Evenimentul INTERIO 2026, orientat către nevoile reale ale industriei HoReCa, revine la Constanța, la Pavilionul Expozițional! Iată când

Economie
Evenimentul INTERIO 2026 – The Experience Edition, ce reunește soluții pentru HoReCa și startul sezonului estival într-un singur loc, revine la Constanța, într-un format complet regândit, orientat către nevoile reale ale industriei HoReCa, transmit reprezentanții Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța.
Potrivit sursei citate, INTERIO 2026 se va desfășura între 17 și 19 aprilie 2026, la Pavilionul Expozițional Constanța și va aduce împreună furnizori, soluții și discuții relevante pentru operatorii din ospitalitate, într-un moment-cheie: pregătirea sezonului estival.
„Mai mult decât o expoziție, INTERIO devine un spațiu aplicat, în care produsele nu sunt doar expuse, ci testate și integrate în scenarii reale de utilizare“, transmis reprezentanții CCINA.

Focus pe HoReCa: soluții concrete pentru business-uri în mișcare
Conform sursei citate, ediția 2026 pune accent pe zona operațională a industriei, acolo unde deciziile se văd direct în rezultate:
- Echipamente profesionale HoReCa – utilaje, tehnologii și soluții pentru eficiență și optimizare
- Produse și concepte pentru food & beverage – cafea, băuturi, produse gourmet și idei aplicate pentru meniuri și servicii
- Amenajări funcționale pentru spații de ospitalitate – soluții adaptate fluxurilor reale din restaurante, hoteluri și cafenele
- Demonstrații live – produse testate în context, nu doar prezentate
- Networking profesional – întâlniri directe cu furnizori și parteneri
Start Sezon Estival – dialog direct cu autoritățile
Prima zi a evenimentului INTERIOR aduce în prim-plan Start Sezon Estival, un format necesar pentru operatorii din HoReCa, spun reprezentanții CCINA.

Reprezentanți ai instituțiilor de control și reglementare (ITM, DSP, DSVSA, ANPC) intră în dialog direct cu mediul de afaceri, oferind:
- clarificări privind cerințele legale
- răspunsuri la întrebări concrete
- predictibilitate înainte de începerea sezonului
„Este unul dintre puținele contexte în care discuțiile cu autoritățile sunt directe, aplicate și orientate pe soluții“, arată reprezentanții CCINA.
Creative Talks – Constanța – Experiența care construiește destinația
Conform sursei citate, tot în prima zi, Creative Talks aduce o perspectivă mai largă asupra direcției în care se dezvoltă orașul și litoralul.

Discuțiile se concentrează pe Constanța ca destinație turistică, cu teme precum:
- experiența oferită turiștilor
- colaborarea între actori locali
- dezvoltarea coerentă a orașului și a sezonului
Reprezentanții CCINA spun că participă reprezentanți ai autorităților, organizațiilor de turism și mediului de afaceri, într-un format deschis, orientat spre idei aplicabile.
Un eveniment construit pentru decizii rapide
INTERIO 2026 nu este despre tendințe abstracte, ci despre alegeri concrete, spun reprezentanții CCINA, enumerând:
- furnizori potriviți
- soluții testate
- informații directe de la autorități
„Într-un context economic în care fiecare investiție contează, evenimentul oferă un cadru eficient pentru pregătirea sezonului și dezvoltarea afacerilor din HoReCa“, au conchis reprezentanții CCINA.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







