MINUTA Apelul Nordis împotriva insolvenței, ANULAT de Curtea de Apel

Economie
Cererea de apel formulată de Nordis Management SRL împotriva hotărârii prin care s-a admis cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost anulată de către judecători, care au constatat că aceasta nu fusese timbrată conform cerințelor legislative în vigoare.
Decizia a fost luată de Curtea de Apel București, Secția a V-a Civilă, în dosarul 13403/3/2024a1 (2295/2024), în care apelul fusese declarat, potrivit surselor oficiale, de către Nordis Management SRL prin administrator special Gheorghe Emanuel Poștoacă.
În minuta Hotărârii 123/2025 se arată că instanța „admite excepția netimbrării cererii de apel“.
În continuare, judecătorii „anulează cererea de apel ca netimbrată“, iar apelanta a fost obligată să achite către compania privată Green Enviroment Support SRL cheltuielile de judecată.
Totodată, amintim că, în acest dosar, în luna noiembrie 2024, judecătorii au anulat cererea Nordis de suspendare a executării hotărârii de intrare în insolvență, apreciiind că aceasta nu a fost timbrată.
Discuțiile se poartă în dosarul 13403/3/2024/a1, în care Nordis Management SRL are calitatea de debitor, administratorul judiciar desemnat în cauză fiind CITR SPRL.
La data de 3 februarie 2025, CITR SPRL, administratorul judiciar al Nordis, a transmis, după publicarea informațiilor vizând ancheta DIICOT, o amplă informare, legată de datoriile Nordis și cauzele ce ar fi dus la starea de insolvență.
Detalii despre acest raport pot fi accesate aici.
În ce privete dosarul care vizează apelul împotriva deschiderii procedurii de insolvență, acesta a ajuns pe rolul Curții de Apel București pe 4 noiembrie 2024.
Acum, cererea de apel a fost anulată de judecători pentru că nu ar fi fost timbrată conform legii.
Cererea Nordis de suspendare, anulată și ea
Conform Încheierii de ședință din 12 ianuarie 2024, prin care a fost anulată cererea de suspendare formulată de Nordis Management SRL, în acest dosar, Municipiul Ploiești – Serviciul Public Finanțe Locale „a solicitat, în temeiul Legii 85/2014, deschiderea procedurii insolvenţei debitorului Nordis SRL care se află in insolvenţă şi faţă de care deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în cuantum total de 64.107,53 lei“.
Se mai arată în documentul citat că „prin sentinţa civilă nr. #### din data de 25.09.2024, Tribunalul a admis cererea creditorului Municipiul Ploiești – Serviciul Public Finanțe Locale împotriva debitoarei Norids SRL. În temeiul art. 72 alin. 6 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, a deschis procedura generală împotriva debitoarei Norids SRL“.
„Împotriva acestei sentințe a formulat apel debitoarea Nordis SRL, apel în cadrul căruia a formulat şi cerere de suspendare a executării hotărârii nr. 4283 din data de 25.09.2024, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. #####/3/2023, până la soluționarea apelului formulat împotriva acestei hotărâri“, conform Curții de Apel București.
„Curtea a acordat termen pentru soluționarea cererii de suspendare a executării hotărârii la data de 12.11.2024, termen de judecată la care a invocat, din oficiu, excepția netimbrării cererii de suspendare şi a reținut cauza în pronunţare“, se mai precizează în Încheierea de ședință
În continuare, judecătorii au ajuns la concluzia că excepția este fondată:
„Conform dispozițiilor instanţei stabilite prin rezoluţia din data de 24.10.2024, petenta avea obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 lei pentru cererea suspendare a executării hotărârii, fiind citată în mod legal cu această mențiune, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare, regăsită la dosar, fila 10, precum şi din dovada de publicare a citației în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 19040 din data de 28.10.2024 aflate la filele 12-13 din dosar“.
Judecătorii au spus astfel că „având în vedere că petenta nu a achitat taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina sa pentru cererea de suspendare, Curtea, constatând că cererea de suspendare a executării este netimbrată, va admite excepţia de netimbrare, cu consecinţa anulării cererii de suspendare a executării hotărârii formulate de petenta Norids SRL, ca netimbrată“.
Astfel, Curtea nu a mai analizat cererea pe fond.
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
OBSEVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
FOTO VIDEO Descinderi DIICOT în dosarul Nordis: zeci de percheziții au loc în România și Monaco







