Sfântul Ștefan cel Mare prăznuit mâine, 2 iulie: Apărător al creștinătății și ctitor de biserici

În fiecare an, pe data de 2 iulie, Biserica Ortodoxă Română îl pomenește pe Sfântul Ștefan cel Mare (1457-1504). Credincioșii îl numesc „sfânt” pentru că și-a iubit neamul și s-a jertfit pentru el.

Sfântul Ștefan cel Mare a fost domnitor al Moldovei între anii 1457-1504 și este cunoscut că apărător al creștinătății.

La 2 iulie 1504, după o strălucită domnie de 47 de ani – neobişnuit de lungă pentru acele vremuri – închidea ochii Marele Ştefan, străjerul cel viteaz şi înţelept al „porţilor creştinătăţii”.

În tot acest răstimp Ţara Moldovei a cunoscut o înflorire spirituală şi materială despre care s-a răspândit vestea în toată Europa. Întreaga lume creştină a acelor vremuri a rămas cu răsuflarea tăiată după răsunătoarea victorie de la Vaslui din 10 ianuarie 1475, împotriva puterii otomane, aflate în expansiune nestăvilită.

Ştefan cel Mare era al treilea domn român (pe lângă Iancu de Hunedoara şi Vlad Ţepeş), care reuşea să zdrobească o armată otomană, considerată de neînvins, după cucerirea Constantinopolului (1456) arată Doxologia.

Ştefan al III-lea, supranumit Ştefan cel Mare s-a născut în Borzeşti (în actualul judeţ Bacău). Era fiul lui Bogdan al II-lea şi nepotul lui Alexandru cel Bun (1400-1432).

După uciderea tatălui său de către Petru Aron, se refugiază în Ţara Românească, revenind după 6 ani şi, sprijinit de Vlad Ţepeş, îl înlătură pe asasinul tatălui său, fiind uns domn al Moldovei la 14 aprilie 1457 pe locul ce se chema „câmpia Direptăţii”, lângă cetatea Sucevei.

Spune legenda că Ştefan cel Mare şi Sfânt ar fi ctitorit 44 de biserici şi mănăstiri. Nu au dăinuit toate până în zilele noastre, însă cele care au ajuns până la noi, arată grija şi dărnicia domnului pentru Biserică şi podoaba ei.

Trebuie amintită, în primul rând mănăstirea Putna, mănăstirea cea mai apropiată sufletului voievodului – prima sa ctitorie – pe care a ales-o şi ca loc pentru odihna veşnică.

O altă ctitorie ştefaniană este Voroneţul, ridicat pe locul unui schit din lemn, în care, potrivit tradiţiei, ar fi trăit Daniil Sihastrul, de la care domnitorul a primit sfat şi cuvânt de mângâiere în ceas de grea cumpănă în timpul luptelor pentru apărarea pământului strămoşesc. Biserica – cu hramul Sfântul Mucenic Gheorghe – a fost ridicată în mai puţin de patru luni, din 26 mai până în 14 septembrie 1488. Ea şi-a câştigat un renume deosebit în întreaga lume pentru picturile sale exterioare.

În afară de mănăstiri, credinciosul domn a ctitorit şi numeroase biserici de mir – cu mult mai multe decât mănăstirile – construite, de obicei, pe locul bătăliilor.

FOTO: Doxologia