrivit datelor Eurostat, evoluția arată că, deși necesarul de aprovizionare s-a modificat foarte puțin, costul asigurării acestor volume a crescut semnificativ, în contextul geopolitic actual, care a făcut ca prețul țițeiului să crească, la fel ca și costul asigurării transportului.

În trimestrul al doilea din 2026, structura furnizorilor de petrol ai Uniunii Europene a rămas relativ stabilă. Statele Unite au asigurat 18,8% din importurile europene de țiței, fiind principalul furnizor, urmate de Norvegia cu 14,3% și Kazahstanul cu 13,4%, dacă vorbim despre valoarea țițeiului care a ajuns în Europa. Dacă ținem cont de volumele furnizate, SUA a livrat 18,5% din necesarul Europei, Kazahstanul 13,4%, iar Norvegia 12,4%.

Observăm astfel că țițeiul kazah câștigă teren în aprovizionarea statelor europene, devenind al doilea mare furnizor de aur negru. Împreună, cei trei parteneri au reprezentat aproape jumătate din importurile de petrol ale Uniunii Europene.

Marile porți de intrare ale petrolului în Europa

Petrolul destinat pieței europene continuă să intre prin câteva centre logistice majore. Cel mai mare hub rămâne Rotterdam, cu 99,3 milioane de tone tranzitate, urmat de Trieste (40,9 milioane tone), Gdańsk (35,5 milioane tone), Fos-sur-Mer (21 milioane tone), Le Havre (20 milioane tone) și Wilhelmshaven (16 milioane tone).

Aceste terminale joacă un rol esențial în distribuția petrolului către rafinăriile europene și reflectă importanța infrastructurii maritime în securitatea aprovizionării energetice a continentului.

Diversificarea rutelor de transport devine o temă tot mai importantă

Pe lângă sursa țițeiului, atenția pieței este concentrată și asupra rutelor prin care acesta ajunge în Europa.

În cazul petrolului kazah, principala cale de export rămâne sistemul CPC (Caspian Pipeline Consortium), care transportă țițeiul către terminalul Novorossiysk de la Marea Neagră, de unde este încărcat pe petroliere și direcționat spre piețele internaționale.

În paralel, sunt utilizate și rute alternative care traversează Marea Caspică și Caucazul. Una dintre acestea implică transportul petrolului din portul Aktau către Baku, urmat de utilizarea conductei Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC), care oferă acces la terminalul turcesc Ceyhan, de la Marea Mediterană.
O altă variantă este ruta prin terminalul georgian Batumi, unde petrolul este transportat peste Marea Caspică, tranzitează Azerbaidjanul și Georgia pe cale ferată, iar apoi este încărcat pe nave în Marea Neagră.

Deși volumele transportate prin Batumi sunt reduse comparativ cu CPC sau BTC, această opțiune oferă flexibilitate suplimentară într-un context în care operatorii caută să reducă dependența de un singur coridor logistic. Datele disponibile arată că Tengizchevroil a reluat exporturile prin Batumi în iulie 2026, iar terminalul a raportat un trafic total de 178.000 de tone de țiței în perioada ianuarie-august 2026.

Datele pentru trimestrul al doilea din 2026 arată că principala provocare pentru Europa nu a fost accesul la volume suplimentare de petrol, ci costul acestora.

În paralel, importatorii și operatorii logistici acordă o atenție tot mai mare diversificării rutelor de transport și menținerii unor fluxuri stabile de aprovizionare, într-un context geopolitic și comercial care continuă să influențeze piețele energetice internaționale.