Sfânta Teodora, sărbătorită mâine, 11 septembrie: Cine a fost Sfânta din Peloponez

HRANĂ PENTRU SUFLET
Sfânta Teodora a trăit în Alexandria, Egipt, în timpul împăratului Zenon din Constantinopol (474-491). Părinții ei, bogați, au căsătorit-o de tânără, dar, fiind tânără și frumoasă, s-a lăsat ademenită de stăruințele unui tânăr și a căzut în desfrânare.
Sfânta provenea din regiunea Peloponez, leagăn de sfinți și de eroi, de aceea este numită de unii Sfânta Teodora „din Peloponez”. În ceea ce privește locul nașterii Sfintei, cel mai probabil este vorba de Arcadia sau Messinia, arată Doxologia.
Cunoscându-și greșeala, Sfânta Teodora s-a întristat și a intrat într-o mănăstire îmbrăcându-se în haine de bărbat, recomandându-se cu numele Teodor.
Paradoxal, ea nu a ales o mănăstire de maici, ci una de călugări! S-a înfățișat la mănăstirea „Maicii Domnului”, aflată la granița dintre județele Arkadia și Messinia, ca bărbat, cu numele de „Teodor”. Nu se știe care a fost de fapt motivul pentru care a făcut această alegere. Probabil dorea ca cei care o cunoșteau să îi piardă cu totul urma.
În mănăstirea în care s-a călugărit nu a întârziat să devină un exemplu de răbdare, ascultare și umilință. Aceste virtuți au condus-o treptat spre o înălțare spirituală recunoscută și de egumen și de ceilalți călugări. Părinții mănăstirii, admirându-i personalitatea și virtuțile care o deosebeau de obște, i-au încredințat treburile externe ale mănăstirii. Într-adevăr, această misiune revine întotdeauna călugărilor sau maicilor cu înalte calități spirituale.
În acele timpuri, regiunea Peloponezului a fost lovită de o foamete chinuitoare, astfel încât locuitorii și mănăstirea erau în pericol de a muri de foame. Toți părinții și-au întors privirile către „Teodor” ca fiind singurul care putea să îi ajute în această situație atât de dificilă. Astfel, „părintele Teodor” a poposit în multe case de credincioși creștini pentru a-i sprijini și, dacă era posibil, pentru a aduna hrană pentru obștea călugărească.
S-a întâmplat însă ceva josnic! O femeie a aruncat asupra ei o grea acuzație: „Călugărul, a spus ea, m-a lăsat însărcinată
Indignați, părinții femeii însărcinate au urcat la mănăstire și i-au poruncit lui „Teodor” să îi urmeze. „Părintele”, chiar dacă a negat acuzația, i-a urmat fără împotrivire. L-au judecat în grabă și l-au declarat vinovat. A primit cea mai grea pedeapsă, „moarte prin decapitare”.
După puțin timp, sufletul Sfintei Teodora s-a ridicat la ceruri, pentru a se așeza în locul destinat sfintelor mucenițe fecioare ale Bisericii lui Hristos. Călăul și ajutoarele acestuia, care o decapitaseră pe Sfântă, au văzut corpul dezgolit al acesteia și au cerut cu pocăință iertare de la Dumnezeu.
Înainte de a muri, Sfânta i-a cerut lui Dumnezeu ca din părul ei să facă copaci, iar din sângele ei râu. Într-adevăr, din acoperișul bisericii ridicate la Vasta, Arkadia, au crescut copaci, care se sprijină, paradoxal, direct pe acoperiș și stau dovada faptului că „acolo unde Dumnezeu o voiește, ordinea firii este învinsă”.
FOTO: Doxologia





