Românii ar putea plăti taxă pentru centralele de apartament! Vezi de când
Economie
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat că Parlamentul European și Consiliul au ajuns la un acord cu privire la extinderea câmpului de aplicare a pieței carbonului și că prevederea este programată să intre în vigoare din 2027.
Măsura menționată anterior îi vizează și pe proprietarii centralelor de apartament. Aceștia vor fi nevoiți să plătească o taxă de poluare.
Prevederea este programată să intre în vigoare în anul 2027, însă este posibil să fie amânată cu un an în cazul în care prețul la energie este ridicat.
În 2027 s-ar putea aplica taxa pe fiecare metru cub de gaz, consumat atât în gospodării cât și în firmele mici și mijlocii. Există o taxă și pentru carburanți.
„Dacă se va aplica această prevedere, în principiu, din 2027 se va aplica o taxă pe fiecare metru cub de gaz consumat atât în gospodării, cât și în firmele mici și mijlocii. Dar, pentru noi, cel mai important lucru din această decizie este fondul social dedicat pentru climă.
Acest fond social va asigura României un venit în plus garantat, în comparație cu contribuția.
Va fi un fel de fond de mediu pe care îl folosim noi acum, dar mult mai consistent”, a declarat ministrul Mediului, Tanczos Barna, potrivit Antena 3.
Sursa: www.antena3.ro
Foto: www.pixabay.com
Citește și:
Taxa pe SOARE: Românii care au investit în panouri fotovoltaice ar putea plăti un nou bir