Sfântul Gherasim, care tămăduieşte bolile psihice şi alungă ispitele rele, prăznuit mâine, 20 octombrie

HRANĂ PENTRU SUFLET
Creștin ortodocșii îl sărbătoresc marți, 20 octombrie, pe Sfântul Gherasim din Kefalonia.
Potrivit Doxologia, Sfântul Gherasim din Kefalonia (1506-1579) are doua zile de prăznuire în timpul anului bisericesc: 16 august și 20 octombrie.
Acesta face parte din familia de nobili bizantini, Notara. Bunicul sau, Luca Notara, a fost ultimul prim ministru al Imperiului Bizantin.
Sfântul Gherasim s-a născut în anul 1508 în satul Trikkala din Peloponez. De tânăr, a fost călugărit în insula Zakintos, ulterior primind Schima Mare în Muntele Athos.
Primind binecuvântare de la părinți, călugărul s-a dus la Ierusalim să se închine la Sfântul Mormânt Dătător de Viață al Mântuitorului. După ce a vizitat multe din locurile sfinte din Ierusalim, Muntele Sinai, Antiohia, Damasc, Alexandria și Egipt, el s-a întors la Ierusalim, devenind îngrijitor de candele la Sfântul Mormânt.
Călugărul a fost hirotonit diacon și apoi preot de către Patriarhul Gherman al Ierusalimului (1534-1579). Sfântul Gherasim a continuat să trăiască viață sfântă. Pentru singurătate s-a retras la Iordan, unde a petrecut patruzeci de zile fără întrerupere. Binecuvântat de patriarh pentru o viață solitară, Sfântul Gherasim s-a retras în singurătatea din Zakynthos, unde s-a hrănit numai cu ierburi.
După cinci ani, a simțit dorința de a pleca pe insula Kefalonia unde și-a găsit adăpost într-o peșteră. Sfântul a restaurat biserica din Omala și a construit o mănăstire de măicuțe unde a trăit, a muncit și a privegheat neîntrerupt timp de treizeci de ani. El se ruga îngenunchind pe pământul gol. Pentru viața lui sfântă, Sfântul Gherasim s-a învrednicit de darul vindecării bolnavilor și a izgonirii duhurilor necurate.
La vârsta de 71 de ani, sfântul a știut că va muri curând. După ce le-a binecuvântat pe măicuțe, a adormit cu pace întru Domnul în 15 august 1579. După doi ani, deschizîndu-i-se mormântul, s-au descoperit moaștele sale întregi și frumos mirositoare, vindecătoare de boli.
Deoarece Adormirea Maicii Domnului se sărbătorește în 15 august, Sfântul Gherasim se prăznuiește în ziua de 16 august. În ziua de 20 octombrie se prăznuiește dezvelirea moaștelor sfântului, în anul 1581.
FOTO: Doxologia
Citește și:







