Sfântul Alexandru, prăznuit mâine, 30 august: De ce sărbătoarea este numită și Ziua Liniștii

HRANĂ PENTRU SUFLET
Creștinii ortodoși îl prăznuiesc mâine, 30 august, pe Sfântul Alexandru, considerat .
Numele Alexandru are origine greacă, derivând din cuvântul Alexandros, ce se traduce prin „apărătorul oamenilor” sau „cel care protejează oamenii”. Este un nume cu rezonanță istorică și spirituală, purtat de regi, voievozi și sfinți, simbolizând curaj, protecție și înțelepciune.
În credința populară românească, Alexandru este un nume asociat cu norocul, sănătatea și binecuvântarea.
Potrivit Creștinrtodox, Sfântul Alexandru a fost episcop în Constantinopol în timpul împăratului Constantin cel Mare (313-337).
A participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, dovedindu-se un apărător al dreptei credințe. La acest sinod l-a combătut pe Arie, unul din preoții sai slujitori, care începuse să predice o învățătură neconforma cu tradiția și credință Bisericii.
La început Alexandru a încercat să rezolve noua tensiune în mod pasnic. Arie și adepții săi refuza orice conciliere, motiv pentru care este chemat în fata unui sinod local (321).
Prin rugăciune a provocat moartea neașteptată și rușinoasă a lui Arie, care urma să intre triumfător în biserică. Pentru creștini, aceasta a fost o dovadă clară că Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile și i-a sprijinit credința.
Sfântul Alexandru a trecut la cele veșnice în anul 337, la vârstă de 98 de ani.
Datorită curajului său în lupta cu ereziile vremii și implicării active în sprijinul comunității creștine, a rămas un simbol al devotamentului și al înțelepciunii.
În reprezentările iconografice, apare adesea ținând în mână o Evanghelie – simbol al credinței și al învățăturii sale puternice.
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Alexandru
- Ziua de 30 august se mai numește în popor și „Ziua liniștii” – se spune că, pentru a avea pace în casă și sănătate în familie, oamenii evită certurile și munca grea în această zi.
- Credincioșii merg la biserică și aprind lumânări, se roagă și cer ajutorul Sfântului Alexandru pentru vindecarea bolilor.
- În unele sate, bătrânii cred că de Sfântul Alexandru „se înmoaie vremea”, fiind considerată o zi de hotar între vara fierbinte și toamna care se apropie.
FOTO: Doxologia







