Două apartamente din Năvodari, scoase la licitație: firma Charly Comtex SRL, executată silit pentru datorii de peste 2,27 milioane lei

Economie
Biroul Executorului Judecătoresc Adrian Stoica-Constantin, din cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Constanța, organizează în luna iulie 2025 două licitații publice pentru valorificarea unor imobile deținute de Charly Comtex SRL, în vederea recuperării unor datorii totale de peste 2,27 milioane lei. Licitațiile vor avea loc la sediul executorului din Constanța, strada George Enescu nr. 15, etaj 1.
În data de 03.07.2025, ora 12:00, va fi scos la licitație un apartament situat în Năvodari, str. T8, nr. 5C, Lot 1, etaj 1, ap. 57, compus din 4 camere și dependințe, cu o suprafață utilă de 155,4 mp și terasă în suprafață de 90,7 mp și suprafață teren în indiviziune de 97,59 mp. Imobilul este identificat cu nr. cadastral 121995-C1-U67, înscris în Cartea Funciară cu același număr. Prețul de pornire este de 1.739.300 lei (340.800 euro), conform raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul judiciar ing. Cristina Maftei.
În aceeași zi, la ora 13:00, se va licita un al doilea imobil aflat în proprietatea aceleiași societăți comerciale. Este vorba despre un apartament situat în Năvodari, str. T8, nr. 8, Lot 1, etaj 1, ap. 9, format din 2 camere și dependințe, cu suprafață utilă de 57,3 mp, cotă parte de teren de 35,98 mp. Imobilul are număr cadastral 121995-C1-U19 și este înscris în Cartea Funciară aferentă. Prețul de pornire este de 533.400 lei (104.515 euro), conform expertizei tehnice judiciare întocmite tot de ing. Cristina Maftei.
Ambele executări sunt efectuate în baza titlului executoriu constând în decizia civilă nr. 1186/26.10.2022, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. 5644/118/2021, rămasă definitivă prin decizia nr. 19/LP/17.01.2024 a Curții de Apel Constanța și prin decizia nr. 1498/18.09.2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Executarea a fost încuviințată prin încheierea nr. 544/23.01.2025 a Judecătoriei Constanța, în dosarul nr. 903/212/2025. Creditorul este societatea AGREGATE PIATRĂ SRL, iar debitorul, în ambele cazuri, este SC CHARLY COMTEX SRL.
Suma totală urmărită prin executare silită este de 2.272.700, compusă din:
- 1.739.300 lei, pentru apartamentul nr. 57,
- 533.400 lei, pentru apartamentul nr.9
Potrivit art. 844 alin. (1) din Noul Cod de Procedură Civilă, persoanele care doresc să liciteze trebuie să depună o garanție de 10% din prețul de pornire, în contul Biroului Executorului Judecătoresc Stoica-Constantin Adrian. Oferta de cumpărare, însoțită de dovada depunerii garanției, trebuie prezentată înainte de ora licitației. Participanții trebuie să se prezinte cu cartea de identitate și oferta scrisă.
Toate persoanele care pretind vreun drept asupra imobilelor urmărite sunt somate să îl anunțe pe executorul judecătoresc înainte de data licitației, în caz contrar urmând să suporte sancțiunile legale. Pentru detalii suplimentare, cei interesați pot contacta Biroul Executorului Judecătoresc Adrian Stoica-Constantin.
Charly Comtex SRL, pierdere de 3,1 milioane de lei în 2024
Potrivit listafirme.ro, site consultat pe data de 7 iunie 2025, Charly Comtex SRL a fost înființată în anul 2017, are sediul social pe strada T8, Nr. 5C, Năvodari, Județul Constanța, după ce şi-a schimbat sediul social din alt judeţ, în 2017.
Firma are puncte de lucru în Năvodari, strada T8, sediului din Suceava, de pe strada Nucului nr. 7A, cât și cel din Eforie Nord, de pe strada Cristal nr. 12. Asociat unic și administrator este Florin Cerlincă, din Suceava.
Firma se ocupă de lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat. Cerlincă Florin este asociat unic și administrator.
Charly Comtex SRL a ocupat, în anul 2024, locul I în Topul Afacerilor România Microintreprinderi, UAT oraș Năvodari, domeniul 43: Lucrări speciale de construcții.
În anul 2024, firma a declarat o cifră de afaceri de 2.037.464 lei, 5 salariați, o pierdere de – 3.116.192 lei și datorii de 12.479.815 lei.

OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
În continuate puteți consulta cele două publicații de vânzare:
Sursă foto: Freepik.com
Citește și:







